|
 |
| Puteti citi toata fantezia doar daca va inregistrati pe FanteziiErotice.ro | | Delegatie 3 | Autor : Antoine69 - 2026-06-28
Citita de 793 ori - Nota 3.00 (5 voturi) | | |
Este greu de povestit despre cum m-a schimbat Elena și poate unii credeți ca e doar o fantezie. Nu e o fantezie. E realitatea și am solicitarea lor expresă sa povestesc despre ei și despre ce traiesc. Ar trebui sa citiți primele 2 povești.
După plecare Elenei eu și cu Ionel am rămas iar singuri. Totul se schimbase între noi. Camera părea mai mare după plecarea Elenei. Mai rece. Mai tăcută. Și totuși, prezența ei rămăsese peste tot. În parfumul de pe pernă. În paharul cu vin uitat pe noptieră. În cămașa subțire pe care o lăsase întâmplător — sau poate deloc întâmplător — pe spătarul fotoliului.
Stăteam pe marginea patului și priveam în gol. Nu ma mai interesa televizorul. Nici telefonul. Nici munca. Aveam senzația că în cele câteva zile trăisem ceva ce nu puteam explica nimănui fără să par nebun.Ionel ieși din baie cu prosopul pe umeri și ma privi câteva secunde fără să spună nimic.
— Îți lipsește deja.
Nu era o întrebare.
L-am privit pe Ionel și am expirat lent.
— Nu știu ce mi se întâmplă.
Ionel zâmbi ușor.
— Ba știi foarte bine.
Se apropie de minibar și își turnă apă într-un pahar mare. Îl urmăream instinctiv. Totul era diferit acum. Înainte exista doar tensiune și curiozitate. Acum exista amintirea.Corpul meu încă păstra atingerea Elenei. Gustul ei. Privirea ei. Și mai ales senzația aceea tulburătoare că femeia ma văzuse complet altfel, supus dorinței ei.
Ionel se așeză în fotoliu. Relaxat. Sigur pe el.
— Elena mi-a spus ceva înainte să plece.
Am ridicat imediat privirea. Ionel observă reacția și zâmbi.
— Ți-am zis. O vrei deja mai mult decât ar trebui.
— Nu e vorba doar despre asta.
— Nu. Tocmai asta e problema.
Liniște. Ploaia se auzea din nou afară.
Mi-am trecut mâna prin păr.
— Simt că nu mă mai recunosc.
Ionel îl privi atent câteva secunde.
— Pentru că începi să fii sincer.
Replica ma irită.
— Nu mă cunoști atât de bine pe cât crezi.
— Ba da. Mult mai bine decât înainte.
M-am ridicat brusc și am mers spre geam. Aveam nevoie de distanță. Dar chiar și acolo simțeam privirea lui Ionel în spate. Calmă. Controlată.
— Știi ce s-a schimbat cu adevărat? continuă Ionel. Faptul că acum ai ceva de pierdut.
Am închis ochii. Da. Asta era. Înainte puteam încă să fug. Să spun că totul fusese un moment absurd într-o delegație prea lungă. Dar acum… Acum corpul meu își amintea. Iar mintea începuse deja să anticipeze.
Ionel se ridică lent și veni lângă mine.
— Elena mi-a cerut să îți reamintesc regula.
Vocea lui devenise mai joasă. Mai gravă.
Am simțit imediat tensiunea revenind în corp.
— Care regulă?
Ionel ma privi direct.
— Că nu ai voie să termini fără acordul nostru.
Cuvintele acelea ma loviră instantaneu. Nu pentru vulgaritatea lor. Ci pentru efectul pe care îl aveau deja asupra mea. Rușinea. Frustrarea. Excitația. Toate amestecate.
Ionel observă imediat schimbarea din respirația mea.
— Vezi?
Mi-am încleștat maxilarul.
— Nu transforma totul într-un joc psihologic.
— Prea târziu.
Liniște. Apoi Ionel continuă foarte calm:
— Elena crede că ești mult mai obedient decât pari.
Mi-am întors imediat capul spre el.
— Greșește.
Ionel zâmbi lent.
— Atunci demonstrează.
Pentru câteva secunde, niciunul nu am mai spus nimic. Apoi Ionel se apropie suficient cât să îi simt din nou prezența fizică apăsătoare.
— Dormi liniștit, Tom. Nu o să îți cer nimic în seara asta.
Dar Ionel nu se ținu de cuvânt. După câteva minute de liniște apăsătoare, își lăsă prosopul să cadă și se așeză din nou în fotoliu, complet dezbrăcat, fără urmă de jenă. L-am privit instinctiv, apoi am încercat să îmi întorc ochii. Prea târziu. Ionel observase deja reacția. Își desfăcu lent picioarele și își trecu palma peste abdomen, apoi mai jos, atingându-se fără grabă. Își freca pula și mă privea. Pula lui imensă ce creștea sub acea burtă mare. Pe măsură ce pula îi creștea parcă și corpul lui devenea și mai masiv. Începuse să transpire și camera se umpluse de mirosul lui, de miros de sex și transpirație amestecat cu mirosul de parfum.
— Ionel…
Vocea imi ieși mai tensionată decât as fi vrut. Ionel ma ignoră. Respirația i se adânci ușor în timp ce continua să se stimuleze, privindu-ma direct, de parcă ar fi vrut să îmi testeze limitele.
— Dezbraca-te și Rămâi așa, spuse încet. Vreau să te văd gol.
Inițial nu am vrut să fac asta, dar privirea lui și mirosul din cameră m-au făcut să mă dezbrac. Eram gol. Am rămas nemișcat.
— Nu trebuie să faci nimic ce nu vrei.
Dar tonul lui Ionel făcea propoziția să sune aproape invers. Își strânse mai ferm mâna în jurul erecției incomplete și închise pentru o clipă ochii.
— La naiba… murmură el frustrat. Nu merge.
Am înghițit în sec. Ar fi trebuit să plec. Să spun ceva. În schimb am rămas acolo. Privind.
Ionel ridică din nou ochii spre mine.
— Ajută-mă puțin.
— Cum?
— Atinge-te. Oricum crezi că m-ar ajuta să te văd.
Am simțit imediat căldura urcându-mi în corp.
— Asta devine absurd.
Ionel zâmbi slab, încă mișcându-se lent.
— Și totuși n-ai plecat.
Replica ma lovi direct. Pentru că era adevărat. Cu ezitare, mi-am trecut palma peste piept, apoi peste abdomen, conștient în permanență de privirea lui Ionel asupra mea.
Ionel expiră mai greu.
— Exact așa…
Tensiunea dintre noi deveni aproape sufocantă. Nu mai era doar provocare. Era ceva mai intim. Mai periculos. Am realizat, cu fiecare secundă care trecea, că începeam să reacționez nu doar la jocul Elenei. Ci și la felul în care Ionel ma privea acum. Și exact atunci am realizat ceva care m-a îngrozit: o parte din mine fusese deja pregătită să accepte. Ionel ma privea fără să clipească. Calm. Sigur. Ca și cum știa deja că nu voi pleca.
Camera devenise sufocant de liniștită. Se auzea doar respirația noastră. Simțeam cum tensiunea îmi urcă lent prin corp, amestecând rușinea cu o excitație pe care nu mai puteam să o neg. Pula mi se sculase și mă durea.
Ionel își sprijini capul de fotoliu și ma studie câteva secunde. Apoi vorbi foarte încet:
— Vino mai aproape.
Nu m-am mișcat imediat.
— Ionel…
— Nu ți-am cerut nimic grav. Doar vino aici.
Tonul lui nu era agresiv. Asta îl făcea mai greu de refuzat. Am făcut câțiva pași lenți. Ionel ma urmărea atent.
— Mai aproape.
Am ajuns în fața lui. Atât de aproape încât îi simțeam căldura corpului. Ionel își desfăcu puțin mai mult picioarele și ma privi direct.
— În genunchi.
Cuvântul m-a lovit în stomac instantaneu. Pentru o secundă, am simțit impulsul să plec. Să termin tot. Dar am rămas. Și exact asta ma îngrozea. M-am lăsat încet în genunchi între picioarele lui Ionel. Respirația îmi devenise grea. Ionel își trecu lent palma prin părul meu și zâmbi slab.
— Vezi? Nu e atât de greu să renunți puțin la control.
Am simțt imediat mirosul lui. Piele caldă. Transpirație. Parfum masculin. Și ceva profund intim care îmi tulbura mintea mai rău decât as fi vrut să recunosc. Încercam instinctiv să îmi întorc puțin capul. Ionel ma opri ușor, atingându-mi bărbia.
— Nu te ascunde.
Vocea lui devenise joasă. Aproape calmă.
— Respiră.
Am închis pentru o clipă ochii. Greșeală. Mirosul deveni și mai prezent. Iar corpul meu a reacționat imediat. Ionel observă. Desigur că observă. Își lăsă mâna pe ceafa mea și expiră lent.
— Exact asta voia Elena să înțelegi.
Am ridicat privirea spre el.
— Ce anume?
Ionel m-a privit câteva secunde înainte să răspundă.
— Că dorința nu începe în corp. Începe în minte. În rușine. În interdicție.
Cuvintele îmi pătrundeau direct sub piele. Pentru că exact asta simțeam. Nu doar excitație. Ci faptul că fiecare limită încălcată ma făcea să vreau să înaintez și mai mult. Ionel își trecu degetele prin părul meu încă o dată. Gest lent. Controlat.
- Uită-te la tine, Tom.
Am simțit cum obrajii îmi ard.
- Dacă cineva ți-ar fi spus acum două săptămâni că o să stai aici… ai fi râs. Da. Ai fi râs. Și totuși ești aici, la câțiva centimetri de cea mai frumoasă pulă. În genunchi. Între picioarele altui bărbat. Între picioarele mele simțind mirosul meu de pulă adevarata. Respirând greu. Așteptând. Iar partea cea mai tulburătoare este că nu mai ști exact ce aștepți.
Am rămas în genunchi fără să îndrăznesc să ma mișc. Ionel ma privea de sus, calm, aproape curios, ca și cum încerca să observe exact momentul în care rușinea începea să se transforme în abandon. M-a prins încet ceafa. Gestul nu era brutal. Dar ferm. Controlat. Iar simplul fapt că acceptam atingerea aceea ma făcea să tremur.
— Uită-te la mine, spuse Ionel încet.
Am ridicat privirea. Lumina caldă a veiozei îi făcea chipul să pară mai dur, mai matur, aproape amenințător. Ionel își luă telefonul de pe brațul fotoliului și îl porni fără grabă.
Am simțit instantaneu cum stomacul i se strânge.
— Ce faci?
Ionel zâmbi slab.
— Elena o să vrea să vadă cât de cuminte ai fost.
Frica îmi trecu prin corp ca un curent electric. Nu doar frică. Altceva. Rușine. Adrenalină. Excitație. Toate amestecate într-un mod care ma făceau să îmi pierd controlul asupra propriei respirații. Ionel îmi strânse puțin ceafa.
— Tremuri.
Mi-am umezit buzele.
— Oprește telefonul.
— Vrei cu adevărat asta?
Întrebarea m-a blocat complet. Pentru că nu mai știam unde se termină refuzul și unde începe dorința. Ionel apropie telefonul și filma câteva secunde în liniște. Mi-am coborat instinctiv privirea.
— Nu te ascunde, Tom.
Vocea lui devenise mai joasă. Mai gravă.
— Elena adoră expresia asta a ta când încerci să pari puternic și nu îți mai iese.
Am simțit căldura urcând violent prin corp. Mi-am încleștat maxilarul. Ionel observă imediat.
— Exact… așa.
Îmi mângâie lent ceafa cu degetul mare, apoi îmi șopti aproape calm:
— Atinge-te în timp ce mă sugi.
Am închis ochii o secundă. Nu ar fi trebuit. Dar mâna mea coborî lent, aproape instinctiv. Ionel ma privea atent. Filma. Iar asta făcea totul infinit mai intens. Pentru că nu mai era doar un moment ascuns între noi.Începea să devină o dovadă. O amintire. Un lucru care putea exista și după noaptea aceea.
— Încet, spuse Ionel. Și ai grijă…
Ma privi fix.
— Nu termini fără acord. Și deschide gura odată. Vreau să mă sugi în tot acest timp.
Cuvintele acelea ma loviră imediat. Respiram mai greu. Încercam să ma controlez, dar corpul îmi devenea din ce în ce mai sensibil la fiecare atingere, la fiecare secundă de tensiune. Ionel continuă să filmeze. Calm. Sigur pe el.
— Știi ce e frumos? murmură el. Că încă te minți spunând că ești aici împotriva voinței tale.
Am ridicat brusc privirea spre el. Ionel zâmbi foarte ușor.
— Și poate, într-o zi, o să îi arăt și Elenei cât de frumos tremurai în seara asta.
Apoi adăugă, aproape șoptit:
- Sau poate altcuiva.
Frica aceea îmi explodă direct în piept. Soția mea. Viața mea Tot ce construisem. Și exact atunci am realizat ceva care m-a îngrozit profund: o parte din excitația mea venea tocmai din pericolul acela.
Am deschis instinctiv gura și am început să îl sug. Nu mai exista timp pentru analiză. Nici pentru justificări. Doar tensiunea aceea acumulată zile întregi, care îmi împingea corpul înainte mai repede decât putea mintea să reacționeze. Ionel îmi strânse ceafa ferm. Telefonul rămase ridicat în cealaltă mână. Filma. Totul. Respirația grea. Filma privirea mea în timp ce îl sugeam și mă frecam în ritmul în care el mă împingea de ceafă.. Filma și îmi ghida Tremurul discret al umerilor mei. Rușinea. Filma: Dorința. Confuzia. Am închis ochii pentru o clipă și am simțit imediat gustul sărat al pielii, căldura corpului lui Ionel și presiunea aceea apăsătoare care îmi domina complet spațiul personal. Încercam să țin pasul cu ritmul lui. Dar fiecare secundă ma destabiliza și mai mult. Pentru că nu mai era doar un joc erotic. Era cedare. Control. Umilință acceptată. Și exact asta ma excita într-un mod care ma îngrozea. Ionel ma ținea ferm de cap, ghidându-ma lent, fără grabă, ca și cum voia să prelungească fiecare clipă a tensiunii.
— Exact așa… murmură el cu voce joasă.
Am simțit cum propriul corp îmi scapă complet de sub control. Mă atingeam mecanic, disperat să rezist regulii impuse. Să nu termin. Să nu pierd complet controlul. Dar devenea aproape imposibil. Respirația îmi era haotică. Genunchii îmi tremurau. Iar faptul că eram filmat amplifica totul până la limita suportabilului.
Ionel observă imediat. Desigur că observă. Îmi ridică puțin bărbia și ma privi direct câteva secunde.
— Uită-te la tine… Vocea lui devenise gravă. Aproape hipnotică.
— Dacă Elena te-ar vedea acum… Sau poate soția ta? Ce ai zice să te vadă amândouă cum sugi pula în timp ce visezi la pizdă Elenei? …. sau …. Ah ce bine sugi ….
Fraza rămasă neterminată îmi provocă un fior violent. Pentru că știam ca Elena ma vedea deja în mintea lui Ionel. Pentru ca știam ca soția mea nu ar accepta să mă vadă așa. Ionel ma ținea de ceafă și mă împingea să o iau tot mai adânc în gură în timp ce filma. Îl anticipase. Mă gândeam deja dacă chiar îsi dorea exact așa, să mă vadă în genunchi, sub burta lui imensă, gemând în timp ce filma. Gândul ăsta m-a făcut să gem involuntar. Ionel zâmbi. Apoi ma trase din nou aproape și își sprijini capul de fotoliu, respirând tot mai greu. Aproape zbiera de plăcere în timp ce mâna lui mă apasa pe ceafă. Controlul începea să îi scape și lui. Devenea din ce în ce mai gros. Pentru prima dată în seara aceea voiam să îi simt gustul. Voiam să îmi dau drumul odată cu el. Asta simțeam în acel moment. Transpirația lui îmi inunda fiecare celulă din corp. Cu o mâna mă frecam, mâna lui grea pe ceafă, și mâna mea liberă, inconștient, îi mângâia burta imensă și păroasă. Și exact acel detaliu făcea scena și mai intensă. Pentru că înțelegeam că devenisem parte din mecanismul dorinței lui Ionel. Nu mai eram spectator. Nu victimă pasivă. Parte activa a plăcerii lui. Iar realizarea aceea ma lovi direct în stomac. Excitația devenise dureroasă și simțeam ca nu mă pot opri. Ionel expiră brusc și îsi strânse mai tare mâna în părul meu. Telefonul încă filma. Lumina roșie pâlpâia discret.
— Nu te opri… Suge …. Sugeeeee ca o curva ….. Ahhhhhhh …. Vocea îi devenise sacadată.
Eu tremuram deja complet. Frica și excitația se amestecaseră într-un singur impuls imposibil de separat. Iar în clipa aceea înțelesesem ceva ce nu mai puteam nega: nu mai eram atras doar de Elena. Ci și de puterea pe care Ionel o avea asupra mea. Nu știu exact când am încetat să mai gândesc limpede. Îmi amintesc doar că eram în genunchi între picioarele lui, tremurând, iar el mă ținea strâns de ceafă ca și cum îi aparțineam deja. Telefonul era încă pornit. Filma. Știam asta. Și exact asta mă distrugea psihic. Faptul că scena exista. Că putea fi revăzută. De Elena. Poate cândva de altcineva. Poate chiar de soția mea. Gândul ar fi trebuit să mă oprească. În schimb mă excita într-un mod bolnav pe care nu îl mai puteam controla.
Ionel respira greu deasupra mea. Îi simțeam corpul fierbinte, mirosul pielii, transpirația care îi cobora pe abdomen. Încercam să țin ritmul lui, să îl primesc în gură fără să mă pierd complet, dar fiecare secundă mă împingea mai adânc într-o stare pe care nu o mai înțelegeam. La un moment dat mi-a prins părul mai tare și a gemut răgușit. Am ridicat instinctiv privirea spre el. Era transpirat tot. Ochii îi erau întunecați, fixați asupra mea într-un mod care mă făcea să simt că nu mai sunt doar un coleg de cameră. Devenisem ceva al lui. Sau cel puțin asta voia să cred.
— Exact așa… a șoptit printre dinți. Nu te opri. Hai, iau în gât. Sugeee ….
Vocea lui mă făcea să tremur. Nu doar de excitație. De teamă. De rușine. De faptul că o parte din mine începuse deja să vrea aprobarea lui. Mă frecam aproape mecanic, disperat să rezist, să nu pierd controlul înainte să îmi permită el. Dar corpul meu era deja la limită.
Ionel a început să respire sacadat și să își împingă șoldurile mai brutal. Telefonul îi tremura ușor în mână. Încă filma.
— Elena o să adore asta… a murmurat răgușit. O să adore să te vadă la dispoziția mea și amândoi să fim jucăriile ei. Sugeeeee bine curva ce ești….. sugeeeeee …
Cuvintele lui m-au lovit direct în stomac. Am simțit atunci ceva aproape imposibil de explicat: că nu eram singur cu el în cameră. Că Elena exista între noi chiar și absentă. Că ea construise deja jocul ăsta în mintea lui. Și în a mea.
Ionel m-a tras brusc mai aproape. Mâna lui grea pe ceafă mea apasă brutal. Atât de aproape încât aproape nu mai puteam respira normal. Îi simțeam mâna puternică pe ceafă, degetele înfipte în părul meu, controlând fiecare mișcare. Apoi corpul lui s-a încordat violent. A gemut adânc, aproape animalic. Și a explodat tremurând deasupra mea. Îl simțeam cum se zguduie tot, cum respiră haotic, cum își pierde pentru câteva secunde controlul pe care îl avusese toată seara.
— Înghite… a zis printre respirații grele. Tot.
Tonul lui nu mai era calm. Era un ordin. Am închis ochii instinctiv. Îmi simțeam inima bătând atât de tare încât mă durea pieptul. Rușinea mă ardea. Și totuși nu mă opream. Ionel continua să mă țină de ceafă, tremurând încă, respirând greu deasupra mea. Telefonul îi căzuse puțin într-o parte, dar camera era încă pornită. Lumina aceea roșie clipea în continuare. Și exact atunci am realizat ceva ce m-a speriat mai tare decât orice: nu mă mai temeam doar de Ionel. Mă temeam de mine.
Ionel respira greu. Îl priveam de jos și aveam senzația că tot aerul din cameră mirosea acum a transpirație, vin și sex. Corpul lui masiv părea epuizat după intensitatea momentului. Pieptul îi urca și cobora lent. Transpirația îi cobora pe abdomen. Iar eu încă eram în genunchi între picioarele lui, tremurând, cu mintea complet răvășită. Nu mai știam exact ce simțeam. Rușine. Excitație. Frică. Sau nevoia absurdă de a primi încă o dată aprobarea lui. Ionel își lăsă telefonul pe brațul fotoliului fără să mă scape din privire. Apoi, surprinzător, mâna lui deveni blândă. Îmi mângâia încet ceafa și părul, aproape tandru. Gestul acela m-a destabilizat mai rău decât toată brutalitatea de mai devreme. Pentru că nu mă trata ca pe un simplu obiect. Ci ca pe ceva ce voia să păstreze aproape.
— Uită-te la tine… murmură el obosit. Ești așa mișto când implori fără să vorbești.
Vocea îi era joasă acum. Calmă. Aproape afectuoasă. Am ridicat privirea spre el și mi-am dat seama că încă mă atingeam involuntar, disperat să rezist regulii lui, să nu pierd controlul fără permisiunea lui sau a Elenei. Ionel observa tot. Absolut tot. Și exact asta mă făcea să mă simt gol în fața lui. M-a privit câteva secunde fără să spună nimic. Apoi și-a întins lent piciorul și m-a atins ușor, exact acolo unde tensiunea devenise deja aproape dureroasă. Am tresărit imediat. Talpa transpirată a piciorului lui îmi apăsa pula. Mă împingeam instinctiv cu pula spre piciorul lui. El a zâmbit obosit.
— Vezi? șopti. Acum deja implori fără cuvinte.
Mi-am mușcat buza și am închis ochii o clipă. Nu mai suportam felul în care mă citea. Felul în care anticipa fiecare reacție înainte să o înțeleg eu însumi. Ionel s-a ridicat încet din fotoliu. Încă respira greu. Încă tremura puțin după intensitatea momentului. S-a apropiat de mine și pentru o clipă am crezut că o să mă atingă din nou. Dar doar m-a privit lung. Foarte lung. Și-a prins pula încă semierecta cu mâna și a apropiat-o de fața mea. O ștergea de fața mea, tandru dar dur. Zâmbea. Piciorul lui îmi permitea să mă frec. Tremuram și lacrimile îmi curgeau. Apoi și-a trecut mâna peste abdomen și și-a șters lent transpirația și urmele de pe corp, fără să își ia ochii de la mine. Gestul avea ceva umilitor și intim în același timp. Și-a sters mâinile de fața mea, de buzele mele. Ca și cum voia să lase asupra mea semnul complet al momentului. M-am simțit arzând de rușine. Și totuși nu mă retrăgeam. Nu puteam. Și-a dat seama de starea mea și simțea pula mea cum zvâcnește. M-a prins din nou de ceafă. S-a apropiat de fața mea și a scuipat. M-a scuipat în gură și m-a împins zâmbind. A repetat gestul încă odată. Ionel a expirat adânc, apoi a luat telefonul și a privit câteva secunde ecranul. Filmarea încă mergea. Lumina roșie pâlpâia slab. A apăsat încet pe stop. Camera a rămas în liniște. O liniște grea. Periculoasă. El m-a privit încă o dată și a zâmbit foarte discret.
— Acum începi să înțelegi, Tom.
— Ce?
Vocea mea abia se auzea. Ionel și-a luat prosopul de pe pat și și l-a aruncat peste umeri. Apoi a răspuns calm:
— Că cele mai puternice lanțuri nu sunt cele puse pe corp.
Am rămas jos, lângă fotoliu, fără să mă pot ridica. Respiram haotic. Mâinile îmi tremurau. Iar corpul meu încă reacționa violent la tot ce se întâmplase. Nu mai reușeam să mă controlez complet. Mă atingeam aproape involuntar, disperat să eliberez tensiunea aceea care devenise aproape dureroasă. Și totuși nu aveam voie. Regula lui continua să existe între noi ca o prezență invizibilă. Ionel se ștergea încet cu prosopul. Îl urmăream fără să vreau. Corpul lui masiv, încă ud de transpirație, părea epuizat și puternic în același timp. Din pulă imensă, ce atârna sub acea burtă mare și păroasă i se scurgeau câteva picături de spermă. Camera era plină de mirosul lui. Un miros greu, intim, care în mod normal ar fi trebuit să mă îndepărteze. Dar acum simțeam exact opusul. Și asta mă făcea să mă urăsc puțin. Lacrimile îmi curgeau fără să îmi dau seama. Nu știam dacă de rușine, de tensiune sau pur și simplu pentru că simțeam că pierdusem definitiv ceva în mine. Ionel observă imediat. Se opri din mișcare și mă privi lung. Nu mai avea expresia aceea dominatoare de mai devreme. Acum părea aproape tandru. A zâmbit foarte discret. Apoi a venit spre mine și s-a lăsat încet în genunchi. Foarte aproape. Atât de aproape încât îi simțeam căldura corpului și respirația încă grea. Îi simțeam mirosul de transpirație. Pula lui se freca de pula mea. Mi-a atins obrazul cu palma și mi-a șters una dintre lacrimi cu degetul mare.
— Hei… șopti el. Uită-te la mine.
Am ridicat ochii cu greu. Ionel mă privea într-un mod care mă destabiliza complet. Pentru că în privirea lui nu era doar control. Era și grijă. Sau ceva ce semăna periculos de mult cu ea. Și exact asta mă făcea să cedez și mai mult. M-a sărutat lent. Nu brutal. Nu ca un joc de putere. Ci profund. Calm. De parcă încerca să mă liniștească. M-am simțit imediat slăbind sub atingerea lui. Mintea îmi spunea că totul era greșit. Dar corpul meu reacționa altfel. Ionel m-a împins ușor pe spate, pe covorul dintre paturi, fără să își desprindă complet privirea de mine. Îmi simțeam inima bătând haotic. Respirația îmi tremura. Iar el continua să mă atingă lent, ca și cum voia să mă facă să uit complet unde mă aflam. A început să îmi sărute gâtul, pieptul, abdomenul. Foarte încet. Cu o răbdare care mă distrugea psihic. Pentru că nu mai era doar dominație. Începuse să semene cu intimitatea. Și exact asta era cel mai periculos. Am gemut involuntar când m-a mușcat ușor de piept și și-a ridicat privirea spre mine. A mușcat iar sfârcul întărit. Mă durea dar simțeam ca mai vreau. Se oprește. Zâmbea. Ca și cum îi plăcea să mă vadă pierzându-mă. Mâna lui îmi ținea șoldul ferm. Controlat. Gura lui îmi sugea pula. Reușea să o ia pe toată, gâtul lui strângându-mi capul pulii ca într-o menghină. Iar eu tremuram complet sub el. În clipa aceea am înțeles ceva ce nu mai puteam nega: nu mă mai temeam doar că Ionel mă controla. Mă temeam că începeam să îl doresc aproape.
Ionel părea că învățase perfect ritmul corpului meu. Exact când simțea că tensiunea devenea prea mare, când respirația mi se rupea și corpul începea să își piardă controlul, se oprea. Brusc. Mă privea lung, ținându-mă încă sub el, iar eu rămâneam tremurând, disperat după încă puțin. Și de fiecare dată zâmbea. Un zâmbet calm, aproape răbdător.
— Nu ai voie, Toma. Nu ai voie să ejaculezi. Chiar dacă aș vrea eu să îți dau voie, ne trebuie și acordul Elenei.
Vocea lui devenise gravă și liniștitoare în același timp. Ca și cum vorbea unui animal agitat pe care încerca să îl țină sub control.
— Ți-am spus regula.
Îmi trecea palma prin păr, îmi mângâia obrazul și mă privea direct în ochi în timp ce eu încercam să respir normal.
— Nu poți termina fără acordul meu și al Elenei. Îți trebuie acordul meu dar și acordul Elenei.
Făcea o pauză scurtă. Apoi adăuga mereu același lucru:
— Iar eu nu îl pot da fără Elena.
Când îi auzeam numele, ceva se strângea imediat în mine. Pentru că Elena continua să existe între noi chiar și absentă. Ca și cum ea construise întregul joc și Ionel doar îl continua. Iar partea cea mai bolnavă era că începeam să simt nevoia aprobării lor. A amândurora. Ionel observa imediat schimbarea din privirea mea. Și relua. Încet. Metodic. Fără grabă. Îmi atingea corpul ca și cum voia să mă țină permanent la limită, fără să mă lase să scap de tensiune. Mă săruta pe gât. Pe piept. Pe abdomen. Cobora lent, iar eu simțeam cum fiecare atingere îmi amplifica disperarea. Nu mai gândeam limpede. Eram doar corp și tensiune. Frustrare și dorință. La un moment dat m-am prins instinctiv de umerii lui și am gemut frustrat. Ionel s-a oprit imediat și a ridicat privirea spre mine.
— Ușor…
Zâmbea din nou.
— Vezi cât de repede ai început să ceri fără cuvinte
Mi-am întors capul rușinat. Dar el mi-a prins imediat bărbia și m-a obligat să îl privesc.
— Nu te ascunde.
Vocea îi devenise aproape tandră.
— Îmi place când ești sincer.
Apoi relua iar jocul. Lent. Calculat. Ținându-mă mereu exact la limită. Timpul începea să se dizolve. Nu mai știam cât trecuse. Zece minute. Douăzeci. Poate mai mult. Știam doar că eram complet pierdut în senzațiile acelea și că fiecare oprire mă făcea să îl doresc și mai disperat aproape. Ionel părea fascinat de asta. De felul în care mă transforma încet. De felul în care controlul meu se topea puțin câte puțin. La un moment dat și-a sprijinit fruntea de abdomenul meu și a râs încet.
— Elena a avut dreptate…
Am respirat greu.
— Despre ce?
A ridicat privirea spre mine. Ochii îi erau întunecați, calmi și profund siguri pe ei.
— Că o să ajungi să implori singur.
Ionel se oprește brusc. Ca și cum cineva ar fi apăsat un întrerupător.
Rămân întins pe pat, cu fața în sus. Respir greu. Sunt transpirat tot. Cămașa de la halat mi s-a lipit de spate. Mâinile îmi tremură pe cearșaf și nu le pot controla.
El se ridică încet de lângă mine. E gol. Nu se grăbește să se acopere. Îl privesc fără să vreau. Corpul lui masiv îmi blochează pentru o secundă lumina veiozei. Camera miroase greu. A transpirație, a vin vărsat pe noptieră, a noi doi. Mirosul ăla îmi urcă în cap și îmi face stomacul să se strângă. Nu de greață. De altceva. De o excitare care mă enervează pentru că nu o pot opri, și de o frustrare care mă arde pentru că el s-a oprit.
Ionel își trece o mână prin păr și expiră lung. Pare obosit. Sau mulțumit. Nu-mi dau seama. Se întoarce spre mine și mă fixează câteva secunde.
- Tom.
Vocea îi e joasă. Fără urmă din tonul de mai devreme.
- Ce-a fost acum… rămâne între noi.
Tace. Așteaptă să zic ceva. Nu pot.
- Nu-i spui Elenei, continuă el. Te rog.
Mă blochez. Mă roagă. Ionel mă roagă ceva. După tot. După regulile lui, după ordine, după toată seara asta, acum sună aproape uman.
- De ce? reușesc într-un final.
Ridică din umeri. Își ia prosopul de pe spătarul scaunului.
- Pentru că e mai bine așa. Pentru tine. Pentru ea.
Nu-l cred complet. E ceva în ochii lui. O urmă de vinovăție? De teamă? Nu știu. Și asta mă bulversează mai rău. Se îndreaptă spre baie.
- Merg să fac un duș și mă culc. Sunt frânt.
Se oprește cu mâna pe clanță și se uită înapoi spre mine.
- Elena o să te sune pe video în 10 minute. Vorbește cu ea. Fii tu. Cel de dinainte.
Și intră în baie. Ușa rămâne întredeschisă. Aud apa pornind. Rămân nemișcat pe pat. Privesc tavanul. Încerc să-mi liniștesc respirația, dar nu pot. Corpul încă îmi zvâcnește de la tensiunea de adineauri. De la faptul că s-a oprit. De la faptul că mi-a cerut să tac. Mă gândesc la Elena. La cum o să-i aud vocea peste câteva minute. La cum o să mă întrebe ce fac, dacă sunt bine, dacă mi-e dor de ea. Și eu o să stau aici, transpirat, cu mirosul lui Ionel încă în nări, cu cearșaful boțit sub mine, și o să trebuiască să mint. Sau să joc rolul. Cel mai rău e că o parte din mine nu vrea să-i spun. Nu ca să-l protejez pe el. Ci pentru că dacă spun cu voce tare ce s-a întâmplat, devine real. Și dacă devine real, trebuie să aleg. Îmi verific telefonul. Niciun mesaj încă. 9 minute. Mă ridic greu și mă duc la geam. Îl deschid puțin. Aerul de afară e rece și mă lovește în față. Încerc să-mi limpezesc capul. Nu merge. Din baie se aude dușul și pe Ionel cum fredonează ceva încet. Atât de detașat. Ca și cum pentru el totul s-a terminat pe seara asta. Ca și cum poate să închidă și să deschidă cum vrea. Iar eu rămân aici, cu toată greutatea în piept, așteptând un apel video în care trebuie să fiu iar Tom cel dinainte. Doar că Tom cel dinainte nu mai e. Și nu știu dacă Elena o să-și dea seama în 10 minute. Dar mi-e frică de altceva: că eu o să-mi dau seama când o să-i aud vocea.
Telefonul a vibrat exact când ecranul îmi arăta că mai rămăseseră câteva secunde până la ora fixă. Numele Elenei a apărut pe display. Pentru o clipă am rămas nemișcat. Din baie se auzea încă apa curgând. Ionel fredona ceva fără grijă, de parcă nimic important nu se întâmplase în seara aceea. Am inspirat adânc și am răspuns. Chipul Elenei a apărut imediat pe ecran. Lumina din camera ei era caldă. Zâmbea.
— Bună, Tom.
Vocea ei avea același efect ca întotdeauna. Calmă. Sigură. Periculos de liniștitoare.
— Bună. M-a privit câteva secunde fără să spună nimic.
— Ești obosit.
Nu era o întrebare. Am zâmbit forțat.
— A fost o zi lungă.
Elena a înclinat ușor capul.
— Da. Cred că a fost.
Privirea ei părea că vede mai mult decât spune. M-am apropiat de geam și am privit luminile orașului.
— Cum a fost drumul?
— Bine. Am ajuns bine dar as fi vrut sa mai stau cu tine și Ionel.
A urmat o scurtă liniște.
— Și voi?
Întrebarea era simplă. Dar în ea exista ceva care m-a făcut să încordez maxilarul.
— Normal.
Elena a zâmbit. Nu un zâmbet larg. Doar unul mic. Ca și cum tocmai auzise ceva ce se aștepta să audă.
— Normalul este un cuvânt interesant, Toma.
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
— De ce?
— Pentru că oamenii îl folosesc atunci când nu vor să spună adevărul.
În baie, apa s-a oprit. Am rămas tăcut. Elena continua să mă privească. Calm. Răbdător. Ca un profesor care știe deja răspunsul și așteaptă doar să vadă dacă elevul va avea curajul să îl spuna.
— Te-ai schimbat. Cuvintele ei au venit atât de simplu încât aproape că au trecut neobservate. Dar nu au trecut. M-au lovit direct în piept.
— Au trecut doar câteva zile.
— Uneori ajung câteva minute.
Am închis ochii pentru o clipă. Nu voiam să aud asta. Pentru că era adevărat. Nu mai eram omul care intrase în hotel cu o săptămână în urmă. Nu mai eram nici măcar omul care o întâlnise prima dată pe Elena. Începusem să văd lucruri diferit. Să mă văd diferit. Și nu eram sigur că îmi plăcea. Elena a zâmbit din nou.
— Nu te speria.
— De ce?
— Pentru că schimbarea nu este întotdeauna o pierdere.
Am rămas tăcut. În spatele meu, ușa băii s-a deschis. Ionel a ieșit și s-a oprit când a văzut apelul video. Privirile noastre s-au întâlnit pentru o fracțiune de secundă. Elena a observat imediat. Observa mereu.
— Bună, Ionel.
El a ridicat o mână în semn de salut.
— Bună, Elena.
Atât. Nimic mai mult. Dar pentru prima dată am avut senzația că între ei exista o conversație pe care eu nu o puteam auzi. Un limbaj construit din priviri, tăceri și lucruri nespuse. Iar gândul acesta m-a făcut să înțeleg ceva. Poate că jocul nu era despre control. Poate că nu era nici despre seducție. Poate că era despre apartenență. Despre felul în care doi oameni te pot face să simți că ai fost văzut cu adevărat. Iar asta era mult mai periculos decât orice altceva. Pentru că de dorință poți fugi. De curiozitate poți fugi. Dar de sentimentul că aparții undeva…mult mai greu. Am ridicat pentru o clipă privirea de la ecranul telefonului. Ionel stătea rezemat de tăblia patului. Era imposibil să nu-l observi. Nu pentru că încerca să atragă atenția. Dimpotrivă. Pentru că părea complet indiferent la faptul că ocupa aproape tot spațiul din jurul lui. Avea genul acela de corp care inspira forță prin simpla masă. Umeri largi. Brațe grele. Abdomenul mare care îi rotunjea silueta și îl făcea să pară și mai impunător atunci când stătea relaxat. Părul grizonant de pe piept și de pe brațe îi dădea ceva aproape primitiv. O prezență brută, lipsită de orice preocupare pentru aparențe. Și totuși, ceea ce mă tulbura nu era aspectul lui. Era liniștea. Felul în care stătea acolo fără să ceară nimic. Fără să vorbească. Fără să încerce să mă convingă de ceva. Ca și cum știa deja că simpla lui prezență era suficientă. Lumina galbenă a veiozei îi lăsa jumătate din chip în umbră. Din când în când își muta privirea de la mine la telefon și înapoi. Calm. Sigur. Aproape amuzat. Pe ecran, Elena continua să vorbească și să zâmbească. Iar eu aveam senzația absurdă că sunt prins undeva între ei. Între energia ei caldă și inteligentă. Și forța tăcută a lui Ionel. Două moduri complet diferite de a influența un om. Și poate tocmai de aceea funcționau atât de bine împreună. Pentru prima dată am înțeles că nu mă intimida doar ceea ce făceau. Mă intimida faptul că păreau să mă cunoască mai bine decât mă cunoșteam eu însumi. Ionel și-a trecut încet mâna prin păr și a zâmbit fără motiv aparent. Un zâmbet mic. Aproape invizibil. Dar suficient cât să-mi dea senzația că observase exact gândul care tocmai îmi trecuse prin minte. Și exact atunci am simțit din nou acel fior ciudat. Nu de teamă. Nu doar de curiozitate. Ci de faptul că începusem să mă întreb ce vedeau ei în mine și eu nu reușeam încă să vad.
Elena m-a privit câteva secunde fără să clipească. Zâmbea, dar era genul acela de zâmbet din care nu puteai înțelege dacă urma să te liniștească sau să te împingă încă un pas mai departe.
— Tom, vreau să faci ceva pentru mine.
Am rămas tăcut. În spatele meu, Ionel nu intervenea. Doar mă urmărea atent.
— Coboară la barul hotelului. Ia o cameră separată pe numele tău. Apoi așază-te și așteaptă.
Am simțit imediat că urmează ceva ce nu aveam să pot controla.
— Să aștept ce?
Elena și-a înclinat ușor capul.
— O să-ți spun eu pe cine să observi. Nu vreau să faci nimic fără să îți spun. Doar privește. Ascultă. Încearcă să înțelegi oamenii.
Am simțit cum mi se strânge stomacul.
— De ce?
— Pentru că vreau să văd dacă încă iei singur decizii sau dacă ai început să reacționezi doar atunci când cineva îți spune ce să faci.
Cuvintele ei au rămas suspendate între noi. Nu mai era vorba despre seducție. Era un test. Și aveam senzația că, indiferent ce alegeam, cineva urma să câștige, iar eu urma să pierd ceva din mine.
Am coborât încet spre re... |
 |
|
|
|
|
|
|
