Aria propusese drumeția ca pe o escapadă romantică. Cabană izolată în munți, toamnă târziu, ploi reci, totul bifa scenariul din filmul nostru de dragoste.
Am ajuns vineri seara, după cinci ore de condus. Cabana era mai mică decât în poze, dar cochetă - șemineu, pat mare, ferestre care dădeau spre pădure. Am aprins focul, am desfăcut vinul, ne-am dezbrăcat de hainele groase de drum.
- Mâine facem traseul spre lac, a spus Aria, întinsă pe covorul de lângă șemineu. Dar azi...
S-a ridicat în genunchi, a venit spre mine. Am făcut dragoste acolo, pe lângă foc, ea deasupra, silueta iluminată de flăcări. Am adormit îmbrățișați, sătui.
Sâmbătă dimineața, în timp ce pregăteam cafeaua, am auzit vocile. Masculine, apropiate. Am ieșit pe prispă. Doi bărbați, cincizeci și ceva de ani, echipament de drumeție, se îndreptau spre cabana noastră.
- Bună dimineața, a strigat unul, cel mai înalt, cu barba gri. Suntem la cabana de lângă. Am văzut fumul, ne-am gândit să facem cunoștință.
- Vlad, am spus, neîncrezător.
- Mircea. Și ăsta e Dan. Vecini de weekend.
Aria a ieșit în spatele meu, îmbrăcată doar în tricoul meu de noapte, picioarele goale. Le-am văzut privirile, evaluând-o politicos, dar clar. Ea nu s-a grăbit să se acopere.
- Aria, s-a prezentat. Intrăți, facem cafea.
Au intrat. Dan, cel mai mic, chel, cu ochi albaștri surprinzător de tineri, a adus o sticlă de coniac. Mircea, barbosul, avea o voce caldă, de povestitor. Am stat în jurul mesei, cu cafea și alcool, am vorbit despre trasee, despre vreme, despre viața de oraș versus cea de munte.
Aria stătea lângă mine, dar corpul ei era orientat spre ei. Râdea la glumele lui Mircea, îl atingea pe Dan când îi cerea coniac. Am simțit energia schimbându-se, încărcându-se.
- Voi sunteți...? a întrebat Mircea, gest vag între mine și Aria.
- Împreună, am confirmat.
- Dar deschiși? a completat Dan, direct.
Tăcere. M-am uitat la Aria. Ea mă privea, întrebare în ochi. Nu era o întrebare despre ce voiau ei. Era despre ce voiam eu.
- Depinde, am spus, surprinzându-mă pe mine. De ce?
Mircea a zâmbit, un zâmbet de om care văzuse multe.
- Pentru că ești frumoasă, i-a spus Ariei. Și pentru că energia voastră ne place. Dar doar dacă vreți voi.
Aria mi-a luat mâna sub masă, strângând-o.
- Vlad?
Am respirat adânc. Gândul la Aria cu ei, la mine privind sau participând, nu mă revolta. Dimpotrivă.
- Să facem un foc afară, am propus. Să vorbim.
Seara, în jurul focului de tabără, am băut mai mult. Aria stătea între mine și Mircea, eu lângă Dan. Conversația devenise mai liberă, mai senzuală. Mircea povestea despre experiențele lui tinerești, Dan despre preferințele lui, eu despre relația cu Aria, despre deschiderea noastră recentă.
- Vreau să fiu clară, a spus Aria, ridicându-se în picioare. Îmi place ideea. Dar Vlad e prioritatea mea. Dacă el spune stop, ne oprim.
M-am ridicat, am tras-o în brațe, sărutând-o în fața lor. Un sărut lung, posesiv, apoi deschis.
- Vreau să te văd, i-am șoptit. Cu ei. Pentru tine.
- Ochii ei s-au umezit. Nu de tristețe. De dorință.
În cabană, am lăsat-o pe Aria să conducă. S-a dezbrăcat încet, în fața noastră, făcând spectacol din ceva ce făcea oricum în fiecare zi. Sânii ei în lumina lumânărilor, talia, curul pe care și l-a mângâiat înainte să se întoarcă spre noi.
- Cine începe? a întrebat.
Mircea a făcut primul pas. Experiența lui se vedea în modul în care a atins-o - încet, respectuos, dar fără ezitare. I-a luat un sân în palmă, celălalt mângâindu-i spatele. Aria a închis ochii, buzele ușor deschise.
Dan m-a privit, întreband din ochi. Am dat din cap spre Aria. El a înțeles, a mers în spatele ei, mâinile pe șoldurile ei, apoi coborând, cuprinzându-i fundul. Ea a gemut, prinsă între ei.
Am rămas pe margine, privind. Mircea a coborât la sânii ei, muÈ™cÃ... |
Vlad si Aria. IV Muntele
