Continuare la Vrăjitoarea și chemarea lunii
Respirațiile se domolesc, Codrina rămâne întinsă pe mușchiul moale… pieptul se ridică și coboaă în ritmuri lente iar pielea îi lucește ușor de la transpirație și de la pulsațiile reziduale ale runelor. Pula lui Vlad este încă înăuntru, parțial înmuiat, dar pulsând încă din inerție respirația-i caldă pe gâtul ei. Buzele lor se ating în sărutări leneșe, fără grabă, savurând fiecare gustul celuilalt – un amestec de sărat, poțiuni dulci și dorință împlinită.
„Nu m-am săturat de tine,” murmură ea, vocea joasă, cu o urmă de râs gutural. Degetele îi alunecă pe spatele lui, urmărind linia coloanei, coborând până la curbura feselor, strângând ușor.
Vlad zâmbește: „Nici eu. Dar pădurea asta… parcă ne privește.”
„Ne privește,” confirmă Codrina calm. „Și uneori… participă.”
El ridică fruntea, sprâncenele arcuindu-se curios. „Ce vrei să spui?”
Înainte ca ea să răspundă, buha de pe creangă scoate un sunet scurt, ca un clinchet de clopoțel de argint. Apoi, din umbra copacilor, la marginea cercului de lumină violetă, se aude un foșnet diferit; nu pași umani, ci ceva mai fluid, mai organic, ca și cum vântul ar căpăta formă.
O siluetă înaltă, zveltă, iese încet din întuneric. Pielea lui este de un bronz mat, aproape ca scoarța de stejar lustruită de ploaie. Părul lung, negru-verzui, cade în șuvițe libere, împletite ici-colo cu frunze vii și flori minuscule care par să respire. Este gol, cu excepția unor vine subțiri de viță sălbatică ce-i înconjoară talia și coapsele ca niște brâuri vii. Trupul lui este suplu, dar puternic, mușchi lungi, definiți natural, fără exces, ca ai unui vânător care aleargă prin codru de secole. Penisul lui atârnă parțial întărit, gros și lung, cu o nuanță mai închisă decât restul pielii, venele pulsând ușor vizibil sub piele. Ochii – un verde intens, aproape fluorescent, îi fixează pe amândoi cu o curiozitate calmă, fără agresivitate.
„Lumea oamenilor uită că și pădurea are dorințe,” spune el cu o voce adâncă, catifelată, ca un murmur de frunze mișcate de vânt. „Mă numesc Silas. Sunt gardianul acestui crâng de când luna era încă tânără.”
Codrina nu se ridică imediat. Rămâne sprijinită în cot, sânii plini mișcându-se ușor odată cu respirația, sfârcurile fiind încă întărite de frigul nopții și de excitarea recentă. Îl privește pe Silas cu un zâmbet lent, cunoscător.
„Știam că vei veni. Ritualul de seară cheamă tot ce trăiește sub lumină de lună.”
Vlad simte un val de adrenalină amestecat cu excitație nouă. Nu este frică, este fascinație. Privește spre Codrina, căutând un semn. Ea îi mângâie obrazul cu dosul degetelor.
„Dacă vrei să pleci, pleci acum. Dacă rămâi… rămâne totul posibil. Și intens.”
Vlad înghite în sec, privirea alunecând peste trupul lui Silas, apoi înapoi la ea. „Rămân…”
Silas zâmbește… un zâmbet care pare să facă frunzele din jur să tremure ușor. Face un pas în cerc. Runele pulsează o dată, acceptându-l. Aerul se îngroașă, mirosind acum a pământ ud după ploaie, a sevă proaspătă și a ceva profund masculin, sălbatic.
Vrăjitoarea se ridică în genunchi, rochia căzând în falduri în jurul șoldurilor. Îi face semn lui Vlad să se așeze pe spate, pe mușchiul moale. El se supune, pulsul accelerându-se deja din nou. Ea se apleacă peste el, sărutându-l lung, limba ei explorându-i gura în timp ce mâna dreaptă alunecă spre Silas.
Gardianul se apropie fără grabă. Când ajunge lângă ei, Codrina întinde mâna și îi prinde pula maronie în palmă. E caldă, grea, cu pielea mătăsoasă alunecându-i sub degete pe măsură ce-l mângâie lent și savurază cum se întărește rapid sub atingerea ei. Silas scoate un sunet jos, aproape un mârâit de plăcere.
„Frumoasă mână,” murmură el.
Vlad privește scena, respirația grea. Vede cum pizda Codrinei este încă umedă, lucioasă de excitația ei de mai devreme. Și de a lui. Acum o vede mângâind alt bărbat, iar în loc de gelozie simte doar un val fierbinte de dorință.
Vrăjitoarea se întoarce spre Vlad, coborând buzele pe pieptul lui, mușcând ușor un sfârc, apoi coborând mai jos. Îi ia pulă în gură… e încă sensibilă după orgasmul recent… și începe să-l lingă lent, circular, savurând gustul lor amestecat. El geme, coborând mâinile în părul ei.
Silas îngenunchează în spatele ei. Mâinile lui mari, cu degete lungi și aspre ca scoarța, îi mângâie șoldurile, apoi alunecă pe fese, desfăcându-le ușor. Limba lui lungă, caldă, neobișnuit de flexibilă, găsește intrarea umedă a pizdei ei și începe să exploreze. Linge prelung de la clit până sus, apoi în jos, atingând și marginea anusului. Codrina geme în jurul pulii lui Vlad iar el simte în abdomen vibrațiile corzilor ei vocale.
Puterea trece natural la Silas, care preia inițiativa fizică, dar Codrina controlează ritmul: se retrage când simte că Vlad e prea ”sus”, îl provoacă pe Silas să o lingă mai adânc, dar se oprește înainte ca orgasmul să o lovească...
După câteva minute lungi de teasing reciproc, ea se ridică cu privirea încețoșată de plăcere și spune, fără floricele: „Vreau să vă simt pe amândoi deodată.”
Îl încalecă pe rătăcitor, coborând lent în pula lui, gemând când o umple din nou. Silas se poziționează în spatele ei. Degetele lui, unse cu un lichid natural care pare să iasă din pielea lui, uleios, cald, mirosind a pin și miere, încep să exploreze cealaltă intrare. O pătrunde cu un deget, apoi două, pregătind-o cu răbdare. Codrina respiră adânc, relaxându-se, șoldurile mișcându-se lent pe Vlad.
Când o simte pregătită, Silas se poziționează. Capul gros al penisului lui apasă ușor, apoi intră centimetru cu centimetru. Senzația e copleșitoare… plină, întinsă, cu două puli simultan în ea, separate doar de un perete subțire de carne. Vlad simte presiunea, mișcările lui Silas transmise direct prin ea. Codrina scoate un geamăt lung, capul dat pe spate, părul ca focul căzând precum o cortină.
„Da… așa… umpleți-mă…”
Mișcările încep lent, sincronizate. Vlad împinge în sus, gardianul pădurii controlând ritmul, din spate. Mâinile Codrinei se sprijină pe pieptul bărbatului de dedesubt, unghiile lăsând urme ușoare... |
