Puteti citi toata fantezia doar daca va inregistrati pe FanteziiErotice.ro |
| “This is not the end, it is the beginning. If you trust nothing else, trust this… trust us!” |
Autor : crazyguy - 2013-10-01
Citita de 6319 ori - Nota 7.28 (18 voturi) | |
|
Te-am cautat mult. Te-am cautat atat de mult…! Te-am cautat poate prea mult. Te-am cautat ani de zile… zeci de ani de zile! La un moment dat chiar renuntasem sa cred ca existi, ci esti doar o plasmuire a imaginatiei mele. Iar acum, ca te-am gasit, nu stiu ce sa fac, nu stiu cum sa ma port cu tine si gresesc adesea tocmai din dorinta de a face totul perfect.
Inchid ochii si te chem fara cuvinte, lasand bataile inimii sa-ti vorbeasca! Nu, nu vreau sa devin patetic. Pentru mine a fi patetic e egal cu a fi penibil. Nu vreau sa scriu randuri frumoase, ci doar sa las lumea din sufletul meu sa-ti vorbeasca fara cuvinte…
IMAGINEAZA-TI CA NU E DOAR IMAGINATIA TA! Chiar e real ceea ce simti! Chiar sunt langa tine!
As vrea sa te pot face sa simti asa cum ma faci tu pe mine… Momentele cu tine sunt ca o vizita pe alta planeta. Pe o planeta unde oamenii nu stiu sa planga, unde n-au invatat sa urasca, n-au auzit de razboaie, de calamitati, de catastrofe ale naturii. Asa ma faci sa ma simt. Asa e lumea ta – perfecta! Nu stiu ce simti tu, dar pentru mine e perfecta, e ceea ce-am cautat intotdeauna, ceea ce mi-am dorit mai mult, ceea ce-am indraznit sa visez in fiecare zi a vietii mele.
Ooooooooooooofff… am recitit ceea ce am scris pana acum si mi-am dat seama ca n-am spus nimic. Nimic din ceea ce-as vrea sa-ti spun. Imi vin in minte o mie de ganduri care se imbrancesc unele pe altele, care sa se asterne mai repede pe hartie. Nu stiu ce am… nu sunt elocvent. Uuuuuff, e greu! E greu sa vorbesti fara cuvinte din cel mai indepartat colt al sufletului… dar o sa incerc s-o fac. Cat de bine pot eu la ora asta.
Lumea ta e perfecta. Dar asa cum o montezi, asa o si demontezi. Tu o creezi si tot tu o stergi cu buretele intr-o clipa, pentru ca mai apoi sa o recladesti din nou, la fel de perfecta.
Nu stiu ce sa mai cred. Nu stiu ce sa mai fac. Nu stiu cum sa ma mai comport. Ma simt de parca as merge pe o sarma intre varfurile a doi munti inalti. Acum ma inalti atat de sus incat pot atinge cerul cu mana, acum ma lasi sa cad de acolo, izbindu-ma dureros de pamant, pentru ca mai apoi sa ma inalti din nou… Spui anumite lucruri, pe care tot tu le demontezi. Imi aduci anumite argumente, pe care tot tu le contrazici. Imi arati anumite laturi ale tale, de care si tu te indoiesti in cele din urma. E ca si cum ti-as pune mereu aceeasi intrebare, iar tu raspunzi intotdeauna altfel. Probabil o faci involuntar, pentru ca voit n-ai avea cum sa te contrazici singura. Si nu inteleg… Dar m-am hotarat sa nu mai vreau sa inteleg nimic. Sa las lucrurile neintelese sa se aseze ca niste frunze cazute langa mine si sa nu ma mai intreb nimic. E ciudat…! E foarte ciudat!! Dar las aceste semne de intrebare sa le ia vantul si sa faca ce-o vrea cu ele…
Sunt momente in care mi se pare ca te cunosc atat de bine, incat sunt sigur ca ne-am mai intalnit si in alta viata – iti recunosc gesturi pe care nu le-ai mai facut niciodata, dar pe care eu le stiam deja. Imi daruiesti priviri pe care nu le-am mai intalnit la tine, dar pe care le mai vazusem, candva, in ochii tai. Si dupa toate astea… lucrurile se schimba complet si ajung sa ma intreb daca esti chiar tu. Si cu toate ca am ca argumente exact cuvintele tale de care uneori nu esti constienta si totusi le pronunti, ceva ma face sa cred in tine… Si chiar daca uneori sunt convins ca nu e bine, ceva nu ma lasa sa renunt.
Nu vreau sa-mi pui intrebari, m-am saturat de explicatii si argumente, de exemple si de raspunsuri imbracate in haine cu doua fete. Mi-as fi dorit sa fie mai simplu, dar poate mi se intampla asta tocmai pentru ca eu intotdeauna am ales calea cea mai gr... |
