Trebuie din nou ca peste două săptămâni să mă întâlnesc cu echipa din Statele Unite care va veni în România în vederea implementării soluției software în medicină care am ajuns pe care am adus-o într-o formă finală. Cu întâlnirea era cu persoana bine poziționate în cazul companiei din SUA Simona a zis că ar fi bine să mi fac un costum nou. Pentru asta am vorbit cu o prietenă de a ei de la o casă de modă din București. Am fost împreună cu ea luați acasă de modă în vederea alegerii costumului.
Am intrat în magazin, Simona și prietena ei, Alina, mergând în față. Eu după, ca un bărbat care știe că e pe teren străin — adică într-un magazin de haine, cu două femei care decid pentru el.
Alina s-a oprit, s-a întors, m-a privit de la picioare până la cap, apoi a zâmbit:
— Avem trei costume. Tu le probezi. Noi decidem care îți stă cel mai bine. Fără discuții.
— Și dacă niciunul nu-mi stă bine?
— Atunci îți cumpărăm un sac de cartofi. Dar mai întâi, hai să vedem.
Am luat costumele, am pornit spre cabina de probă. Simona a zis:
— Eu vin cu tine. Vreau să văd cum îți stă fiecare.
Alina a râs:
— Merge. Doar nu vă faceți acolo ceva ciudat.
— Nu promitem nimic, a zis Simona, cu un zâmbet.
Am intrat amândoi în cabină. Mică, luminată slab, cu un singur scaun și o oglindă mare. Am început să-mi dau jos hainele, unul câte unul, și să încerc primele două costume. Unul era prea larg, celălalt prea scurt la mânecă.
— Următorul, a zis Simona. Asta e cel bun. Simt
L-am încercat. Și da… statea perfect. Îmi venea pe trup ca făcut la comandă.
— Vezi? Am zis eu, a zis ea, uitându-se în oglindă, cu un zâmbet cald. Ești bărbat de costum. Doar că… trebuie să te văd fără el o ultimă dată.
— Ce faci?
Înainte să apuc să mă îmbrac, m-a oprit. Mi-a desfăcut nasturele de la pantaloni, mi i-a dat jos ușor, apoi mi-a scos penisul afară.
— Simona… ce faci? O să facem gălăgie și mizerie! O să afle toată lumea!
— Nu o să curgă nicio picătură. Promit, a șoptit, zâmbind. Dar dacă vorbești… atunci da, o să afle toată lumea.
— Dar o să se audă! E o cabină subțire! Se aude tot dinăuntru!
— Atunci e un test, a zis, aplecându-se ușor. Poți să simți fără să scoți un sunet? Poți să explodezi în tăcere?
— Tu ești nebună!
— Și tu ești deja gata.
A început să mă lingă. Ușor. Apoi mai tare. Cu limba, cu buzele, cu gura ei caldă, m-a luat complet. Am închis ochii. Simțeam cum plăcerea îmi urcă rapid, cum mă tensionez, cum îmi strâng pumnii ca să nu gem.
— Nu scoate niciun sunet, a șoptit, oprindu-se o clipă.
Am dat din cap. Am închis ochii. Și am simțit.
Cum mă linge, cum mi-o suge, cum mă ia adânc, cum mă controlează. Și ochii ei — albaștri, strălucitori — cum mă privesc jucausi, plini de iubire și provocare.
Eram extrem de excitat. Nu doar din cauza ei. Din cauza locului. Din cauza riscului. Din cauza modului în care mă privea — ca și cum ar fi știut că mă ține în palmă. Și avea dreptate.
Plăcerea a crescut. Am început să tremur. Mă luptam cu mine însumi să nu gem, să nu scot nicio vocală, să rămân mut. Dar era imposibil. Fiecare atingere era ca un curent. Fiecare mișcare a gurii ei — o explozie.
Și când a venit… a venit în tăcere. Cu ochii închiși, cu respirația blocată, cu tot corpul tensionat. Un orgasm intens, profund, pe care l-am ținut înăuntru, ca pe un secret.
Simona a colectat tot. A înghițit. Apoi a zâmbit, cu gura lucioasă, cu ochii plini de satisfacție.
— Bravo, iubitule. Ai trecut testul.
Am răsuflat. Am râs. Am simțit cum inima îmi bate încă nebunește.
Am tras pantalonii, m-am îmbrăcat repede, am ieșit afară, amândoi cu zâmbete vinovate pe față.
— Deci? a zis Alina. Care e alegerea?
— Cel negru, a zis Simona. Ii stă de mori. Și mai mult… l-a testat personal.
Alina a râs, fără să înțeleagă tot. Dar eu am știut.
Am plătit costumul, am ieșit din magazin, aerul cald de afară lovindu-ne fața.
— Simona, am zis, oprindu-mă pe trotuar. Te iubesc nespus. Dar nu mi-am închipuit că ești atât de plină de inițiative.
— Locația era perfectă, a răspuns, zâmbind. Nu puteam să pierd șansa. Era prea tentant.
— Da… dar știi cât de greu mi-a fost să nu scot niciun sunet?
— Da, a zis, luându-mi mâna. Am văzut. Și tocmai de-asta mi-a plăcut. Pentru că am văzut cât de mult îți place. Chiar și fără cuvinte.
Am zâmbit. Am simțit ceva cald în piept. Simona nu știu cum să spun dar parcă parcă pe zi ce trece te iubesc din ce în ce mai mult dacă era să mă întrebi ieri dacă este posibil ca o persoană să te iubească mai mult decât o fac eu aș fi spus că nu este posibil. Dar astăzi îți poți spune că ba da era posibil fiindcă astăzi te iubesc chiar mai mult decât ieri.
Pe drumul te întoarcere spre casă Simona mi a spus că a fost contactată de colegii ei de liceu și că urmează să ne întâlnim cu ei peste două zile. În acest sens a fost închiriat o pensiunea foarte mare din Moeciu unde o să fii în casas toții. când am ajuns la locație noi ajung în printre ultimii mai era disponibilă doar o singură cameră la mansardă cu un balcon micuț. Camera era ok nu ne a deranjat faptul că era micuță.
Atmosfera creată acolo era foarte frumoasă și spuneau multe glume mâncarea și vinul erau de calitate. Toți colegii ei erau haioși și tot ne simțeam bine.
Simona a zis că se duce în cameră să se schimbe în ceva mai lejer. Eu am urcat după ea, ca un câine care n-a învățat să stea locului.
— Mă schimb doar repede. Stai puțin aici, a zis, zâmbind, scoțându-și haina.
— Promit să nu mă uit.
— Minciunosule.
Avea doar bluza și chiloții pe ea când a auzit cum o fosta colegă, o chema la balcon să vorbească ceva cu ea legat de vestimentație. Eu în timpul ăsta m-am furișat în spatele Simonei ca să nu mă vadă colegii de jos.
De pe balcon, au început sa vorbeasca despre culori, croială, pânză. Lucruri serioase. Foarte serioase.
Dar eu nu eram serios.
Am așteptat o clipă. Apoi, cu o mână ușoară, i-am pus-o pe talie, am tras-o ușor spre mine, apoi i-am îndepărtat ușor picioarele.
— Ce faci…? a șoptit, fără să se întoarcă.
— Tu vorbești despre rochii. Eu fac ceva mai interesant.
Fără zgomot, am tras chiloții puțin la o parte doar cât să am acces. Apoi am început să o ling.
Ușor. La început, doar un atingere. Apoi mai adânc. Mai sigur.
Ea a tresărit. A dat din cap ușor, ca și cum ar fi scuturat ceva. Apoi a continuat să vorbească:
— Da… da, negru ar merge… dar… hm… poate și albastru închis…
Dar vocea i s-a schimbat. A devenit mai subțire. Mai tremurată.
Am simțit cum îi tremură ușor picioarele. Abia perceptibil. Dar eu simțeam totul. Fiecare mișcare, fiecare tresărire, fiecare inspirație.
— Și… ți-am zis… că am nevoie și de ceva confortabil… — a continuat, dar acum vorbea mai încet, mai greu.
Am urcat limba mai sus. Apoi am intrat adânc. Direct în ea... |
Atracție atipică 4 - continuare 
