Dimineața, am venit la copii. I-am găsit îmbrățișați, dormind. Am zâmbit.
Dan m-a privit. A zâmbit.
— Mulțumesc, Anca. Pentru tot.
— Nu mie trebuie sa-mi mulțumești. Ci inimii tale. Ai avut curajul să o deschizi din nou.
Laura și Dan s-au mutat împreună. Erau perfecți unul pentru celălalt. Dan era un tata perfect pentru Andrei și s-au căsătorit în scurt timp.
Anca și Sandu deveniseră nașii perfecti — cei care le-au cusut sufletele lui Dan și Laura, care le-au binecuvântat iubirea și le-au fost alături la nuntă.
Cu câteva săptămâni înainte de ziua Ancăi, Sandu l-a sunat pe Dan:
— Știi că își dorește o mașină? Un Renault Clio nou. Dar bugetul e strâmt – avem doar 13.000 €.
— Vino pe la dealer, spuse Dan. Cred că pot face minuni.
S-a dus chiar atunci. Mașina era roșie, aproape nouă – doar 12.000 km, cutie automată, senzori, climă. Prețul inițial: 16.500 €.
— Cu discount-ul meu special… o aducem la 13.000, zise Dan cu un zâmbet.
Sandu a izbucnit în râs.
— O va iubi!
Au finalizat actele, au pregătit totul.
— Petrecerea e la noi, sâmbătă, le-a spus Sandu. Veniți devreme. Vrem să vă mulțumim cum se cuvine.
Petrecerea era a Ancăi — pentru ea, pentru zâmbetul ei, pentru iubirea pe care o aduce în fiecare zi. Mașina a fost un cadou frumos, dar bucuria adevărată a fost că eram împreună.
O nouă etapă, trăită nu doar alături, ci cu inima deschisă.
Sâmbătă ne-am prezentat la ei.
Anca era radioasă. A primit incantata florile aduse. Tocmai primise mașina. Îmbrățișa mașina ca pe un copil, deschidea portbagajul, încuia, descuia, dădea comenzi vocale. Era fericită. Real. Vie.
— Dan, ești minunat! Mi-a spus Sandu că tu ai găsit mașina. Doamne, ce fericită sunt!
A luat-o în brațe, s-a ridicat ușor pe vârfuri și l-a sărutat scurt, dulce, pe buze.
Sandu, cu brațele încrucișate, zâmbea larg:
— Mulțumesc, Dan! Mi-ai făcut soția fericită. Și mie îmi place mașina, dar ei… parcă i s-a întors viața.
Dan a clătinat din cap, cu o umbră de emoție în voce:
— Doamne, dar noi trebuie să vă mulțumim! De când am cunoscut-o pe Laura, parcă m-am întors la viață. Nu știam că pot simți asta.
Laura a venit lângă el, i-a pus palma pe obraz, apoi l-a sărutat — un sărut lung, plin de dragoste și recunoștință.
— Iubitule, nu doar tu te-ai întors la viață. ci și eu.
După micul dejun, am plecat toți la un picnic. Am luat pături, mâncare, vin alb, jucării. Copiii — Maria și Andrei — s-au jucat împreună într-un parc verde, construind castele imaginare, adunând pietricele, râzând ca doi suflete care se cunosc de o viață. Noi stăteam pe iarbă, vorbeam, ne uitam unii la alții, zâmbeam fără motiv. Totul părea natural, ca și cum ar fi existat dintotdeauna: două cupluri, doi copii, o prietenie născută din sinceritate, dragoste și dorință de bine.
Când am ajuns acasă, am pus masa afară. Lumânări parfumate, flori în vaze, muzică blândă — jazz la volum scăzut. Am mâncat, am băut, am râs. Povestea unei glume stupide a durat zece minute. Fiecare moment era prețios.
Timpul a trecut pe nesimțite. S-a făcut ora 23. Cerul era plin de stele.
— Gata, copii — la culcare, am spus eu.
Au protestat puțin, dar erau obosiți. Le-am facut baie, le-am citit o poveste, i-am sărutat pe frunte. Maria s-a lipit de mine: - Mami, azi a fost cea mai frumoasă zi. Andrei a adormit în brațele lui Dan, cu degetul în gură, ca un bebeluș.
Am revenit în sufragerie. Am mai pus muzica. O melodie lentă, romantică — *Can’t Help Falling in Love*.
Ne-am dus pe peluză. Am început să dansăm. Eu cu Sandu, Laura cu Dan. Apoi am schimbat perechile. Am dansat cu Dan, Laura cu Sandu. Apoi din nou liber, în cerc, râzând, atingându-ne ușor, privindu-ne profund.
A fost un dans de iubire. Nu de seducție. De cunoaștere.
Când muzica a devenit mai lentă — un jazz profund, cu bas pulsând ca un inimă — mâinile s-au atins, privirile s-au încrucișat, respirația s-a încălzit. Sandu a tras-o pe Anca mai aproape, cu vocea întunecată de dorință:
— Doamne, cât ești de frumoasă… Te doresc. Aici. Acum.
Ea a râs ușor, dar i-a atins buzele cu degetul.
— Neastâmpăratule… și dacă ne aud?
— Cu atât mai bine, a zis el, cu un zâmbet pervers. Să știe toți că te vreau.
Fără grabă, am intrat toți în casă. Am stins luminile. Am lăsat doar două lumânări, licărind blând pe masă. Apoi, ca un acord tăcut, fiecare pereche a mers în camera ei.
În dormitorul lor, Dan a dezbrăcat-o pe Laura încet — fiecare nasture, o promisiune. Rochia a căzut. Apoi sutienul. Pielea ei lucind în lumina slabă, ca marmura încălzită de soare. El a sărutat fiecare centimetru: gâtul, clavicula, sfârcurile întărite de aerul rece. Apoi a coborât — pe burtă, pe coapse, ajungând la centru, unde ea deja tremura.
A lins-o — adânc, lent, circular — până când a izbucnit într-un geamăt lung, aruncând capul în spate. A venit prima oară ca un val, apoi a doua oară, mai tare, apucându-l de păr.
— Vreau să o simt… toată… acum, a șoptit printre sforăituri.
El a mângâiat lubrifiantul — mult, să fie sigur — și a intrat încet, milimetru cu milimetru, până a fost complet în ea.
— E perfect, a gemut ea.
Mișcările au devenit mai rapide, mai sigure. Șoldurile ei se ridicau, îl primeau, îl chemau. Unghii în spate, dinți în umăr, sâni sălțând la fiecare lovitura. Când a venit pentru a treia oară, a strigat numele lui — un sunet pur, fără rușine. El a urmat-o imediat, tremurând, golindu-se în ea, cu ochii închiși, ca și cum ar fi trăit ceva care îl vindeca din adânc.
În camera alăturată, Sandu și Anca începuseră diferit, dar ajunseseră la același vârf. El o luase din spate, adânc, tare, fiecare lovitură trimițând un ecou în peretele comun.
— Mai tare! a șoptit ea, cu fața în pernă. Vreau să te aud… vreau să te simt!
El a lovit-o cu palma pe fund, a atins-o cu degetul între picioare — și a făcut-o să explodeze pentru a doua oară. Apoi a schimbat-o deasupra. Ea l-a călărit — lent, apoi din ce în ce mai repede, până când amandoi au venit într-un geamăt comun, sfâșietor.
A urmat o tăcere deplină . Și atunci s-a auzit dușul. Apă caldă. Apoi pași. Zgomot de haine trase jos.
Dan și Laura au intrat primii în baie, încă uzi de sudoare și plăcere. Fără cuvinte, au deschis cabina de dus, au lăsat apa să curgă. Au luat săpunul — unul lichid, cu miros de tei — și au început să se sapuneze unul pe altul. Blând. Cu grijă. O mână pe spate, alta pe sân, palme alunecând pe coapse. Dar nu mai era vorba de sex. Era despre a se vedea, a se atinge, a se simți încă împreună.
Nu au trecut două minute și au intrat și Sandu cu Anca. Fără ezitare, s-au alăturat. Spațiul era strâmt, dar nu conta. Apa curgea. Săpunul aluneca. Mâinile s-au întâlnit — Anca i-a spălat spinarea Laurei, Sandu pe Laura, Dan pe Anca. Apoi au schimbat.
Un genunchi s-a atins de altul. O palmă a rămas prea mult pe un umăr. Un sărut a început ca o glumă — Dan i-a sărutat ușor colțul gurii Ancăi — și a crescut într-un râs care a umplut baia.
Apoi tăcere. Privirile. Respirația.
Atunci Sandu a zis, cu vocea calmă, dar fermă:
— Ce-ar fi să schimbăm partenerii? Să ne cunoaștem complet? Nu din dorință de schimbare, ci din dorință de iubire?
Tăcerea a durat o clipă. Apoi Laura a zâmbit.
— Eu sunt deschisă. Dacă e cu inima curată… da.
Dan a dat din cap.
— Pentru mine, contează doar dacă Anca e OK.
Toți ne-am uitat la ea. Stătea cu genunchii îndoiți, privind în jos. Apoi a ridicat ochii.
— Vreau… dar… mă tem. Nu știu dacă voi putea primi pe Dan. E atât de mare… am fost cu Sandu toată viața. Mă tem să nu mă rupă.
Am venit lângă ea. I-am luat mâna.
— Nu ești singură. Nimeni nu-ți cere să fii tare. Dacă te doare, spunem „stop” și totul se oprește. Dar nu te teme. Suntem cu toții aici. Lângă tine. În jurul tău. Pentru tine.
Laura s-a așezat în fața ei. A cuprins-o ușor în brațe.
— Lasă-mă să te pregătesc eu. Lasă-mă să te fac să nu te simți sigură.
Anca a respirat adânc. A dat din cap.
—
Am mutat pernele pe podea. Am întins o pătură moale. Lumânările ardeau blând, proiectând umbre calde pe pereți. Anca s-a întins pe spate, tremurând ușor. Dan stătea în genunchi, lângă ea.
Laura s-a așezat între picioarele Ancăi. A început să-i sărute interiorul coapselor. Sus. Jos. Apoi a coborât. Limba ei fină, călduroasă, a atins buzele externe, apoi a alunecat mai departe, deschizându-le ușor. Anca a suspinat.
— Oh… da… aici…
Sandu a venit din spate. A îmbrățișat-o, i-a cuprins sânii în palme, i-a mângâiat sfârcurile cu degetele, apoi cu gura. O ducea încet, dar sigur, spre plăcere.
Eu am stat lângă Dan. I-am luat mâna.
— Fii blând.
Dan a dat din cap, calm, dar cu inima bătând tare. A luat lubrifiantul — mult — l-a turnat încet pe palmă și l-a întins cu grijă, milimetru cu milimetru, de la bază până la vârf. Apoi a adăugat altă cantitate, ca să fie sigur: voia ca totul să fie lin, blând, fără nicio presiune neplăcută.
Anca zăcea pe spate, tremurând ușor. Era micuță, delicată – pielea subțire, șolduri strâmte, mușchi interni natural mai concentrați. Și știa ce urma să vină: nu doar un trup, ci o prezență imensă, copleșitoare.
— Fii calmă… respiră, a șoptit Laura.
Cu degetele moi, continua să-i mângâie buzele externe, apoi interne, deschizând-u-le ușor, ca petalele unui fluture. Un deget a intrat – singur, lent – rotindu-se, alunecând într-o mișcare circulară, relaxând mușchii. Apoi două. Continua să vorbească, cu voce joasă, dulce:
— Nu ești singură. Ești iubită. Ești în siguranță.
Sandu stătea lipit de spatele ei, îmbrățișând-o, cuprinzându-i sânii cu mâini calde, sărutându-i gâtul.
— Îți doresc asta, iubito. Te văd frumoasă, puternică. Nu te teme. Suntem aici.
Dan se apropie încet, stătea în genunchi, la intrarea ei. O privi lung în ochi.
— Pot să ating puțin? Ca să simți cum e?
Ea dădu din cap, respirația accelerată. El trecu vârful – doar câțiva milimetri – prin ușa fierbinte, udă.
— Ah… murmură Anca. E… mult. Dar… nu e rău.
El se retrase ușor. Apoi intră din nou – puțin mai mult. Ieși. Intră. Ca un val blând, repetat. Îi oferea timp să se adapteze, să accepte.
Laura continua să-i stimuleze clitorisul cu vârful degetului, rotindu-l în cercuri mici, ritmate. Sandu îi sugea sfârcurile, îi murmura vorbe dulci.
— Simt că… mă deschid… șopti Anca, cu lacrimi în colțul ochilor.
— Da, dragă… lasă-te… ești gata, veni răspunsul Laurei.
Atunci Dan s-a poziționat din nou.
— Vrei să împing?
— Da… te rog… dar încet…
A intrat milimetru cu milimetru. Capul mare al lui o întindea profund, dar nu dureros – mai degrabă ca o presiune blândă, hotărâtă, constantă. Mușchii ei se relaxau, cedau, se adaptau.
— Mă simți? întrebă el, oprindu-se când abia intrase jumătate.
— Da… e… intens. Dar… e bine. Mai departe.
Intră mai mult. Apoi mai mult. Simțea cum fiecare strat al ei se desface, cum îl primește treptat, ca un trandafir care se deschide la soare.
Și apoi — complet. Până la fund. Până la ultimul centimetru.
O tăcere grea. Respingere. Incredulitate.
Apoi, brusc, Anca izbucni într-un zâmbet larg, cu lacrimi curgându-i pe tâmple:
— Nu a durut! Doamne… e toata în mine… toată… dar nu mă doare! E… uluitor! Mă simt… completă!
Dan avea ochii umezi. Nu pentru că venea plăcerea, ci pentru că era acceptat, iubit, dorit chiar în dimensiunea lui care fusese mereu o rușine.
— Ești incredibilă… șopti el. Trupul tău mă cunoaște deja.
Începu să se miște — lent, profund, fiecare ieșire fiind o pauză deliberată, fiecare revenire o umplere totală. Pentru Anca, fiecare mișcare era o undă de senzații noi:
- simțea fiecare contur, fiecare curbă a lui, ca un relief care aluneca în interiorul ei;
- simțea cum o întindea perfect, fără forță, dar cu o prezență absolută;
- simțea cum fiecare lovitură atingea fundul ei, vibrând direct în uter, trimițând unde electrice prin spinare.
— E… atât de adânc… gemu ea. Mă umpli… în toate sensurile…
Laura îi atinse din nou clitorisul. Sandu o săruta frenetic. Corpul Ancăi arcuit, picioarele ridicate, unghii în spatele lui Dan.
— Vin! Vin! Strigă ea — primul orgasm, puternic, profund, ca un cutremur care pornește din interior și se răspândește în tot corpul.
El continua — acum mai sigur, dar tot controlat. A doua lovitură a adus-o din nou, mai repede, mai intens.
Și când el a izbucnit, cu un geamăt adânc, gutural, a fost... |
Atunci când iubirea depășește dimensiunea - continuare
