Ligia avea 29 de ani, o blondă cu ochi albaștri care păreau să captureze cerul întreg. Pasiunea ei pentru fotografie o făcea să cutreiere lumea în căutarea cadrului perfect. De data asta, visul ei era să ajungă pe un platou montan izolat, să-și monteze cortul și să prindă răsăritul la primele ore ale dimineții – acele momente magice când lumina se strecoară peste creste ca un secret bine păzit. Avea un rucsac plin cu aparate foto, lentile și un cort ușor, cumpărat pe grabă de la un magazin online, gândindu-se că va fi suficient pentru o noapte liniștită.
Cosmin, la 35 de ani, era un adevărat dependent de munte. Brunet, cu o barbă scurtă și mușchi căpătați de la drumeții nesfârșite, el nu rata niciun weekend fără să-și ia cortul în spate și să evadeze din haosul orașului. Pentru el, muntele era terapie, aventură și un pic de nebunie. Ajunsese pe platou devreme, alegând un loc ferit de vânt, și își montase cortul cu precizia unui inginer – un model rezistent, testat în furtuni adevărate.
Când Ligia ajunse, gâfâind sub greutatea rucsacului, soarele apunea deja, pictând cerul în nuanțe de portocaliu. Cosmin o zări de la distanță, cum se chinuia să desfacă pachetul cortului ei. El tocmai își aranja sacul de dormit când ea se apropie, zâmbind larg.
— Salut! zise ea, ștergându-și sudoarea de pe frunte. Pare un loc perfect pentru corturi. Eu sunt Ligia.
Cosmin ridică privirea, zâmbind la rândul lui. Avea un zâmbet cald, genul care te face să te simți în siguranță.
— Cosmin. Da, e super aici. Ai nevoie de ajutor cu chestia aia? Arată de parcă ar fi făcut din hârtie de ambalat cadouri.
Ea râse, un râs cristalin care răsună în aerul răcoros.
— Ei, nu e chiar așa rău! L-am luat ieftin, gândindu-mă că o noapte nu mă omoară. Dar dacă insiști, hai să-l montăm. Sunt obosită după urcușul ăsta.
Cosmin se ridică și se apucă de treabă, ajutând-o să fixeze stâlpii. În timp ce lucrau, el observă imediat slăbiciunile cortului: material subțire, fermoare fragile, ancorare superficială.
— Știi, zise el cu un ton glumeț, cortul ăsta al tău e ca un prieten nesigur – te lasă baltă exact când ai mai multă nevoie. Eu am unul care a supraviețuit unei furtuni în Apuseni. Dacă vine ploaia, s-ar putea să te trezești plutind.
Ligia pufni în râs, împingându-l ușor cu cotul.
— Ești un expert, nu? Bine, domnule Supraviețuitor, dacă se întâmplă ceva, promit să-ți bat la ușă. Sau la fermoar, whatever.
Au râs amândoi, schimbând povești despre aventuri trecute. Ea îi povesti despre o ședință foto în ploaie în Scoția, el despre o noapte când a dormit sub stele după ce și-a pierdut cortul. Chimia era palpabilă – o atracție ușoară, naturală, născută din pasiuni comune.
Noaptea se lăsă brusc, iar cerul se întunecă amenințător. Furtuna veni ca un uragan neașteptat: tunete răsunătoare, fulgere care luminau platoul ca blițurile unui aparat foto gigantic, vânt care urla și ploaie torențială care bătea pământul cu furie. Cortul Ligiei rezistă câteva minute, apoi o rafală puternică rupse unul din stâlpi, iar materialul se sfâșie ca o foaie de hârtie. Apa intră peste tot, udând-o până la piele – inclusiv maieul și chiloțeii din satin alb pe care îi purta sub haine.
— Ajutor! strigă ea, luptându-se să iasă din haosul ud. Cosmin! Cortul meu e varză!
El auzi strigătul prin vuietul furtunii și ieși imediat din cortul lui, cu o lanternă în mână.
— Ligia! Vino aici, repede! urlă el, alergând spre ea prin ploaie.
O ajută să iasă, ținând-o de mână, și o trase spre cortul lui, care stătea ferm ancorat.
— Intră, intră! zise el, deschizând fermoarul.
Prinse lanterna de partea superioară a cortului, luminând puternic interiorul, și aruncă o privire către Ligia. Era udă până la piele, maieul și chiloțeii din satin alb aproape transparenți de la ploaie, mulându-se incitant pe sânii ei plini și pe contururile intime ale vulvei ei. Pielea îi era aproape vânătă de la aerul rece combinat cu vântul puternic de afară. Încercă să nu se holbeze ostentativ, dar fără să vrea, privirea îi căzu pe sânii ei și pe zona intimă, conturată atât de clar sub țesătura udă. „Doamne, ce frumoasă este”, gândi el. Dar apoi își controlă imediat gândurile: „Stai un pic, eu trebuie să fiu un gentleman, nu să profit de tânăra doamnă. Am să vorbesc cu ea, dar am să mă concentrez să nu fac gesturi necugetate.”
Ea se uită la el un pic speriată, coborând privirea spre penisul lui, acoperit de boxerii uzi de ploaie. Se vedea conturul lui, micșorat de frig – cam 4-5 cm. Văzu asta și se relaxă complet.
— Parcă sunt o curcă plouată, spuse ea râzând.
— Ești udă leoarcă. Stai, am un tricou uscat – de fapt, singurul uscat. Am să ți-l dau ție. S-a întors cu spatele ca să-i lase un spațiu intim și i-l întinse.
În cortul strâmt, luminat doar de lanterna lui, Ligia tremura de frig. Se dezbrăcă rapid de hainele ude și se îmbrăcă cu tricoul primit. Cosmin întoarse capul, aruncând o scurtă privire, încercând să nu o coboare sub linia sânilor ei. „Drace, arată chiar bine”, își spuse el.
— Îți stă chiar super, oricum mult mai bine decât mi-a stat mie vreodată, spuse el cu zâmbetul pe buze.
— Ar trebui să te schimbi și tu, spuse Ligia.
— Aș face-o, dar nu mai am cu ce, răspunse Cosmin râzând.
— Atunci măcar scapă de ce mai ai pe tine, nu că ai mai avea prea multe, dar să nu răcești.
— Întoarce-te, să nu te uiți... dacă a mai rămas ceva să nu fi văzut, spuse el rânjind, în timp ce se dezbrăca complet. „Relax, băiatule, ești un gentleman”, își spuse el.
— Știi, zise ea cu un zâmbet ștrengar, dacă mi-ai fi spus că o să ajung semi-goală în cortul tău, poate aș fi rupt cortul intenționat.
Cosmin râse tare, relaxându-se puțin.
— Aha, deci ăsta era planul tău malefic?
Ea se așeză pe sacul de dormit, frecându-și brațele să se încălzească.
— Cred că ar fi bine să intrăm în sacul de dormit. E rece în cort, măcar să nu răcim, continuă el.
— Dar o să încăpem în el? Nu e de o persoană?
— Sper că da, l-am ales de dimensiuni mai generoase, poate dacă ne înghesuim... vom încăpea.
Prima dată intră Cosmin, așezându-se cu spatele spre ea. Apoi intră Ligia, de asemenea cu spatele spre el. Cosmin se ridică și spuse:
— Am să sting lumina, trebuie să salvăm bateria.
— Noapte bună, Cosmin.
— Noapte bună, Ligia.
Și apoi liniște, dar amândoi erau cu simțurile treze la maxim. Stăteau spate în spate, dar fundurile lor se atingeau, iar tălpile ei reci îi atingeau gambele. El îi simțea tălpile reci și își poziționa gambele să i le încălzească un pic. Îi simțea și fundulețul rece – ca și al lui, de altfel –, dar atât de fin și moale... „Cosmin, îsi repetă în minte continuu: ești un gentleman, gândește-te la altceva. Trebuie doar să o protejezi și să o ajuți, nu să profiți de ea.”
În același timp, mintea Ligiei zbura un pic... „Drăguțel Cosmin. Nu arată deloc rău. Era chiar haios cu penisul lui minuscul din cauza frigului. S-a întors complet cu spatele la mine să-mi creeze spațiu. Sau dacă o fi pe invers? Nu, nu cred, i-am simțit privirea cum a coborât pe mine când m-a văzut practic goală. Asta nu mă înșală niciodată. Trebuie să ne încălzim și apoi mai văd eu.” Își mai spuse ea, și încet își scoase tricoul și îl aruncă lângă sacul de dormit.
El auzi un foșnet, cum s-a foit în spatele lui, și tricoul aterizând în interiorul cortului. Apoi o simți pe Ligia cum se întoarce cu fața spre el și se lipește de spatele lui pe toată lungimea corpului. „Doamne”, își spuse el, gentleman-ul din el luptând din ce în ce mai greu. Simțea că pierde lupta. Îi simțea sânii cu sfârcurile erecte pe spatele lui și picioarele ei încolăcindu-se printre ale lui. Corpurile lor se încălzeau repede unul de la altul. Își simți penisul că prinde aripi, devenind din ce în ce mai mare, mai semeț – departe de starea jalnică dinainte. Nu și l-a măsurat niciodată, dar estima că are undeva între 17-18 cm, gros peste medie... „Of, Doamne”, gândi el, „o simt beton, ca un par, dureros de tare. Nu mai rezist. Eu mă întorc, fie ce-o fi.”
Se întoarse cu fața spre ea, dar își împingea fundul cât mai în spate, cât îi permitea sacul. Parcă îi era rușine să-l simtă atât de excitat. Genunchii lui erau unul între picioarele ei, iar celălalt peste ea. Începu să-i ridice încetișor. Îi simțea pielea fierbinte dintre picioare și își ridica genunchiul din ce în ce mai tare. Îi simțea căldura dată de vulva ei, chiar dacă încă nu o atinsese, dar era foarte aproape.
Ea îl simțea cum înaintează. „Doamne, ce aproape e. Haide, mai ai un pic, atinge-mă”, își spuse ea. El mai ridică genunchiul și o simți: fierbinte, umedă, fină. Era epilată complet. Ea gemu imperceptibil, iar el își retrase genunchiul de parcă ar fi atins o plită încinsă.
Își spuse: „Nu mai pot continua așa. Gentlemanul din mine a pierdut lupta. Am făcut ce am putut. E prea frumoasă, prea fierbinte. Eu nu sunt decât un biet bărbat. Cred că nici un șaolin din Tibet nu ar fi rezistat...”
Ea voia mai mult. A atins-o acolo, în centrul plăcerii ei, dar apoi a fugit repede. „Dar eu nu mai pot aștepta.” Se apropie de el, se urcă peste el. Îi cuprinse capul cu mâinile, îl sărută tandru pe buze. El răspunse imediat, strângând-o puternic în brațe. Ea gemu de plăcere și de anticipație. Îi puse mâinile pe fundul ei bombat, iar ea îl încalecă cu picioarele. Se coborî spre el și îl atinse. Vârful lui era perfect aliniat cu vulva ei, cu intrarea spre tunelul plăcerilor și viselor. El nu mai rezista. Aproape fără să vrea, împinse înainte. Penisul lui intră până la capăt, fiind primit ca un oaspete de vază, așteptat de mult timp, perfect pregătită pentru el.
Ea oftă de plăcere, iar el gemu puternic. Începură să se miște, sincronizându-se perfect. Mișcările lor erau din ce în ce mai repezi, mai ample, mai spasmodice.
El o săruta pătimaș, limba lui explorând gura ei cu foame, în timp ce mâinile îi strângeau fesele, ghidând-o să se ridice și să coboare pe el, simțind fiecare centimetru al ei strângându-l cu intensitate.
Ea își arcuia spatele, sânii ei apăsându-se pe pieptul lui musculos, sfârcurile erecte frecându-se d... |
Secretul nopții montane
