Cluj-Napoca. Toamna aducea un aer rece, dar casele din blocul vechi de lângă Central Park erau pline de viață. În Scara B, la etajul trei, locuiau doi frați:
- Andrei, 26 de ani, programator back-end, cu ochelari groși care îi accentuau ochii albaștri, inteligență ascunsă în tăcere și o timiditate profundă.
- Mihai, 24 de ani, designer UX/UI, mai vesel, mai vorbăreț, mereu cu laptopul pe genunchi și o ceașcă de cafea fără zahăr.
Aveau obiceiuri comune: pizza la sfârșit de săptămână, maratoane de filme, discuții despre inteligență artificială și... niciodată nu aveau iubite serioase. Viața lor era digitală, logică, predictibilă.
Până când ea a apărut.
Zahara, 21 de ani, studentă la Medicină, se mutase în apartamentul de vizavi. Avea pielea de culoarea ciocolatei topite în lapte cald, buze pline și senzuale, nas fin și ochi căprui mari, ca niște stele aprinse noaptea. Părul negru, strâns într-o coadă joasă, cu șuvițe subțiri care îi cădeau pe frunte. Era înaltă, suplă, cu talie subțire și fund rotund, parcă sculptat de soarele Etiopiei.
Purta fuste scurte. Nu provocatoare, ci pur și simplu elegante, natural. O fustă neagră care îi ajungea la jumătatea coapsei, dezvăluind picioare lungi, tonifiate, cu o piele netedă care lucea subtil sub lumina coridorului. O bluză albă care se lipea ușor de sânii medii, dar fermi, accentuând contururile când ploua afară. Sandale cu toc mic care îi subliniau gambele fine, făcând-o să se miște cu o grație felină.
Frații o salutau zilnic. Un „Bună!” timid. Un zâmbet rapid. Dar inima le bătea mai tare de fiecare dată, simțind o căldură neașteptată în stomac la vederea curbelor ei subtile.
Într-o zi, Andrei ieșea cu gunoiul. Ușa ei era ușor întredeschisă. A văzut-o stând pe canapea, cu fața în palme. O lacrimă i se prelingea pe obraji, pe furiș, lăsând o urmă lucioasă pe pielea ei netedă.
– Hei… ești OK? – a întrebat el, ezitând în prag, vocea blândă, dar nesigură.
Ea a tresărit, și-a șters repede fața cu dosul palmei, dezvăluind ochi umezi, dar plini de demnitate.
– Da… da, sunt bine.
– Nu pari bine – a spus Mihai, care tocmai cobora scările, cu un zâmbet cald, dar preocupat. – Ce s-a întâmplat?
Tăcu o clipă, privindu-i pe amândoi. Apoi a izbucnit, vocea tremurândă:
– Restaurantul unde lucram… s-a închis. Am rămas fără job. Nu știu cum voi plăti chiria… facultatea… mâncarea…
Tăcere. Frigul toamnei pătrundea prin geamuri deschise, contrastând cu căldura corpului ei, vizibilă sub bluza subțire.
– Putem să te ajutăm – spuse Andrei, fără să stea pe gânduri, simțind un impuls rar de empatie. – Te putem împrumuta cu niște bani, până îți găsești altceva.
– Mulțumesc… dar nu pot lua bani gratis – zise Zahara, cu demnitate, ridicându-se. Fusta ei scurtă se ridică ușor pe coapse, dezvăluind o porțiune de piele netedă, maro-deschis. – Vreau să-i câștig.
Mihai a zâmbit, ochii lui căprui luminându-se.
– Atunci… ce zici să ne faci curățenie în casă? Doar câteva ore pe săptămână. Și noi avem nevoie. E plin de pungi de fast-food și haine murdare.
Răspunsul ei a fost un zâmbet larg, tensiunea risipindu-se ca un nor de ploaie de vară. Zahara clătină din cap, un zâmbet ștrengar apărându-i pe buzele pline.
– Accept. Dar doar dacă îmi permiteți să vă gătesc ceva sănătos în schimb. Nu pot să vă văd hrănindu-vă cu ciorbă instant.
– Deal! – râse Mihai. – Dar promit că nu-ți vom arunca mirodeniile în cap dacă sunt prea iute.
Prima Zi – Curățenia și Privirile
Sâmbătă dimineața.
Zahara a apărut în prag, îmbrăcată într-o rochiță roz, scurtă, care-i lăsa coapsele la vedere, cu un șorț legat pe talia subțire. Bluza i se lipea ușor de piele, iar pe frunte și pe gât îi lucea o urmă fină de transpirație. În apartament plutea parfumul ei cald, o combinație de vanilie și trandafir african, care părea să încălzească aerul rece de afară.
Andrei o urmarea pe furiș cum freacă podeaua. Când ea se apleca, rochița i se ridica ușor, lăsând să i se vadă pielea netedă, bronzată, care strălucea discret în lumină. Inima îi bătea mai tare, iar senzația din pantaloni îl făcea să se foiască jenat pe canapea.
Mihai trecea cu aspiratorul pe lângă ea, parcă prea aproape, încercând să pară relaxat, dar nu-i reușea. Se simțea tras spre ea de miros, de felul în care râdea, de tot.
- Băi, Mihai, ai de gând să mă urmărești cu aspiratorul toată ziua? - a râs Zahara, aruncându-i o privire jucăușă peste umăr.
- Poate. Sau poate aștept să scap de praful de pe aici și să mă ocup de... altceva, - a răspuns el, încercând să-i prindă privirea.
Zahara a chicotit și l-a împins ușor cu mâna, râzând.
- Dacă te apuci să faci glume, mă lași fără chef de treabă, să știi!
- E și asta o strategie, - a intervenit Andrei, zâmbind din colțul camerei. - Oricum, cu tine pe aici, nici nu mai contează cât praf e pe jos.
Zahara s-a oprit pentru o secundă, privind de la unul la altul, cu un zâmbet larg.
- Voi doi, dacă n-aș ști mai bine, aș zice că vă bateți pe cine să mă impresioneze.
- Cine, noi? - Mihai a ridicat din sprâncene, jucându-se cu cablul aspiratorului. - Suntem niște sfinți, nu vezi?
- Sfinți, dar cu coarne, - a murmurat Zahara, râzând și întorcându-se la treabă.
Când au terminat curățenia, Zahara le-a pregătit supă de legume cu mirodenii etiopiene – ghimbir, turmeric, ardei iute – iar apartamentul s-a umplut de arome noi, vii. Au stat la masă, fiecare cu porția în față, discutând despre diferențele dintre țara ei și România.
- La noi, mesele țin cu orele, râde lumea, dansează, - povestea Zahara, jucându-se cu lingura. - Aici totul e mai rece, mai calculat.
- Și mai frig, - a spus Mihai, făcând-o să râdă.
- Dar și aici sunt oameni calzi, să știi, - a spus Andrei, privindu-i atent. - Uite, noi.
- Chiar, de ce m-ați ajutat atât de repede? - i-a întrebat ea, uitându-se când la unul, când la altul.
- Poate că ne-ai plăcut, - a spus Mihai, ridicând din umeri.
- Sau poate că am vrut să facem ceva bun. Să cunoaștem pe cineva nou, să ieșim din rutina noastră, - a adăugat Andrei.
Zahara i-a privit pe rând, zâmbind larg.
- Vă spun eu ceva: nu prea am întâlnit oameni ca voi. Să mă vadă cu adevărat, nu doar ca „fata exotică”. Aici mă simt diferită, dar în același timp... liberă, cumva.
- Ești ca un upgrade la viața noastră plictisitoare, - a glumit Mihai, ciocnind un pahar cu ea.
Două săptămâni mai târziu, orașul era sub asediul unei ploi torențiale. Tunetele răsunau peste cartier, iar curentul s-a întrerupt. Mihai și Andrei stăteau în living, la lumina lumânărilor, cu pahare de vin și discuții sincere despre viață și dorințe.
Zahara a intrat udă leoarcă, rochia lipindu-i-se de corp, conturându-i formele. S-a așezat între ei pe canapea, aducând cu ea mirosul ploii și al pielii calde.
- Uneori mi-e un dor nebun de casă, - a spus ea încet, privind în gol. - De mama, de serile calde, de dansurile sub stele... Aici mă simt ca o ciudățenie într-o țară rece.
Andrei i-a luat mâna, încălzindu-i degetele cu ale lui.
- Și noi ne simțim uneori singuri. Poate de-aia ne-am apropiat așa repede.
- Vrem să mergem la Sighișoara weekendul ăsta, - a zis Mihai, încercând să schimbe atmosfera. - Vii cu noi?
- Nu vreau să stric planurile, - a zis Zahara, încercând să zâmbească.
- Nu ne strici nimic, chiar vrem să vii, - a insistat Andrei.
- Bine, atunci vin. Dar să nu mă puneți să fac karaoke în mașină, - a râs ea.
- Promitem doar o piesă, - a completat Mihai.
Vineri la prânz.
Zahara a ajuns la ușă, zâmbind larg, dar când a intrat l-a văzut pe Andrei palid, întins pe pat.
- Ce s-a întâmplat? - a întrebat ea, îngrijorată.
- E răcit rău, abia se ține pe picioare, - a zis Mihai. - Eu plec cu colega mea, Andrei rămâne acasă.
- Nu, stau și eu cu el! - a spus Zahara hotărâtă. - Nu-l las singur așa.
- Nu trebuie să te complici, - a mormăit Andrei.
- Lasă, că-mi place să am grijă de oameni, - i-a răspuns ea, zâmbind cald. - Și oricum, ai noroc, sunt la Medicină, nu?
- Atunci te las pe mâini bune, - a zis Mihai, făcând cu ochiul și ieșind pe ușă.
Zahara i-a luat temperatura, i-a făcut ceai, l-a învelit și, mai târziu, s-a întors din camera ei îmbrăcată într-un halat alb, scurt, cu stetoscopul la gât.
- Ești gata pentru examenul medical? - a întrebat ea, cu un aer jucăuș.
- La cum arăți, cred că-mi sare pulsul fără să fiu bolnav, - a râs Andrei, roșind ușor.
- Hai, dă jos bluza, să ascult plămânii, - i-a spus ea, trăgând de halat peste coapse.
L-a consultat concentrată, cu mâinile calde pe pielea lui.
- Să știi că ai noroc, - a spus ea, apropiindu-și fața de a lui. - Cu puțină grijă, te faci bine până mâine.
- Dacă toate consultațiile ar fi așa, m-aș îmbolnăvi mai des, - a glumit Andrei, privind-o în ochi.
Zahara a zâmbit, și pentru o clipă a rămas aproape de el, privindu-l cu căldură, ca și cum ar fi vrut să-i spună că nu e chiar atât de departe de casă.
Spre seară, ea se întoarse să vadă dacă e bine. Dormea. Era cu pijamaua udă de la transpirație – semn că îi scăzuse temperatura. Fără să-l trezească, îi scoase pijamaua, rămânând în boxeri. Îl acoperi și reveni lângă el în pat, îmbrăcată într-o cămașă scurtă de noapte. El dormea adânc, respirând un pic agitat.
Spre dimineață, ea se trezi pentru că patul se zguduia. Andrei avea frisoane puternice. Îl strânse în brațe pe la spate, încolăcindu-și picioarele cu ale lui pentru a-l încălzi. Până la urmă, adormiră din nou, așa îmbrățișați.
Dimineața, ea se trezi în săruturi. Nu deschise ochii, prefăcându-se că doarme. Simți buzele lui fierbinți cum îi sărută buzele, gâtul, ochii, fața, apoi pulpele. Apoi simți că îi atinge cu mâna un sân, foarte ușor, apoi pe celălalt. Apoi, răsuflarea lui fierbinte pe mijlocul pulpelor, cămașa ei de noapte ridicându-se încet.
Începu să se miște un pic, ca și cum atunci se trezea. Deschide ochii și se uită la Andrei. Era întins lângă ea, iar când coborî privirea, exclamă fără să vrea de uimire. Penisul lui erect era uriaș, ieșit pe jumătate din boxeri, pentru că nu încăpea înăuntru.
– Doamne, Andrei, de cât timp ești așa?
– Crezi că eu știu? – spuse el zâmbind. – M-am trezit așa acum vreo oră. Mă țineai în brațe. Sunt bărbat, s-a întâmplat fără voia m... |
Lumina Etiopiei in inima Clujului
