|
 |
| Puteti citi toata fantezia doar daca va inregistrati pe FanteziiErotice.ro | | Un om inteligent (2) | Autor : Anais19 - 2011-07-20
Citita de 4682 ori - Nota 7.41 (58 voturi) | | | Am intrat hotarata, privind inainte. Am lasat abonamentul la receptie si m-am indreptat spre vestiar ca sa ma schimb. Dornica sa evit un contact de orice fel cu el, mi-am pus in urechi castile, cu muzica data la maxim si m-am dus direct spre banda de alergat.
L-am vazut stand de vorba cu prietenul lui si cu inca un tip. Am tras cu coada ochiului spre ei sa vad daca are vreo reactie. Era insa cu spatele la mine si discuta aprins cu ceilalti doi. Asa ca mi-am vazut de alergat.
La un moment dat l-am vazut pe prietenul lui facandu-i semn si aratandu-ma discret. Miscarea fusese abia perceptibila, dar gestul nu mi-a scapat. Atunci a intors capul, dar eu ca sa-i evit privirea m-am facut ca ma uit spre altceva.
L-am vazut pe unul din ei spunandu-i ceva si razand. Si in timp ce el se indeparta de ei, ceilalti doi radeau. In clipa aceea am vazut negru in fata ochilor. Am strans din dinti si am accelerat ritmul de alergare. Imi venea sa explodez. Mi-am adus aminte atunci de versurile unei melodii care spune la un moment dat ca: barbatii te ucid, iar apoi cu prietenii rad de tine.
Si in clipa aceea amintiri dureroase, demult ingropate, au revenit brusc. Cu sase ani in urma, cand experienta mea cu barbatii era inca la inceput si increderea mea in oameni nu fusese distrusa, ma indragostisem. Era pentru prima oara cand simteam asa ceva. Imaginile imi veneau in minte ca o avalansa. Mi-am amintit cum il intalnisem, cum simtisem ca intre noi exista o chimie puternica din prima clipa. Si experienta cu Marius a retrezit in mine acel sentiment de tandrete si de dorinta de a fi cu cineva, sentiment pe care-l mai traisem candva.
Dar dupa, a urmat un moment atat de penibil si dureros pentru mine, un moment in care am inteles ca uneori barbatii pot fi extrem de cruzi. Ii cazusem in plasa mai usor decat un copil naiv si el isi batuse joc tocmai de inocenta mea, crezand probabil ca sunt o fata usoara si fara minte si ca ma poate trata ca atare. Am suferit cumplit. Eram decisa sa nu mai repet aceiasi greseala. Imi invatasem lectia. Toate aceste amintiri ma intristasera. Simteam cum imi tremura barbia, semn ca lacrimile erau pe cale sa apara. Prea preocupata de amintirile mele nu l-am vazut cand a aparut langa mine.
- O sa ti se faca rau!
- Poftim? am intrebat eu dand jos castile.
- O sa ti se faca rau daca mai alergi mult. Opreste-te! mi-a spus Marius care venise pe banda vecina.
Cand a vazut ca nu am de gand sa ma opresc, a apasat butonul rosu care oprea instantaneu banda. Simteam cum tremur. Abia ma mai tineam pe picioare.
- Unde ai disparut asa? m-a intrebat.
- Uneori am si eu treaba, i-am raspuns eu.
- Stii…vroiam sa te intreb…daca vrei….daca poti…as vrea sa iesim…la un suc, o cafea…unde vrei tu…As vrea sa vorbesc cu tine…atunci nu am apucat.
L-am ascultat atenta, fara insa a-l privi, din ce in ce mai mirata de ceea ce spunea. Trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam.
- Bine, am zis eu sec. Cand?
- Azi?! m-a intrebat cu jumatate de voce.
- Ok, ne vedem intr-o ora?
O ora mai tarziu ne intalneam la banca pe care pierdusem notiunea timpului. Venisem mai mult din curiozitate. Ma tot intrebam ce ar putea sa-mi spuna.
- Despre ce vrei sa vorbim, am intrebat eu distanta.
Ma uitam la el si il vedeam incurcat, nestiind cum sa inceapa.
- Stii…eu….ce s-a intamplat in seara aia…
- A fost un accident?!
- Nu…nu….a fost foarte…neasteptat. Eu nu am mai trecut prin asa ceva…a fost….m-a cam luat prin surprindere.
Acum eu eram cea surprinsa. Am ascultat in liniste ce avea sa-mi zica. Invatasem candva ca e bine sa asculti tot ce are un om de spus, altfel risti sa te faci de ras. Oricum eram convinsa ca nu vroia decat sa-si ceara scuze, ca a fost frumos, dar…
- As vrea sa o luam mai incet.
Eram de-a dreptul uimita. Nu ma asteptam sa zica asa ceva. Si m-a lasat fara replica.
- Mai incet?! am spus eu.
- Da….Stii, lucurile s-au intamplat prea repede….Mi-ar placea sa ne cunoastem mai bine. Daca vrei si tu, bineinteles.
Nu stiam ce sa-i raspund. Efectiv ma blocasem.
- Mai incet?! am spus eu din nou doar pentru mine. Da, poate ar fi o idée buna, am continuat uitandu-ma la el.
Era pentru prima oara cand auzeam asa ceva. In general, majoritatea din cei cu care iesisem pana in acel moment nu aveau alt obiectiv decat cateva partide de sex. Si cred ca cea mai lunga “relatie”, cu exceptia celei cu Adrian, durase 3 luni. Dar asta si pentru ca eu vroiam asa. Pentru mine era suficient. Nici nu-mi doream mai mult. Si observam atent cum nici unul nu avea nici cel mai mic interes sa ma cunoasca mai mult. Nu ne vedeam decat pentru un singur lucru: sa ne simtim bine.
Asa ca am luat-o mai incet. Ce insemna concret mai incet nici eu nu stiam. Dar amintirea acelui sentiment de bine, de regasire din prima noapte m-a determinat sa accept acest “mai incet”. Era pentru prima oara cand dadeam o sansa unui barbat sa ma cunoasca dincolo de masca pe care o afisam si mai mult, cand imi doream sa-l cunosc mai bine.
Asa am aflat ca parintii ii murisera cand avea 9 ani, ca de atunci il crescusera bunicii. Am descoperit un om extrem de timid. Era de o candoare aproape delicioasa. Si nu era prost, cum crezusem la un moment dat, avea cunostiinte despre orice, doar ca nu-i placea sa se laude cu ele. Daca incepeai o discutie cu el pe o tema care-l pasiona devenea alt om, iesea din carapacea acea de timid. Uneori insa aveam impresia ca acel “mai incet” era prea incet pentru mine, obisnuita sa sar in patul unui barbat inca de la prima intalnire. Si cu toate astea, cu toata dorinta mea si cu toti hormonii care incepeau sa tropaie, descopeream ca imi facea placere si doar sa ma plimb sau sa stau de vorba cu el. Si am lasat lucrurile sa decurga in ritmul dorit de el.
Intr-o zi, cam la vreo trei saptamani dupa acel “mai incet”, am iesit la un suc impreuna cu prietenul lui Mihai. La prima vedere parea de treaba, dar, nu stiu de ce, avea ceva ce nu-mi inspira incredere. Stiti sentimentul acela ciudat cand cineva iti este antipatic din clipa in care-l cunosti?! Poate era doar impresia mea, dar mi se parea ca uneori se uita la mine cu ostilitate. Ca si cum prezenta mea il incomoda. Am lancezit la terasa cateva ore bune, afara era cald si nici unul din noi nu avea nimic mai important de facut.
- Bai…ce as merge la mare! a exclamat la un moment dat Mihai.
- Pai hai sa mergem, am zis eu.
- Pe bune…mergem?
- Si cu ce mergem? a intrebat Mihai, cu trenul sau cu masina?
- Putem merge cu masina mea, am spus eu.
Am cazut de acord sa plecam vineri seara. Asa ca vineri seara m-am infiintat in fata blocului lor cu masina mea.
Masina mea….un moft de copil razgaiat. Un moft pe care nici taica-miu, nici frati-miu nu mi-l refuzasera. Ei platisera jumatate din pretul masinii, cealalalta jumatate fiind platita de mine. Si alesesem o masina rosie, iar ca incununare a moftului meu o vrusesem decapotabila. Exact genul de masina dupa care se uita toata lumea si pe care, atunci cand o vad condusa de o femeie, barbatii se intreaba “Cate puli o fi supt asta pentru asa masina?”. Stiam ce impresia creea, si tocmai asta ma amuza teribil. Dar iubeam masina si mai mult iubeam sentimentul de libertate pe care mi-l oferea. Puteam sa fiu oriunde, oricand. Nu depindeam de nimeni.
L-am sunat pe Marius sa-i spun ca am ajuns si ca-i astept jos. Si masina a facut impresie. Cel putin asupra lui Mihai impresia a fost cam aceiasi ca la majoritatea barbatilor. In ultima secunda s-a abtinut sa nu spuna ce gandea. In schimb Marius era incantat, parea un copil care admira o jucarie. Cateodata ma uimea candoarea cu care trata unele lucruri, naivitatea de care dadea dovada, de parca ar fi fost crescut intr-o colivie si abia acum iesea in lume.
Asa ca dupa ce s-au urcat, am calcat acceleratia si am plecat spre mare. Era prima oara pe anul acela cand plecam la mare. Imi era dor de apa sarata, de nisip. Eram déjà cu gandul la mare cand il aud pe Mihai:
- Bai…dar unde stam? Ca n-am rezervat nimic, n-am sunat pe nimeni.
- Mai eu am unde sa stau. Bunica mea are o casa acolo, daca vreti sunteti bineveniti.
- Dar nu suntem inoportuni, m-a intrebat Marius cu naivitate.
Am zambit. Numai el se putea gandi la asa ceva. Am pus mana pe telefon si am sunat-o.
- Bunico, esti acasa?....Uite vin la tine…acum, in seara asta. Sa nu te culci, sa ma astepti…sa stii ca nu vin singura, sunt cu doi prieteni. Bine, ne vedem mai incolo, am zis eu inchizand telefonul. Gata, acum numai esti inoportun.
Ca niciodata, drumul spre mare era liber. Asa ca am ajuns mai repede decat credeam noi. Bunica-mea avusese teren aproape de plaja. Mare parte il vanduse, dar isi pastrase o “bucatica”, pentru uz propriu si cu ajutorul lui taica-miu reconstruise casa din temelie. Avea acum o vila cu garaj si cu o gradina de toata frumusetea. Si desi nu avea nevoie, mai inchiria cate o camera. Dar intotdeauna pastra cel putin o camera libera pentru mine.
Era trecut de ora 10 seara cand noi am ajuns. Si in intunericul noptii casa si gradina nu se vedeau in toata splendoarea lor. Am parcat masina afara. Si am intrat pe poarta strajuita de doi leandrii mari.
Batrana ne astepta, asa cum ii cerusem. Ce dor imi fusese de ea. Am strans-o tar... |
 |
|
|
|
|
|
|
