Nu aveam multe bucurii in viata. Iar daca bucuriile sunt, pentru foarte multi, cel mai important obstacol in calea spre sinucidere, la mine drumul era lin si ademenitor. Cu mici exceptii. Una dintre ele? Muzica! Implinisem 25 de ani si viata’mi sociala era egala cu zero. Aveam niste prieteni care semanau mai mult cu o cireada de extraterestri decat cu niste fiinte umane. Ascultam chestii pe care doar un bolnav mintal, si si ala fortat, ar fi putut sa le asculte. Ne adunam la mine sau pe la unul din ei si, printre nori de fum, ne bataiam trupurile in ritmuri de aggrotech salbatec. Dupa ce ne plictiseam, pe jumatate surzi si complet nebuni, ieseam la “aer”. Ne plimbam fara sa ne spunem prea multe, hranindu-ne cu privirile compatimitor-arogante ale trecatorilor.
+++
Gasisem printre secaturile cu care imi imparteam, generos, existenta, pe unul care acceptase sa ma indoape cand si cand. La schimb, primea pizda. Asta pana cand a inceput sa-si dea aere de mare poet si filosof. Dupa o incaierare in care eu m-am ales cu taieturi, el cu capul spart de chiuveta si politia cantand ritmat la usa la noi, l-am lasat in plata Aluia de jos.
+++
Sufeream crancen de insomnii, iar ca sa imi omor timpul bagam in mine tot ce gaseam prin casa sau ieseam, pe la 3 dimineata, la un McDonalds aflat la cateva minute. Imi taraiam picioarele prin asfaltul pre-calcat de mii de alte fiinte mai mult sau mai putin umane. Nu era tipenie la ora aia. Ma uitam la varfurile bocancilor si imi imaginam cum imi potrivesc talpile, identic, cu altele lasate acolo cu ore, zile, luni, secole in urma. Asa ma jucam. Acolo ramaesera, asa cum o sa ramana si ale mele. Astazi eu nu mai sunt acolo, dar talpile bocanilor mei au ramas intiparite pe vecie in trotuarul strazii dintre camera mea si acel McDonalds infect. Daca veti trece pe acolo, sa stiti ca imi veti calca pe talpi...
+++
Si nu stiu cum, dar parca vedeam cum oamenii calca… Ii vedeam de dedesupt, de la inaltimea talpii. Animale, oameni, insecte. Care e diferenta?! Ma uitam in sus – singura directie posibila – si vedeam costume minunate, fuste scumpe, rochii de seara, bijuterii… accesorii ce acopereau niste trupuri in majoritate infiorator de urate. Femei la luna cu tampoane puturoase infipte in pizda, barbati cu pete galbene pe boxeri de la pulele nescuturate indeajuns dupa pisare, zone publiene paroase si pline de transpiratie infecta: daaaa, iata umanitatea acoperita de Armani, Gucci, haine eco-, fair-trade, Nike. Iata de unde se vede bine. “Ma uit de sus la tine, bai scroaf-o!” Asa, si? Ce vezi? Vezi o pula! Eu ma uit de jos si te vad asa cum esti. O movila de cacat cu toale “de firma”, bagat in sicriu dungat de la YSL. Super-parfumat si uns cu kg de creme sa nu-ti puta hoitul. Uneori, daca mai aveam loc de burta, imi bagam mana la pizda si ma masturbam acolo, pe talpile alea pre-calcate. Imi pare rau ca nu m-am pisat niciodata pe trotuar. “Luati fratilor si surorilor! Adapati-va!” Sunt sigura ca au facut-o altii inaintea mea…
+++
Asa am vazut afisul… Una din trupele cap-de-lista in preferintele tribului nostru urma sa sustina un concert in Namur. Am dat imediat alarma, iar prin imediat inteleg ca am sunat instantaneu pe cativa din cei mai apropriati. Filosoful si poetul fusese exclus din lista. Dupa cateva seturi de injuraturi, care nu stiam daca exprima bucurie sau nervi (era vreo 5 dimineata), oricum nu ma interesa, am comunicat vestea care echivala, in minunatie, cu insusi faptul de a ramane viu dupa un cataclism nuclear. Aveam un motiv in plus sa nu se futem cu metroul. Cel putin pentru urmatoarele luni de zile.
+++
Am luat trenul de dimineata din Bruxelles spre paduchele de Namur. Eu ma varasem in ceva toale negre cu dantela. Fusta scurta. Cruci intoarse la gat. Imi vopsisem parul negru cu suvite rosii – asa, ca pe copera albumului. Unghii verzi. Restul trupei nu arata nici ea rau. Mai ales ca venise si turbatul de Eti (prescurtare de la Etienne), un tip absolut weird: slab ca un schelet, nu stiai prea bine ce rasa e: baiat, fata, drac, inger. Tacut ca o sina de tren inghetata, nu dadea atentie nimanui. Aparea rar, disparea neanuntat. Seful neincoronat al tribului. Indragostita de el pana peste cap. Cam asta era structura.
+++
Stateam in doua compartimente diferite, cu castile pe urechi si muzica scurgandu-ni-se in trupuri. Ochii inchisi. Normalii puteau sa se arunce din mers, ma durea in pula de ei. Imi bataiam picioarele in ritm cand deodata simt cum castile incep sa-si ia zborul… ?!?!? Deschid ochii uluita si il vad pe Eti langa mine, facandu-mi semn sa ma strang sa incapa si el. M-am conformat rapid, iar el si-a intins scheletul, lipindu-se de mine. Iiiiiihhhhhh, am simtit ca iau foc. Si-a pus castile mele pe urechi si, fara sa spuna ceva, a inchis ochii si dus a fost. Bum, bum, bum, bum, bum, se auzea. Roti de tren, ritmurile de la God Destruction, sangele din tamplele mele, pulsatiile pizdei dintre picioarele’mi,
nu stiam exact. Incepea sa mi se adune apa in gura de pofta… Il vroiam pe Eti atat de rau incat as fi fost in stare sa tin post negru o saptamana incheiata numai sa ma futa. Instinctiv mi-am dus mana la par, sa-l aranjez. Hahahhahahaaa, ce catea in calduri eram. Imi venea sa sar pe el, acolo. Nu eram sigura ca are pula, dar asta nu conta. Isi putea baga orice os din ala de-a lui la mine in gaura, numai sa stiu ca e a lui. Incepusera sa mi se impaienjeneasca ochii. Trebuia sa fac ceva… Mai aveam mai bine de jumatate de ora pana la Namur. Cred ca stateam pe locul unde statuse cu luni, ani in urma, cea mai mare curva a Belgiei. Simteam cum ii intra spiritul in mine prin cur si pizda. Il sugeam si el se cuibarea in inima si creier. Ughhhhhh….mor!
+++
Era imposibil sa-l vad pe Eti ca face vreo miscare spre mine. Tipul habar nu avea, apparent, cine eram, si nici nu avea nici cea mai mica intentie sa afle. De ce mi-ar fi pasat? Avea castile mele pe urechi, la naiba. Pe capul ala superb… Offff….Dumnezeule…turbez.
Am iesit pe coridor sa imi scot mutra la aer. Cativa dintre noi erau acolo, palavragind. Pe filosof nu l-am bagat in seama. Timpul a inceput sa treaca mai repede.
+++
Am intrat in subsolul unde trebuia sa aiba loc concertul. Deja canta, in pregatire, o formatie de care nici dracul nu auzise. Am ramas in spate, asa cum imi placea mie. Cei de la Alfa Matrix aveau un stand unde mi-am lasat banii. Nu beam, fast-food-ul era ieftin. Puteam economisi usor din bursa. In sfarsit cyber-maimutele mexicane si-au facut aparitia. In beci cred ca erau ceva la vreo 50-60 de fani. Plin! Aerul era imbacsit, insufucient. Eu incepusem sa transpir destul de serios but wtf! WTF?! I’m here! Hit meeeeee! Hit meeeee! Dupa un intro cu “Ladies and Gentlemen….please welcome…” bum, bum, bum, bum…am simtit cum imi i-a foc carnea. Am intrat foarte repede in atmosfera, lasadu-ma in voia ritmului. Cu ochii inchisi ma smunceam ca o indracita, tragandu-ma de haine. Nu mai tineam cont de nimic. Totul devenise prea lasciv ca sa ma mai pot controla. Ma unduiam, indreptandu-mi bazinul inspre boxele imense a caror membrane tremurau ca niste himene nerupte. Imi bagam mainile intre coapse, maingaindu-ma. Sfarcurile intrasera in erectie, iar daca ar fi fost pule sigur ar fi ejaculat. Cu gandul asta m-am apucat sa le mangai, chicotind: “hai, patati-mi haina! Mmmmmainile!” Restul poporului era si el in delir, solistii aparand si disparand, ca niste fantasme inveninate, de dupa pardelele de fum violet. Ploua cu... |
