WhatsApp-ul care aprinde scânteia
Noaptea se înșurubase adânc în Apuseni, iar satul respira încet, cu acoperișurile lucind încă de la ploaie. Drumurile lucrau în liniște ce-au adunat peste zi: pași, râsete, zvonuri. În vale, pârâul făcea o spumă mică, albă. În două case cu lumină stinsă și inimile aprinse, două telefoane așteptau să vibreze.
00:57
Silviu — sat: „Ești treaz?”
Vlăduț — sat: „Cam da. M-o ținut mintea, nu somnu’.”
Silviu — sat: „Și pe mine. Ai un minut?”
Vlăduț — sat: „Am.”
Pauză scurtă, ca un pas pus fix înaintea prăpastiei.
01:01
Silviu — sat: „Ți-e bine dacă-ți spun ce mi-a rămas în cap de azi?”
Vlăduț — sat: „Spune. Dacă nu-mi e, îți zic.”
Silviu — sat: „Când ți-am prins palma în horă… mi-ai stat în minte. Gâtul tău, cămașa albastră. Mi-a fost… bine.”
Vlăduț — sat: „Și mie mi-a fost… Bine. Nu știu să zic mai lung fără să roșesc.”
În vila cu piscină, Silviu se lăsă pe spate în pat, cu hanoracul pe el și pielea încă mirosind a apă caldă și a săpun amărui. În camera mică din casa de jos, Vlăduț stătea în lenjerie, cu tricoul ridicat până sub piept, simțind în nări mirosul proaspăt de perne uscate pe sobă.
01:04
Silviu — sat: „Îți e ok să vorbim… mai murdar puțin? Dacă nu, mă opresc.”
Vlăduț — sat: „Îmi e ok. Dacă simt că e prea mult, îți zic «oprește-te».”
Silviu — sat: „Bine. Îți promit că mă opresc imediat. Ești cu mine?”
Vlăduț — sat: „Sunt.”
Silviu își trecu palma pe burtă, simțind cum i se încordează mușchii. În vârful degetelor, o furnicătură caldă.
01:06
Silviu — sat: „Mi-ai rămas în mână. Vreau să te simt lângă mine. Vreau să-ți sărut gâtul și să-ți miros pielea. Îmi place cum respiri.”
Vlăduț — sat: „Mă arde obrazul. Îmi tremură pieptul. Îmi place că îmi ceri voie. Îmi place că… mă vrei.”
O luminiță de la fântână se aprinse iar, scurt. O umbră se mișcă și dispăru după șură. Satul are ochi când nu te aștepți.
01:09
Silviu — sat: „Ți-e bine dacă te întreb cum ești îmbrăcat?”
Vlăduț — sat: „Boxeri negri. Trecut la duș. Curat. Cald. Tu?”
Silviu — sat: „Prosop pe șolduri… l-am lăsat pe podea. Hanorac pe mine, dar se încălzește repede. Brățara la încheietură. Palma… jos.”
Vlăduț își lăsă mâna în slip, degetele i se aprinseră la atingere. Pulsația îi urcă în gât. Un oftat, apoi altul.
01:12
Silviu — sat: „Ți-e bine dacă-ți zic ce vreau să-ți fac?”
Vlăduț — sat: „Zi.”
Silviu — sat: „Vreau să-ți mângâi pulă, încet, cu toată palma, până te faci tare de tot. Vreau să-ți ling burta, să cobor… și să-ți ling găurica, să te simt cum te strângi în palma mea. Să ți-o fut cu limba, încet, până rămâi fără aer. E bine pentru tine?”
Vlăduț — sat: „…E bine. Vreau. Vreau limba ta acolo. Vreau să mă desfac pentru tine. Vreau să-mi ții coapsele și să mă auzi cum respir.”
Silviu își strânse pulă în mână; erecția îl împinse în palmă cu un zvâcnet sigur, animalic. Își arcui spatele. Simți mirosul cald al corpului, amestecat cu ploaia de pe terasă care încă ținea răcoarea.
01:15
Vlăduț — sat: „Pot să-ți zic și eu? Dacă e prea urât, îmi zici.”
Silviu — sat: „Te rog.”
Vlăduț — sat: „Vreau să-mi bagi degetele în păr și să-mi spui «ce frumos ești». Vreau să-mi deschizi buci și să-mi lingi găurica până ți se udă barba. După aia… vreau să mi-o bagi. Încet. Să simt fiecare milimetru. Să mă lași să-ți cer eu mai tare.”
Silviu — sat: „Doamne… ești dulce și murdar cum trebuie. O să-ți zic «ce scump ești» în timp ce mă rogi. Și mă opresc la primul «nu». Jur.”
În camera lui, Vlăduț își trăgea palma pe sub elasticul boxerilor, scoțând pulă afară. Era tare, lucioasă, cu vârful umed. Își mușcă buza, se deschise cu genunchii pe cearșaful aspru de bumbac, simțind textura lui pe coapse. De la sub braț îi veni miros de săpun amestecat cu propria-i transpirație, curată, tânără, ca un fân proaspăt.
01:18
Silviu — sat: „Ți-e bine dacă ne spunem ce facem fiecare?”
Vlăduț — sat: „Da. Încep eu.”
Vlăduț — sat: „M-am pus pe genunchi în pat. Am boxerii sub coapse. Îmi țin pulă în mână. E tare și caldă. O frec încet. Te văd în fața mea. Îți simt respirația aproape de vârf.”
Silviu — sat: „O țin și eu în palmă. Greu. O ridic, o las, o strâng. Mă gândesc cum îți desfac buci cu degetele și cum îți ling găurica. Rozalie. Strâmtă. Mă auzi?”
Vlăduț — sat: „Te aud. Mi s-o strâns pielea pe spate. Îmi curge puțin pe vârf. Mi-e cald.”
Silviu își umezi degetul mare cu salivă, îl trecu peste vârf, catifelându-l. Un „mhh” i se scăpă scurt. Brățara i se apăsă pe tendon, rece.
01:21
Silviu — sat: „Dacă ai fi aici, ți-aș pune palma pe ceafă și ți-aș șopti: deschide-te pentru mine. Aș coborî cu limba între buci, cu toată gura. Te-aș ține ușor, să nu te sperii. Ți-aș linge adânc, până simți că-ți tremură picioarele. Apoi ți-aș cere voie: «Pot să te fut?».”
Vlăduț — sat: „Da… ai voie. Ți-aș spune eu când mai tare. Ți-aș spune: «nu mă lăsa». Ți-aș spune: «e bine».”
Pauză lungă, cât două respirații, apoi:
01:23
Vlăduț — sat: „Pot să-ți trimit o poză? Fără tot, doar… pielea de pe șold.”
Silviu — sat: „Doar dacă vrei. Și doar pentru mine. N-ajunge la nimeni.”
Vlăduț — sat: „Știu.”
Fotografia veni: colț de șold, piele întinsă, o umbră de păr pe burtă, elasticul boxerilor coborât un deget. Nimic vulgar, totul înțepător.
01:25
Silviu — sat: „Ești nebun de frumos. Ce frumos ești. Ce scump ești.”
Vlăduț — sat: „Mai zi.”
Silviu — sat: „Îți sărut pielea aici, unde arde. Îmi bag limba între buci, te ling până te uiți în tavan și-ți scapă vocea. Te țin, te opresc, te pornesc. După, ți-o bag. Încet. Îți mângâi sfârcurile cu două degete și-ți șoptesc că te iubesc când îți tremură coapsele.”
Vlăduț își mări ritmul. Palma i se udă, vârf lăsând stropi mici pe burtă. În cameră, aerul se îngroșă, ca într-un grajd cald.
01:28
Vlăduț — sat: „Îmi imaginez cum mă ții de șolduri și-mi spui: «ești al meu». Îmi imaginez cum mi-o bagi în poziția misionarului, cu gura pe gâtul meu. Apoi mă întorci… doggy style. Îmi ții buci în palme și-mi mângâi spatele. Mă ții să nu cad.”
Silviu — sat: „Te țin. Nu te scap. Îți ling curul între lovituri, mai încet, mai tare, cum îmi ceri. Îți mângâi prostată cu vârful, încet, până te minunezi de tine. Îți simt mirosul. Fierbinte. Curat. Te vreau.”
Silviu își arcuise genunchii, talpa lipită de saltea. Palma aluneca, prindea, sugea. Respira greu. Ochii îi ardeau în întuneric.
01:31
Silviu — sat: „Vii cu mine?”
Vlăduț — sat: „Vii acum?”
Silviu — sat: „Mai țin puțin. Îmi place să te aud în capul meu. Spune-mi ceva murdar.”
Vlăduț — sat: „Îți vreau pulă în mine. Până la capăt. Să-mi simtă țesuturile din jur că ești acolo. Să-ți simt coaiele pe buci. Să-mi curgă stropii pe burtă când vii. Să mă săruți și să-mi spui «gata, ești bine».”
Silviu — sat: „O, Doamne. Da. Da.”
Ritmul se făcu greu, apăsat. În vila de sus, peste piscină, vocea lui Silviu se rupse într-un geamăt stins. Jeturi calde îi stropiră pieptul, încheietura, brățara. În camera de jos, Vlăduț își ținu răsuflarea un pas, apoi o lăsă să explodeze: un tremur din șale până-n ceafă, stropi albi pe burtă, pe cearșaful aspru.
Tăcere. Respirații. Două bătăi de inimă mari, apoi altele mai mici.
01:34
Silviu — sat: „Ești bine?”
Vlăduț — sat: „Sunt. Tremur… dar sunt bine.”
Silviu — sat: „Mulțam că m-ai lăsat acolo, cu tine. Îmi place cum spui «oprește-te» dacă e cazul.”
Vlăduț — sat: „N-am vrut să te opresc. Deloc.”
Se șterseră, fiecare în felul lui. Silviu își curăță brățara cu grijă, ca pe un jurământ. Vlăduț își schimbă boxerii, își trase tricoul pe pieptul umed, mirosind a săpun și a el.
01:39
Silviu — sat: „Duminică, la cinci. Vin să te iau sau vii tu?”
Vlăduț — sat: „Vin pe jos. Două străzi. Vreau să respir puțin înainte.”
Silviu — sat: „Bine. Te aștept. Fără obligații, cu toată pofta.”
Vlăduț — sat: „Noapte bună.”
Silviu — sat: „Noapte bună, frumosule.”
Telefonul se liniști. Afară, pădurea își mută foșnetul de pe o coastă pe alta, ca o plapumă mare.
•
Dimineața târziu, satul își scutura pătura de somn. Pe lângă magazinul din centru, Miruna trecu cu pașii mici, strânși, o poșetă vișinie pe umăr. Îl văzu pe Vlăduț descărcând baxuri de apă la pensiune. Îi prinse ochii, îl măsură două secunde, prea lung.
— Te țin bine la muncă, văd, zise ea, cu un zâmbet scurt, dar rece.
— Mă țin singur, răspunse el, fără să ridice tonul.
— Așa-s cei tineri. Se țin bine până vine careva și le dă drumul, replică ea, plecând. Nu se întoarse. Dar în telefon își trecu o notiță: „Duminică — vilă — să vedem cine vine.”
Mai târziu, Miruna intră la Silviu în biroul de la una dintre pensiuni cu facturile lunii. Îl găsi cu fața proaspătă, ochii limpezi.
— Ai patru facturi neplătite la băuturi, zise ea, punându-i teancul.
— Le plătim azi, răspunse Silviu scurt. Nu uita să dai cafelei de la bucătărie prima primă. S-au mișcat ireproșabil la hram.
— Nu uit. Ți-a fost bine aseară? întrebă ea, ca din senin, cu o ridicare de sprânceană.
— Mi-a fost bine, replică Silviu. Satul a fost viu.
Miruna își mușcă obrazul pe dinăuntru. „Satul”, da.
•
Seara, la barul lui David, muzica mergea la volum mic, manele alunecate, fără țipete, doar bas de sub piele. Sticlele străluceau ca niște ochi verzi. David, în tricou negru, cu un lanț subțire la gât, făcut din farmec și oțel, își trecea degetul peste marginea unui pahar.
— Asta-i pentru tine, boss, zise barmanul, punându-i o băutură deschisă la culoare.
Telefonul lui David vâjâi. Un mesaj anonim, fără nume. O fotografie întunecată, făcută de la distanță: terasa de la vila lui Silviu, lumina caldă peste piscină, o siluetă în hanorac, pe șezlong, cu genunchii ridicați. Nu se vedea indecent nimic. Dar se înțelegea că nimeni altcineva nu era acolo. Sub... |
