Mihai era student în anul întâi la facultatea de teologie catolica din București.
Într-o zi un părinte profesor care se purta destul de drăguț cu el la cursuri îl oprim înainte să iasă din sala de cursuri. Mihai îl privi atent, fără să spună nimic. Auzise, de la colegi, tot felul de chestii despre părintele Dumitru. Dar erau doar povești, din cele care se spun pe seama tuturor.
Preotul îl întrebă:
— Joci bridge?
— Nu. Îmi pare rău…
Asta-i aminti de felul în care obișnuiau unii să agațe.„L-ai citit pe Toma d’Aquino? Hai să te fut!”
— În regulă! Nici eu nu joc! Replică preotul și surâse un pic mai larg. Glumise cu el. Probabil că-i simțise tensiunea. Dar Mihai n-avea niciun motiv să se teamă de el. Era destul de în vârstă, probabil aproape de 50 de ani.
— Ce-ați vrut să mă întrebați?
— În niciun caz, ceva în legătură cu bridge-ul. E vorba de poker…
— Dar eu nu joc nici poker. Nici măcar strip-poker...Asta n-ar fi trebuit s-o spună! Și Mihai își mușcă, enervat, buzele.Preotul începu să râdă.
— Eu unul sunt un pic cam bătrân pentru strip-poker! Nu însă și pentru pokerul obișnuit… „Aha” se gândi el.
— Cinci sau șase dintre noi, preoții de la facultate, se reunesc în fiecare joi seara ca să mai joace un poker. Nu la universitate, ci în apartamentul unui confrate care stă singur. Mihai își aminti de poveștile pe care le-ar fi auzit. Partide de poker și…
— Numai că noi toți, aidoma tuturor bărbaților, suntem cam leneși, și ne place să fie pe-acolo câte un băiat care să ne deschidă sticlele cu bere, să ne servească băutura și sandvișurile în timp ce noi stăm la masa de joc. De obicei apelăm la câte un student. Unul drăguț, bineînțeles! Am uitat să-ți spun că majoritatea pokeriștilor cu care joc eu sunt mai tineri ca mine...„Țap bătrân!” se gândi Mihai.
— Sunt foarte ocupat serile, spuse el.
— În regulă! Dacă vei fi liber într-una dintre serile de joi... Băieții socotesc că plata este mai bună decât cea pe care o primești ca barman și, în plus, găsesc că seara trece mai ușor și mai amuzant…Mihai tresări când vorbi de barman. De unde ar fi putut el să știe? Tot ce putea ști despre viața lui era ceea ce auzise în timpul conversației telefonice cu Andrei. Ceea ce era de ajuns de mult.Prea mult chiar…
— Sper că nu te deranjează să primești bani ca să te ocupi de acești caraghioși puturoși, spuse preotul, interpretând greșit tăcerea lui.
— De altfel, salariul provine de la potul câștigător cel mai mare.
— Pot? Spuse Mihai. Cuvântul i se părea straniu, venind din gura unui preot.El pufni în râs, părând aidoma unui copil, în ciuda părului său cărunt.
— Nu, nu este ceea ce te gândești... Nu-i vorba de stupefiante, potul la care mă refer este suma de bani de pe masă, care revine câștigătorului.
— Ah!
— Așa că dacă vreodată îți va face plăcere, anunță-mă! Știi doar unde mă găsești... Ne-ar face plăcere să te avem...Și el își plimbă privirile de-a lungul trupului lui Mihai, oprindu-se mai îndelung asupra picioarelor.— Cred că vei face cel mai simpatic serviciu de aprovizionare pe care l-am avut vreodată…Nu-i prea plăcu cuvântul „aprovizionare”.
— Știu unde vă pot găsi! Spuse Mihai și plecă, cu capul sus.Îi părea rău că preotul stătuse atât de aproape de cabina telefonică.
Mihai dormi prost în noaptea aceea, și în cea următoare, și chiar în cealaltă. Se tot învârtise prin pat, gândindu-se la Andrei. Pula lui devenise o adevărată mașină infernală. Bulă îi telefonase de două ori în prima seară, dar el nu-l mai voia pe Bulă. Voia pe Andrei! Îi veni greu să-și concentreze atenția asupra cărților în aceste seri lungi, când ar fi trebuit, de fapt, să studieze. Joi dimineața, în timpul cursului de teologie morală, luă hotărârea să nu mai lase să treacă încă o seară plicticoasă, chinuită de încercări zadarnice de a învăța. Tot ce-l interesa era să-l fută Andrei, atât și nimic altceva... Decise, deci, să accepte oferta părintelui Dumitru și să se ocupe de jucătorii de poker. Cine știe, poate devenea o treabă amuzantă!?Și chiar dacă n-ar fi devenit, era în orice caz mai plăcut decât să șezi în camera aia. Colegul lui revenise și el, aducând cu sine toate „bucuriile” unei înmormântări. Rămase, deci, în sala de cursuri după ce toți ceilalți plecaseră și se apropie de catedra părintelui Dumitru. El privea niște hârtii și nu-l zări de la bun început. Mihai tuși, și el își ridică privirile.
— Ah, dumneata, domnule Anghel! Spuse el, și apoi, după ce observă că toți ceilalți părăsiseră sala, îi spuse zâmbind: Dumneata, Mihai!
— Cred că aș putea veni diseară, la partida dumneavoastră de poker, dacă mai aveți nevoie de mine…
— Splendid! Băiatul cu care aranjasem să vină m-a anunțat azi dimineață că nu mai poate veni… Toți acești confrați ai mei se pregăteau să-și destupe singuri sticlele cu bere, ceea ce este de-a dreptul o catastrofă... Sunt extrem de neputincioși, toți acești membri ai speciei academice…
— Ce vreți să spuneți, cu „neputincioși”? întrebă Mihai.
— Ah, nu neputincioși în sensul la care te-ai gândit tu, dragul meu! spuse el, abil. Ci, pur și simplu, neputincioși de a-și destupa sticlele cu bere…
— Oh, replică Mihai. Asta mă bucură... Nu de alta, dar bărbații neputincioși mă fac să-mi treacă fiori pe spinare…
— Perfect! spuse el. Scrise ceva pe o bucățică de hârtie și i-o dădu.
— Iată adresa! Începem în jurul orei opt!
— Să fac ceva cumpărături?— Nu e nevoie, tot ce o să-ți trebuiască dumitale și nouă va fi deja pregătit. Adu-te doar pe dumneata... Ai cu ce să vii până acolo?
— Da! spuse Mihai. Se va duce cu autobuzul sau va chema un uber. Ce rost avea să devină prea intim cu bătrânul lui preot?
Apartamentul se afla la etajul al doilea al unei clădiri mari, vechi, într-un cartier cu arbori înalți și grădini întinse, și cu patru generații de locuitori de o respectabilitate deosebită. Așa arătau, cel puțin, lucrurile privite din afară, din stradă.La etajul de sus se vedea lumină peste tot. La cel de jos, însă, era întuneric.
Mihai sună la soneria de sus, și-l zări pe părintele Dumitru coborând câteva trepte, în hol, ca să-l primească.
— Ai sosit la țanc! îi spuse el. Ultimul dintre pokerişti a sosit chiar acum un minut. Asta seară suntem doar cinci, așa că nu vei fi cine știe ce ocupat... Am să-ți găsesc eu vreo carte de citit!
— Dacă nu vă deranjează, aș prefera să privesc când jucați! îi spuse Mihai, urmându-l pe scări. Îmi place să urmăresc chipurile bărbaților când joacă cărți.
— Ai face mai bine să urmărești programul la televizor, îi spuse el deschizându-i ușa spre o sufragerie spațioasă. Nu merită nici sumele pe care joacă, nici mutrele lor...Pe urmă îi prezentă pe bărbații așezați în jurul mesei, pe toți deodată.
— Și acesta este Mihai Anghel! îl prezentă el apoi, punându-și mâna protector pe umărul lui. Cel mai promițător student al meu, la teologie morală! Lui Mihai îi displăcu mâna aceea pusă pe umăr. Și nu-i plăcu nici cuvântul „promițător”, dar trecu totul cu vederea...Părintele Dumitru îl conduse apoi la bucătărie și deschise frigiderul, cele două rafturi de sus fiind pline cu sticle de bere, iar pe un al treilea erau înghesuite pachete cu tot felul de salamuri tăiate și alte cărnuri gata de a fi servite…
— Specia academicienilor nu pare a fi în pericol să moară de foame! spuse Mihai, fie că sunt sau nu neputincioși! Apoi el remarcă sticlele pline de whisky și cele două vase pentru gheață, puse pe marmura de lângă chiuvetă, și adaugă:
— Și nici să moară de sete!
— Bei ceva? îl întrebă părintele Dumitru.
— Desigur!
— Bere?
— Uneori. Dar eu prefer whisky-ul!
— Este o grămadă de whisky, așa că n-ai decât să te servești. În afară de dumneata, doar lui părinte Blaga îi place whisky-ul, cu sifon... Eu unul prefer bourbon-ul cu apă. Și Dumitru își turnă un pahar zdravăn.
— Nu am mare lucru să-mi amintesc! spuse Mihai. Părintele Blaga era preotul lui de la cursul de teologie dogmatică. Îl remarcase de îndată ce intrase în sufragerie. Era cel mai tânăr dintre toți, un bărbat înalt, slab, pe care-l plăcuse din prima zi când îl văzuse la curs. Nu avea mai mult de 27 de ani…
— Ești liber să faci ce vrei! îi spuse părintele Dumitru, și părăsi bucătăria, luându-și cu el paharul cu bourbon.Mihai își turnă un whisky, cu sifon, fără economie de whisky, deschise trei sticle cu bere, găsi trei pahare mari și o tavă și duse totul în sufragerie. Jocul începuse. Gazda, părintele Damian, tocmai dădea cărțile.El puse paharul cu whisky în fața lui Blaga și paharele cu bere în fața celorlalți trei, cu câte o sticlă alături, și fiecare dădu din cap, pe rând, mulțumindu-i. „Grea treabă!” își spuse el, și-și trase un scaun, așezându-se între doi jucători, într-un colț al mesei, ca să urmărească jocul.
— Îți place pokerul? îl întrebă părintele Blaga.
— Îmi place să privesc! Vă deranjează cumva?
— Dimpotrivă, e plăcerea noastră! spuse el, și toți ceilalți jucători îl priviră zâmbind.
După aproape o oră de servit băuturi și de privit jocul, Mihai se plictisi. Nu de bărbați, ci de joc. Ceva îl fascina pe chipurile acestor preoți, atât de perfect nemișcate, în timp ce înregistrau cu mâinile lor fiecare valoare și posibilitate a cărții pe care o țineau în mână, înainte de a se pronunța. Păreau cu desăvârșire captivați de joc și Mihai avea un simțământ ciudat, totodată de frustrare și excitare, fiind ignorat cu atâta nepăsare.Însuși faptul că se afla acolo, singurul laic într-o cameră cu cinci preoți, era de-ajuns să-l excite. Până și sunetul vocilor lor se părea că are un efect afrodiziac asupra lui, și se surprinse încrucișându-și picioarele pentru a-și calma mâncărimile. Din când în când, câte unul din preoți arunca o privire de apreciere asupra picioarelor lui lungi, frumoase și senzuale, atât de perfect vizibile datorită pantalonilor strâmți, după care continuau jocul. Băiatul începu să resimtă o gelozie intensă, nerațională, față de cărțile de joc, o senzație absolut masculină, însă. După circa două ore de privit, se hotărî să întreprindă ceva contra rivalelor lui fără viață, acele bucăți de plastic pe care bătrânii le găseau atât de fascinante. Dar tocmai când se gândea ce anume să întreprindă, părintele Blaga, ca și cum i-ar fi citit gândurile, îi oferi prilejul ideal. După ce el vorbi, Mihai își dădu seama cât de tare era whisky-ul pe care i-l oferise.
— Meriți să fii felicitat, Nelu, spuse părintele Blaga, adresându-se peste masă părintelui Dumitru
– Mihai e cea mai drăguță gazdă pe care am avut-o până acum!
— Așa-i?!Ceilalți preoți din jurul mesei se întoarseră să-l privească, dădură afirmativ din cap și surâseră.Mihai roși, plăcut impresionat și teribil de excitat.„De ce naiba complimentele astea mă lovesc drept în... coaie?”, se gândi el.
— Vă mulțumesc! spuse el, ridicându-se de pe scaun și făcând o reverență, ca un băiat bine crescut. Numai că, în cazul lui, pieptul i se mișcă sub cămașa subțire.
— Delicios! spuse părintele Blaga, privind țintă spre pieptul care se vedea sub material.— Un singur lucru ar mai trebui să facă Mihai, care ar face-o să fie și mai dulce, continuă el.
— Ce anume? întrebă părintele Damian, cu un aer inocent.
— Ca Mihai să ne arate pieptul. În zilele noastre, moda „topless” a devenit foarte curentă. Pun pariu că Mihai ar bate de la mare distanță pe toate vedetele acestei mode…
— „Aha, vasăzică așa stau lucrurile!” se gândi Mihai. Dar, oricât de ciudat ar putea să pară, această sugestie voalată nu-l puse câtuși de puțin în încurcătură.
— N-aș vrea să vă întrerup partida de cărți, spuse el cu îndrăzneală.
— N-o să ne întrerupi partida! îi spuse părintele Dumitru, punându-și jos cărțile.
— Și chiar dacă, ar fi o întrerupere care merită! spuse un altul, părintele Crucean, de la teologie patristică, care era același contingent cu Dumitru.
— Cred că glumiți! replică Mihai. Deși știa foarte bine că preoții nu glumeau.Mai ales Blaga, care-și încrucișa și descurcișa picioarele, arătând și neliniștit, dar și gata de atac.
— Nu glumim câtuși de puțin! spuse Crucean.
— Câtuși de puțin! adăugă repede și Blaga.Mihai remarcă rapid că el începuse să transpire, pe frunte și deasupra buzelor.
— Ești atât de dulce! spuse Damian. Ar fi pentru noi toți o mare plăcere să vedem mai mult…
— Dacă modestia este aceea care te face să eziți, dragul meu, spuse Dumitru, uit-o! Modestia a dispărut odată cu mandolina…
— Nu, nu este tocmai modestia, ci faptul că dumneavoastră toți sunteți preoți, iar eu sunt singurul laic de-aici! spuse el.
— Dar ce băiat drăguț! zise părintele Crucean. Ar trebui să fii mândru de trupul tău. Fericit să te lași să-l vedem…
— Și alți câțiva băieți au făcut-o! spuse părintele Damian, și el îl privi atent. Au făcut-o în așa fel încât tot ceea ce au făcut să merite să fie făcut! adăugă el grăbit. Cu o parte din fiecare pot, ceea ce, la urma urmelor, înseamnă o sumă destul de importantă, mai ales dacă o compari cu tariful actual pentru baby-sitter.Mihai îl văzu pe părintele Dumitru aruncând o privire supărată spre gazdă.Era gata să le zică că nu-i păsa de banii lor, că nu putea fi mituit să se dezbrace, dar se răzgândi.Era foarte excitat numai la gândul că va putea face pe toți acei preoți să-i privească trupul. Și-apoi, putea să pretindă că o putea face doar de dragul banilor…
— Bine... spuse el.
— Iată un băiat bun! exclamă părintele Dumitru cu un surâs de satisfacție apărându-i deasupra bărbii.
— Cine vrea să bea ceva? zise Mihai.
— Eu! replică Blaga.
— Și eu! zise Damian. Părintele Blaga îi aruncă o privire lungă.
— Pe rând, unul câte unul... spuse el apoi.
— De-acum încolo, serviciul e pe-alese. Sau ai de gând să-l faci pe Mihai să alerge într-una?!
— Înțeleg ceea ce vrei să spui!
— Habar n-ai, replică Mihai cu îndrăzneală, luând paharul gol al lui Blaga. Dar dumneata vei înțelege repede! îi spuse el acestuia. Băiatul nu se grăbi să-i prepare băutura lui Blaga în bucătărie, gândindu-se, în schimb, cum să facă față acestor preoți, cu pieptul gol.Ce vor gândi ei? Bineînțeles, alți băieți făcuseră același lucru. Preoților la această vârstă le place să privească. Cu excepția, poate, a lui Blaga. Care avea, neîndoielnic, o pulă bățoasă, sculată de cel puțin o jumătate de oră… Mai ezită un pic după ce-i umplu paharul, apoi își scoase cămașa. Pieptul lui, fără păr, se înălță, mândru, cu sfârcurile devenite tari și roșcate. „Ce-am de pierdut, la urma urmelor?!” își spuse el, și duse paharul dincolo, cu pieptul gol. Toți își ațintiră privirile asupra lui, când el puse paharul cu sifon și whisky pe masă, lângă mâna dreaptă a lui Blaga, aplecându-se mai mult decât era nevoie.Mâna de pe masă tresări, și el remarcă, dar rămase nemișcat.
— Minunat! exclamă Damian. Părintele Crucean spuse și el ceva, probabil în latină.
— Și mie mi s-a făcut sete acum, Mihai! zise părintele Dumitru, privind pieptul lui plat și fin, când băiatul se apropie de el să-i ia paharul.
— De fapt, văd că voi avea mare nevoie de acest pahar cu bourbon, adăugă el, căci simt cum mă cuprinde un freamăt. Și mâna sa atinse, ca din întâmplare, unul din sfârcurile lui, în timp ce el luă paharul. Și, privind în jos, Mihai își văzu sfârcul excitat.
— Ei, ei! spuse el, dar nu adresându-se părintelui Dumitru, ci sfârcului său înroșit. Când reveni la bucătărie, băiatul constată că tremura un pic, din cauza excitației. Preoții cam abuzau de el, tot cerându-i să le aducă de băut, și-și goleau paharele mult mai repede decât înainte. Apoi, îi dădură jumătate din câștigurile încasate în primele două tururi de când el își dezbrăcase cămașa. Când aduse al doilea rând de whisky lui Blaga, acesta întinse mâna și luă, ușurel, pieptul lui în palma lui, înainte ca el să se poată îndrepta, din spate, sărutând sfârcul excitat și atingându-l tandru cu vârful limbii lui.
— Oooh...! spuse Mihai, fără să vrea, dar nu se dădu înapoi, și nici nu se arătă supărat. Joci poker, ai uitat?
— Da, am uitat, timp de-o clipă! îi replică Blaga, luând din nou cărțile în mână. Cel de-al cincilea jucător, un anume părintele Paul, tăcuse aproape toată seara, dar când îi servi un pahar cu bere el simți mâna lui furișându-i-se pe la spate, peste pantaloni, între buci. Mihai nu făcu decât un gest, ca ceilalți să nu știe, dar strânse repede picioarele, prinzând ușurel mâna lui între pulpe, înainte ca el să ajungă la locul dorit.
— Mai porți încă prea multe veșminte pe dumneata, zise părintele Paul, menținându-și mâna între picioarele lui și strângându-i în palmă o bucă.
— De acord! adăugă Damian. Tot potul din jocul acesta este al dumitale, Mihai, dacă ne oferi o privire mai bună asupra întregului dumitale corp, atât de fermecător.
— Vom vedea! zise Mihai, și se înapoie la bucătărie. Nu-i trebui prea multă vreme ca să ia o hotărâre.Trupul lui minunat! El știa prea bine ce voiau ei să vadă! Și nu numai să vadă, ci să și atingă, cu siguranță! Dar nu-i mai păsa! Era excitat și restul nu mai conta… Destupă o sticlă cu bere, apoi își scoase pantalonii și îi puse pe spătarul unui scaun. Chiloții lui erau gen slip, mici și făceau ca picioarele lui să pară și mai lungi. El știa prea bine că prin materialul subțire se puteau vedea foarte clar conturul pulii și al coaielor. Tot așa cum se vedea și părul castaniu care acoperea baza. Ei bine, dacă asta era ceea ce voiau să vadă, mă rog! Aveau la ce să se uite! Și Mihai, mândru, se întoarce în sufragerie, ducând pe tavă bere.
— Doamne Dumnezeule! Exclamă părintele Blaga.
— Ești mult prea tare pentru acești neisprăviți! Spuse părintele Dumitru, și lui Mihai i se păru că mai auzise această frază undeva. Oh, da, sigur că o mai auzise, de la Bulă! Mihai constată că era cu desăvârșire indiferent la goliciunea lui, aproape totală, în timp ce depunea pe masă tava cu bere. Pieptul lui devenise parcă și mai tare, sfârcurile se făcuseră și mai roșii, dar lui nici că-i păsa. Se amuză, în schimb, nespus de mult, învârtindu-se astfel în jurul mesei, de unde luă o sticlă goală. În pragul ușii de la bucătărie se întoarse brusc. Cinci perechi de ochi îl aținteau pe el și trupul lui tânăr și, fără să știe de ce, în afară de faptul că era extrem de excitat și dornic de o pulă care să-l fută, simți nevoia impulsivă să-i necăjească un pic. Făcu deci o plecăciune ușoară, apoi se întoarse cu spatele și o repetă, rămânând o clipă cu picioarele ușor desfăcute, în această poziție aplecată și oferindu-le astfel privitorilor prilejul să-i vadă fundul și conturul chiloților. Apoi intră repede în bucătărie. Când reveni în sufragerie, cărțile se aflau neatinse pe masă. Cei cinci preoți renunțaseră să mai pretindă că joacă poker.
— Mihai, zise părintele Dumitru, ai vrea să ne faci cinstea de a face un pas mai departe?
— De ce nu?! replică el zâmbind. Se simțea cu desăvârșire sălbatic abandonat, gata de a ceda. Își dădu jos chiloții, încetișor, și apoi se îndreptă, cu picioarele ușor îndepărtate.
— Mihai, spuse părintele Blaga, întorcându-se pe scaunul lui și privindu-i fără a-și dezlipi ochii de pe pula lui tentantă, acum nu te mai poți opri! Noi, toți, te vrem... te dorim…
— Mă vreți?!
— Da, te vrem... ne înțelegi doar…
— Ca să mă futeți?! întrebă el, și privi chipurile lor când rosti aceste cuvinte. De pe fețele lor dispăruse orice urmă de tensiune. Mihai spera însă că tensiunea nu dispăruse și din pulele lor.
— Da, să te futem, dacă vrei să folosim acest cuvânt popular! replică părintele Dumitru.
— Dacă vă face plăcere...! Ai vrea să fii primul, părinte Dumitru?!
— Cu cea mai mare plăcere, mă simt chiar onorat!„Și în felul ăsta voi obține nota zece plus la teologie morală!”, își spuse el, și făcu înconjurul mesei, îndreptându-se spre el.
Băiatul își sprijini fundul pe fața de masă verde.Apoi, el spuse, și mai excitat de mângâierea catifelată a acesteia pe pielea lui:
— Înainte de toate, aș vrea însă să faci altceva! și-l privi drept în fața lui bărboasă. El își linse buzele, își închipuise probabil, deja, ceea ce voia el să-i ceară…
— Ce? insistă el.
— Știi doar ce: să mi-o săruți! El ezită o clipă, privind în jurul său, la ceilalți preoți care-i priveau la rândul lor, apoi se aplecă foarte încet, își scoase ușurel limba și linse îndelung marginile încrețite ale găurii lui, oprindu-se apoi deasupra coaielor cu respirația fierbinte, apoi înfipse vârful limbii, apăsând ușor.
— Oooh! exclamă Mihai, și se lăsă pe spate, sprijinindu-se cu coatele de masă, desfăcându-și larg picioarele.
— Minunat! Acum, linge-mă, suge-mă, tare, tare, iute, iute!!! El mângâia găoaza cu cu degetele și trecu la treabă, lingând și sugând pula erectă aflată între picioarele lui, în timp ce Mihai, înnebunit de plăcere, se tot frământa, iar șoldurile lui începură să lovească într-un ritm tot mai rapid masa.— Ajunge! Spuse el, strângându-i capul ca într-o menghină între picioarele lui. Acum, știi doar ce ai de făcut…! El își retrase capul, destul de nemulțumit, parcă mai apucând să tragă o limbă peste gaura lui. Apoi, se îndreptă, își lăsă jos pantalonii și izmenele, sărind din ei cu agilitatea unui tânăr imberb.Mihai aruncă, curios, o privire spre pula sa, așteptând să vadă o pulă semierectă. Dar nu! Se înșelase! Era un organ rigid și perfect erect! Ca al lui Bulă. Sau al lui Andrei. Mihai începu să surâdă, amintindu-și de puțișoara lui Andrei. Dar surâsul lui trecu, atunci când organul destul de lung și gros al părintelui Dumitru pătrunse în sfincterul lui, strâns și umed. Câteva mișcări fură de ajuns pentru a-l plasa exact unde trebuia, iar Mihai își încolăci picioarele în jurul preotului. El se opri o clipă, și apoi reîncepu să bage și să joace pula lui în el, cu mișcări rapide, continue.Mihai se adaptă repede ritmului său și îl întovărăși în mișcări, fericit. Aproape că nu-și dădea seama de prezența celorlalți preoți, care urmăreau, stând în semicerc în jurul mesei, fiecare mișcare a perechii înlănțuite. Mihai se miră de el însuși, de totala lui lipsă de preocupare, surprins de faptul că toate acele priviri îndreptate asupra lui nu-l deranjau, ci îi dădeau plăcere. Nu numai atât, dar faptul că îl priveau, părea să intensifice chiar plăcerea băiatului...Părintele Dumitru rezistă multă vreme în el, cocoșul lui împungându-l fără încetare, tot mai adânc, mai însetat. Mihai își reținu cât putu de mult orgasmul, până ce simți că mișcările lui de... |
