|
 |
| Puteti citi toata fantezia doar daca va inregistrati pe FanteziiErotice.ro | | Un om inteligent (4) | Autor : Anais19 - 2011-08-01
Citita de 4773 ori - Nota 7.41 (61 voturi) | | | Am ajuns destul de greu si tarziu. Drumul a fost extrem de aglomerat. I-am lasat pe baieti la blocul lor si am plecat spre apartamentul meu.
Eram obosita si plina de de indoieli. Am facut repede un dus si apoi m-am intins in pat, macinata de ganduri.
Ce ar trebui sa fac? Ma simteam bine cu el, imi doream sa fiu cu el. Aveam in suflet o dorinta incredibila de a sta in bratele lui. Dar imi era teama…teama sa-mi daruiesc iarasi inima, sa iubesc, sa fac planuri. Traisem atat de bine singura pana in acel moment si acum aparuse acest barbat sa-mi tulbure linistea, facandu-ma sa vreau sa numai fiu singura. Am adormit gandindu-ma la el.
Saptamana am petrecut-o penduland intre “da” si “nu”, o zi evitandu-l, o zi cautandu-l. Iar pe el il vedeam traind in functie de toanele mele, o zi zambind, o zi fiind trist. Si ma simteam vinovata, pentru ca din cauza nesigurantei mele il faceam si pe el sa sufere.
Vineri dupa-masa cand m-am intors de la munca m-am trezit cu Mihai la usa mea. Oarecum surprinsa, l-am lasat sa intre. Eram un pic curioasa sa aflu ce dorea.
S-a asezat pe canapea, ca la el acasa. Imbracat in niste pantaloni scurti si destul de largi, cu un picior pe genunchi, intr-o pozitie care, inevitabil, lasa sa se vada ca nu avea chiloti pe el. Am crezut ca era o simpla neglijenta. Dar un zambet smecheresc in coltul gurii m-a facut sa-mi dau seama ca o facea dinadins.
Am decis sa-l expediez cat mai repede.
- Scuza-ma, dar nu am timp. Nu vad de ce te-ai instalat ca la tine acasa.
Si desi abia intrasem pe usa, m-am prefacut ca sunt gata de plecare.
S-a ridicat, a venit spre mine si dintr-o data m-am trezit inghesuita intr-un colt. Un minim de decenta m-a facut sa-i resping avansurile, sa ma feresc de gura lui care cauta sa ma sarute. Ii simteam mainile incercand sa ma pipaie. Si din dorinta de a ma elibera de el i-am ars o palma. Uluit pentru cateva momente s-a retras. Ma privea pe sub sprancene si tremura de furie.
- Ma lasi cu aerele astea de mironosita!
- Poftim?!
- Hai lasa, ca stiu eu ce vrei…nu te mai da jignita. Am aflat eu ce-ti poate pielea. Si mai ales dupa numarul de la mare pe care l-ai facut cu Marius!
- Poftim? Te-ai uitat la noi? Nesimtitule!
Si din nou s-a apropiat de mine, incercand sa ma sarute si sa ma pipaie. L-am impins nervoasa.
- Bai, baiatule…eu nu stiu ce-ti inchipui tu, dar eu nu sunt…
Tremuram de nervi. Stiam ce impresie lasam asupra oamenilor, mai ales a barbatilor si mai ales a celor pe care-i cunoasteam la sala. Eram constienta ca eram perceputa ca o usuratica si asta nu ma deranjase niciodata, nu cautam sa impresionez pe nimeni, asa ca nu prea ma preocupase felul cum ma percep altii. Dar nici nu ma culcam cu oricine, imi rezervam dreptul sa aleg cu cine o faceam. Si Mihai nu era unul cu care as fi facut-o. Din simplul motiv ca era prietenul lui Marius. Nu era o greseala pe care sa o mai repet.
- Ba esti….Tu esti buna doar de o muie, de un futai…si nimic mai mult. Nu stiu ce a vazut Marius la tine…dar am eu grija sa-i treaca.
In clipa aceea am vazut iarasi negru in fata ochilor si i-am ars alta palma.
- Tu nu ma cunosti. Nu stii cine sunt, ce vreau si nu ai nici un drept sa ma judeci. De altfel nici nu ma intereseaza ce crezi despre mine, parerea ta nu face nici cat o ceapa degerata pentru mine.
- Sincer… prea putin imi pasa de tine…Dar imi pasa de Marius, e ca un frate pentru mine si nu vreau sa-l vad suferind pentru una ca tine. Nu-l meriti, e un baiat mult prea bun pentru ceea ce esti tu.
- Lasa-l pe el sa judece daca e sau nu prea bun pentru mine. De ce trebuie sa decizi tu in locul lui? De unde stii ca o sa-i fie mai bine fara mine?
- Eu stiu doar ca tu, mai devreme sau mai tarziu o sa-l parasesti si el o sa sufere.
- Esti cumva indragostit de el?
- Nu, stai linistita. Nu sunt. Doar ca il stiu de cand avea cinci ani, am crescut impreuna si stiu cat a suferit intai ca a ramas fara maica-sa, apoi cat la chinuit bunica-sa care l-a crescut. Tu nu ai sa faci decat sa termini opera inceputa de ele. Nu-ti bate joc de el, nu merita. Daca ai un minim de bun simt nu-ti spun decat atat: lasa-l acum, cat inca nu e prea indragostit de tine. Tu nu-l iubesti.
Nu i-am mai raspuns. Am deschis usa si l-am poftit afara. Am ramas in casa si fara sa vreau imi veneau in mine cuvintele lui Mihai: “tu nu-l iubesti”.
Incercasem sa o iau mai incet in ideea ca poate asa inima mea va vrea sa se deschida, dar frica de a fi ranita era prea mare. Nu neg ca ma simteam bine langa el, ma facea sa rad, aveam tot timpul despre ce vorbi. Fusese o surpriza placuta pentru mine, dar de aici pana la sentimente mai frumoase drumul era barat de temerile mele. Poate ca intr-adevar era mai bine sa ma despart de el, i-as fi facut lui un bine si mi-as fi facut si mie, scutindu-ne pe amandoi de eventuale complicatii si suferinte.
In timp ce ma invarteam prin casa ca un leu in cusca, m-am dezbracat de hainele de seriviciu, am facut un dus si am tras pe mine un maieu si niste pantaloni scurti. Am incercat sa mananc, dar n-am putut. Incet, incet o decizie se contura din ce in ce mai clar: sa ma despart de el. Era cel mai bine, cel mai sigur.
Si dintr-o data mi-am amintit ca in acea seara trebuia sa ma intalnesc cu Marius. Prinsa cu gandurile mele uitasem complet. Dar el nu, pentru ca in clipa cand ma pregateam sa-l sun, a ciocanit la usa. I-am deschis si l-am lasat inauntru. Avea in brate un buchet mare de trandafiri de toate culorile. Vazuse tufele de trandafiri din gradina casei de la mare si m-a auzise pe mine spunand cat imi plac. Am luat florile si le-am pus intr-o vaza. Un sentiment de tristete amestecat cu vina nu-mi dadea pace.
Ma simteam oribil numai la gandul ca trebuia sa-i spun ca vreau sa ne despartim. Si cred ca si-a dat seama de ce intentionam eu. O tristete nespusa i se citea pe chip. Ma jucasem cu el precum cu un yo-yo toata saptamana.
Ne-am asezat amandoi pe canapea si am incercat sa ii explic motivele pentru care credeam ca e mai bine sa ne despartim. Era o explicatie de care si eu aveam nevoie.
- Nu pot…am incercat. Crede-ma…Nu stiu ce-i cu mine, dar nu pot sa trec peste ce mi s-a intamplat, peste suferinta provocata de…
- Un altul…Nu de mine. De ce crezi ca eu te-as face sa suferi? De ce trebuie sa platesc eu pentru greseala altuia?
- Marius, te rog....E mai bine asa, crede-ma. Si pentru mine, si pentru tine. E mai sigur.
S-a ridicat si a ramas langa mine in picioare. Avea pumnii stransi si tremura de furie. Il vedeam cum se abtine sa nu zica ceva urat.
- Crede-ma, e mai bine asa. Prefer de o mie de ori sa fim prieteni, decat sa te fac sa suferi, am spus eu.
- Prieteni? Ce prieteni, femeie? Tu nu intelegi ca eu te iubesc. Crezi ca as putea sa-ti fiu prieten si sa te vad cu altul? Crezi ca as putea sa stau langa tine fara sa te iau in brate, fara sa te sarut, fara sa te iubes... |
 |
|
|
|
|
|
|
