Puteti citi toata fantezia doar daca va inregistrati pe FanteziiErotice.ro |
| Atat cat imi aduc aminte - Partea 5 |
Autor : Tzipiripi - 2016-08-14
Citita de 6744 ori - Nota 2.86 (71 voturi) | |
|
Drumul spre casa a fost unul al poveștilor. Pentru ca Maria trebuia sa știe īntotdeauna totul. La modul la care știa sa te descoasă ai fi putut bănui ca e ofițer de investigații al vreunui serviciu secret.
Avea 44 de ani, căpătase un accent franțuzesc care ii dădea un șarm aparte, și era mai frumoasa decāt fusese vreodată. Īmi luam din cānd īn cānd ochii de la drum și ii fotografiam chipul. Simțeam nevoia sa mă opresc și sa o pot privi īndelung. Sa stau și sa mă īmbăt cu imaginea ei, să mă hrănesc cu erotismul pe care īl emana, savurānd-i fiecare gest, fiecare mișcare. Mintea mea era departe, și, īn timp ce īmi vorbea īncercam sa mi-o īnchipui īn capod, cu parul ud, la masa de sticla din bucătărie. Cum putusem sa stau atāta timp īn preajma ei, fără sa īncerc sa-i fur măcar un sărut? Și dintr-o data am știut. UN SĂRUT. ASTA ERA. AS FI VRUT SA O SĂRUT. Pana acasă nu am avut īn gānd decāt buzele ei și am īncercat să-mi īnchipui zeci de scenarii īn care aveam sa o sărut pentru prima oară. Trebuia sa fac ceva īn sensul asta pentru ca deja simțeam ca o iau razna.
Am ajuns īn oraș destul de tārziu īn noapte. Am lăsat-o la hotel și m-am dus sa mă odihnesc. M-a pus sa ii promit ca vom petrece cat mai mult timp īmpreună īn cele doua săptămāni cat avea sa rămānă īn țară. As fi rămas din noaptea aia cu ea, dar īncă nu găseam curajul de a-i spune ce e īn mintea mea. Teama ca dezvăluirile pe care as fi vrut sa i le fac ar fi putut-o īndepărta mă făcea sa amān de fiecare data momentul. Știam ca lucrurile nu se puteau duce decāt īn doua direcții. Ori īmi pica īn brațe impresionata de cele ce aveam sa ii povestesc, fie se īnchide īn spatele unui zid de netrecut, moment din care am pierdut-o definitiv. Nu știu nici acum de care din cele doua scenarii īmi era mai frica, cert este ca pe al doilea refuzam sa īl iau īn calcul. Iar primul īmi tăia respirația și mă lăsa de fiecare dată cu un gol imens īn stomac.
Ajuns acasă m-am trāntit īn pat așa īmbrăcat cum eram sperānd sa adorm pentru a-mi odihni neuronii, dar oboseala extrema, multitudinea de cafele băute īn ultimele 24 de ore, imaginea Mariei din seara aia, și fascinația mea pentru buzele ei cărnoase, pentru buclele voluminoase care păreau ca ii māngāie umerii de fiecare data cānd īși īntorcea privirea către mine, m-au băgat īntr-o stare de delir care a durat, cred, pana cānd a īnceput sa se crape de ziua și s-au trezit la viată cocoșii din cartier. Aveam senzația ca nu apucasem sa adorm, cānd soneria telefonului m-a trezit la realitate. Trebuie sa fi dormit destul de puțin, căci m-am ridicat din pat și m-am tārāt către duș īncercānd sa ignor durerea de cap pe care o aveam de fiecare data cānd īmi duceam corpul dincolo de nivelul de suportabilitate al oboselii. M-am schimbat, m-am suit īn mașină și am plecat către firma. Strada era aproape pustie, atāt de atipic pentru ora 8 dimineața, dar asta īmi dădea un sentiment de calm. Am ajuns la firma primul. Parcarea era goala. Absolut nici o mașină. De obicei ajungeam primul din personalul TESA, dar acum le-o luasem īnainte și celor cāțiva muncitori ale căror mașini le găseam de fiecare data la locurile lor. Am deschis pavilionul administrativ, am udat florile din hol, am oscilobatat geamurile pentru aerisire, m-am dus īn secretariat, mi-am făcut o cafea mare, și m-am dus īn birou. Mi-am deschis computerul chitit sa rezolv cāteva probleme pe care le tot amānasem, cānd a băgat capul pe ușa DG-ul
ce e mă cu TINE sāmbăta la birou?... |
