Dedicata lui Anais19 si natrix.
___
Laur era plecat deja de 6 luni din tara, iar eu eram singura doar cu mine. Cu mine si cu imaginatia mea NENOROCITA. Singura, din nou. Prea mult ma obisnuisem cu el... Oh, daaaaa... Devenisem lingura din mana LUI, aburul din farfuria pe care EL mi-o aducea la pat, fasaitul sticlei de suc pe care EL o desfacea doar pentru mine, sorbindu-ma din ochi in timp ce lasam lichidul maroniu si plin de calorii sa curga in mine. Eram plasa plina cu bunatati cu care EL se intorcea de la magazin. Eram neputinta lasciva pe care EL o cara acasa dupa o seara la all you can eat. Intr-o forma sau alta, eram tot timpul cu el. Iar el era plecat acum... Depresie? Isterie? Yes, please! Ma inecam de plans mai ales seara, cand toata casa se transforma intr-o tiuitura continua ce ameninta sa-mi crape capul. Vorbeam cu el pe Skype, dar nu...nu era nimic adevarat acolo.
Pixeli. 01110011 01101001 01101110 01100111 01110101 01110010 01100001 01110100 01100001 01110100 01100101. Nici un 2. Urlam cu capul in perna ca o dementa. Am incetat sa mai mananc, am incetat sa mai raspund la telefon. Afrodita vroia sa moara! Cum poti ucide o Zeita nemuritoare?
+
Slabisem, din nou, ingrozitor. Metabolismul meu de cacat atat astepta. Slabeam de 3 ori ma repede decat pusesem pe mine. Amenintam sa ma transform din nou in ceva instrument de orchestra simfonica si nu, nuuu un trombon sau toba mare. Poate un oboi sau, de ce nu, din nou in flaut... Fir’ar a naibii de viata! Cat de mult trebuie sa jertfesc pentru a fi, si eu, bucuroasa, multumita, calma? Umana? Cat?! Caaaaat?! Rageam cu capul in perna si, ca raspuns, primeam inapoi doar respiratia’mi urat mirositoare. Nici macar pe dinti nu ma mai spalam. Puteam ingrozitor. Intr-un acces de dementa am spart cu pumnii oglinda din hol. Ea, oglinda era vinovata! EA! M-am taiat toata... Probabil ca unul din vecinii gri era acasa si, alarmat de zgomote si urlete, a sunat la politie. Imediat a aparut o masina, insotita de o salvare. A trebuit sa ma duc la Urgenta. Sangeram ca o scroafa cu gatul taiat. Stigmata! Stigmata! Stigmataaaaaaaa! Va urasc pe toti!
+
La spital, in timp ce eram cusuta, imi imaginam ca in loc de palma doctorita imi cosea pantecul plesnit de prea mult bagat in el. Eram acolo, intinsa goala pe masa de operatie, deschisa ca o floare din mugur. Aparent moarta. Renascuta ca ceva superior. Ca o orhidee ce abia inflorise in toata splendoarea ei. Inflorisem, in sfarsit. Toti erau oripilati. Nu te oripilezi cand auzi mugurii pocnind primavara, nu? Nuuu. Tare-ti mai place. Dar te ingrozesti cand vezi ca cineva a ales sa faca la fel! Femeia plesnita de placere din fata lor nu era floare, evideeeent, nu era un mugur innobilat. Nu, era doar o gramada de carne imputita pe care, daca ar fi fost vie si ceva mai slaba, si ceva mult mai slaba, tare le-ar fi placut sa o mai ia la pula! Atat! Gauri umblatoare! „Vino’n’coace, pa!, esti la luna. Mai bine fut o bufnita...” Niste viermi cu fata umana pe care i-as fi putut inghiti unul cate unul, transformandu-i in fecale. Daaaaa, eram fecioara canibala, la Pucelle d'Orléans, puritatea adusa la paroxism. Aveam vedenii, prevedeam viitorul, ajunsesem enorma. Il dadusem jos pe Isus de pe scaunul Sau si ma catarasem eu acolo, ca un Lucifer feminin, ca o Lucifera goala, cu pizda larga cat cerul, cracanata demonic, prin care, il loc sa nasc, bagam. Bagam! Bagam toata Creatia in mine. Creatia devenise Pula. Dumnezeu era o Pula. Eu eram Dumnezeu. Floare.
+
Probabil ca ma inrosisem toata – si de durerea acului si de gandurile care imi treceau prin minte – ca doctorita ma intreba daca eram ok. Eram ok pe naiba! Eram inversul O.K.-ului. Eram K.O! Eram pe invers.
M-am uitat, incruntata, la fiinta din fata mea. O doa... |
