Liniștea grea care se așternuse peste grajd, tulburată doar de respirațiile noastre sacadate, a fost tăiată brusc de un scârțâit ascuțit. Ușa masivă de lemn s-a dat de perete, lăsând să intre un șuvoi de lumină orbitoare care a tăiat penumbra densă. În cadru s-a profilat silueta masivă și gârbovită a babei lui Nea Leon, o femeie de la țară uscată de ani, cu broboada neagră înnodată strâns sub bărbie și o vargă de alun în mână.
Venise probabil să caute vreo unealtă, dar tabloul care i s-a înfățișat în fața ochilor a încremenit-o: eu, cu buclele mele roșcate răvășite și talia subțire lipită de paie, sora mea blondă, încă buimacă, cu trupul minion mânjit și fundul rotund lucind de sudoare, iar bărbații încruntați, prinși în fapt.
— Păcătoșilor! Sălbaticilor! Ați spurcat locul! a izbucnit ea, cu o voce care a început ca un gâjâit și s-a ridicat într-un strigăt de furie bătrânească, ridicând nuiaua spre feciori.
Nea Leon, ridicându-și nădragii cu o calmă nepăsare bătrânească, a pufnit în râs, un râs hâtru care a detensionat instantaneu atmosfera pentru flăcăi.
— Taci, babo, că ți s-a urât cu binele, a mormăit el, prinzând-o de încheietura mâinii care tremura de indignare. Se vedea însă în ochii babei, dincolo de furia de suprafață, o sclipire stranie, o curiozitate flămândă, îngropată sub decenii de resemnare și morală rurală. Privirea ei a alunecat instinctiv spre corpurile tinere și vânjoase ale celor doi feciori, care stăteau mândri în fața ei, cu masculinitatea încă semi-erectă, pompând sânge sub efectul adrenalinei.
Cei doi flăcăi au mirosit imediat slăbiciunea bătrânei. Schimbul de priviri dintre ei a fost complice și fulgerător. Nu era vorba de dorință estetică, ci de o poftă pur animalică, de o sfidare brutală a autorității și o foame de a poseda tot ce le ieșea în cale în acea amiază de desfrâu.
Cel mai înalt dintre feciori, cel care mă luase pe mine cu atâta vigoare, a făcut un pas în față. Cu o îndrăzneală nebună, i-a smuls nuiaua din mână și a aruncat-o în fân, în timp ce celălalt s-a poziționat în spatele ei, închizându-i calea de retragere. Baba a scoat un icnet, dar nu a fugit; picioarele păreau să-i fie țintuite în pământul bătătorit al grajdului.
— Ia zi, babo, îți mai arde de ceartă sau ți-e dor de cum era pe vremuri? a rânjit flăcăul din față.
Fără să mai aștepte, tânărul din spate a apucat-o de umerii strâmți și, cu o mișcare hotărâtă, i-a ridicat fustele lungi, grele, din lână și bumbac, deasupra șoldurilor oaspe. Sub ele au apărut picioarele subțiri, lăsând la vedere o piele îmbătrânită, dar asaltul feciorilor nu cunoștea menajamente. Flăcăul din față a prins-o de gât, obligând-o să se aplece în față peste marginea ieslei de lemn unde mâncau vitele.
Trupul babei s-a arcuit într-un unghi nefiresc. Deși scotea sunete mormăite, jumătate de protest, jumătate de neputință, nu s-a mai împotrivit când cel de-al doilea fecior, cel care o testase pe sora mea, s-a poziționat în spatele ei. Cu o brutalitate specifică tinereții, el s-a ghidat și a pătuns-o dintr-o singură mișcare uscată, adâncă. Baba a scos un vaiet prelung, ascuțit, un sunet care a vibrat în grânarul vechi, în timp ce mâinile ei cu degete noduroase s-au agățat cu disperare de marginile aspre ale ieslei.
Ritmul pe care tânărul l-a imprimat acelei pătrunderi a fost concret și neiertător. O izbea cu cadență mecanică, mișcându-și șoldurile puternice împotriva trupului ei gârbovit, în timp ce fustele babei fluturau haotic în aer. Nea Leon privea de pe margine, sprijinit de un stâlp, pufăind mulțumit dintr-o țigară proaspăt aprinsă, savurând spectacolul degradării și al reînvierii simultane a babei sale.
Pentru ca numărul să fie complet, celălalt fecior s-a așezat în genunchi chiar în fața ieslei, aducându-și masculinitatea direct la nivelul feței ei. Cu o mână aspră, i-a smuls broboada neagră, lăsându-i părul cărunțit să se reverse în dezordine.
— Deschide gura, babo, dacă vrei să respiri! ... |
