Mai 2012
Priveam lung pe fereastra din drepta biroului meu, cu un zambet misterios. Intoteauna zilele lunii mai imi trezeau amintiri, dulci amintiri.......
***
Mai 2002
Oare ce avea cu mine? ma gandeam nervoasa. Eternele discutii in contradictoriu, zilnicele episoade de certuri crunte, cu glasurile ridicate, parca eram casatoriti , ceea ce nu era adevarat, era doar seful meu ierarhic..... Ma gandeam: o tinem asa de doua luni intregi, lungi, tensionate; oare se ascunde altceva in spatele acestor divergente, zilnice, de opinii, oare intentionat ma provoaca, imi preseaza limitele nervoase? oare semanam ca si caractere, suntem la fel? oare si el simte, sub tensiunea nervoasa, fiorii excitatiei sexuale, scanteile care plutesc in atmosfera incinsa de nervi....? ce poate provoca excitatia, mai mult, decat o cearta violenta? Trebuia sa aflu, ma innebunea tensiunea, gandul ca in fiecare zi mai urmeaza un episod din serialul „Scandal”, cu actorii principali EU si EL; asa ii spuneam in sinea mea intregii situatii.....
Ma gandeam intens ce sa fac ca sa il determin sa spuna ce are de spus, sa ii presez limitele, sa ii vad reactiile, sa-l enervez pana isi pierde controlul. Si dintr-o data mi –a venit ideea: ce ar fi sa ma duc in biroul lui, la sfarsitul programului, cu ultimul proiect pe care mi-l incredintase, finalizat, dar.... finalizat cu solutia mea, nu a lui? Da, este solutia ideala, nu am nimic de pierdut, chiar daca ma concediaza, aveam deja o oferta de lucru, gandeam eu intens; sa vedem, ce va face?; aveam asul in maneca, cum se spune.
Toata ziua am lucrat linistita, zambind in sinea mea cu gandul la planul pe care il pusesem la cale dimineata. Il voi scoate din minti, imi spuneam. Orele au trecut in viteza doarece aveam multe lucruri de finalizat, unele impreuna cu alţi colegi, altele in mod individual.
La ora 18,15 am scos din sertar dosarul cu proiectul finalizat, am luat laptopul, mi-am incheiat nasturii sacoului, mi-am indreptat fusta dreapta, care imi acoperea genunchii, mi-am ajustat gulerul camasii in dungi. Aratam forte profesional, cu parul strans rigid la spate, intr-un coc spaniol, cu dosarul si laptopul sub brat. Am zambit la gandul lenjeriei sexy pe care o purtam, in contrast cu tinuta conservatoare. Simteam fluviul de adrenalina cum imi invadeaza corpul, imi simteam pulsul batand nebuneste, in lateralele gatului.
Am ajuns in anticamera biroului lui unde secretara tocmai pleca. Am salutat-o cu un zambet silit si ea s-a uitat la mine, zambind compatimitor, deoarece era la curent cu vesnicele certuri dintre şef si mine. Probabil se gandea ca iarasi EL imi va tine o „predica” serioasa, iarasi se va lasa cu ridicari de voce, etc. Era deja de notorietate toata situatia si toti colegii asteptau sfarsitul inevitabill al „telenovelei”: concedierea, demisia sau ajungerea la un compromis. Auzisem, de altfel ca se incheiau chiar pariuri şi eu eram marea perdanta, adica majoritatea credeau ca voi fi concediata.
Ii spun secretarei ca ma voi anunta singura si ea pleaca fericita ca scapa de aceasta corvoada. Imi indrept umerii si bat la usa, glasul lui raspunde autoritar „Ce mai este de data aceasta? Intra!”. Deschid usa si intru: „Buna ziua, domnule! Aveti o clipa libera ca sa va prezint proiectul terminat?”
El statea in spatele biroului enorm, pe fotoliul impunator , cu privirea la usa, ca sa vada cine intra.Trebuia sa recunosc ca era un barbat atragator, la cca 40 si ceva de ani, era un lider, impunea respectul tuturor, doar cu mine se certa la cutite. Era imbracat intr-o camasa albastra, sobra, exact de nuanta ochilor lui, cravata conservatoare, in dungi, oblice. Se uita rece la mine, cu trasaturile inghetate intr-o masca de nepatruns si spune: „A, tu erai. Nu te asteptam, dar daca tot ai venit, sa auzim ce ai de spus.”
Ma asez pe scaunul din fata biroului impunator, imi instalez laptopul pe masuta din fata mea si ii intind politicos dosarul. Ii spun, zambind: „Daca aveti de adaugat ceva eu sunt deschisa eventualelor dvs propuneri”. Se uita la mine rece, lung , ia dosarul si incepe sa citeasca.
Stiam ce va citi; simteam tensiunea, genunchii imi tremuram de emotie, stomacul imi palpita; incepeam sa regret ca am avut indrazneala de a-l provoca asa pe fata si ce nebunie, sa mai si fac remarca ca sunt deschisa propunerilor lui cand el imi spusese clar care este solutia lui. Doamne, ajuta, mi-am spus. Am incercat sa imi pastrez trasaturile relaxate, sa nu imi observe tensiunea.
Am inceput sa ii urmaresc reactiile : primul semn de nervozitate l-a manifestat cand a inceput sa stranga copertile dosarului, ii vedeam mainile rigide; a urmat incordarea muschilor fetei, apoi un vas de sange pulsa necontrolat pe tampla dreapta, nu a spus nimic pana nu a terminat de citit toate paginile. A inchis, cu o calmitate de suprafata, dosarul, l-a pus pe birou, si-a impreunat degetele peste el si a ridicat ochii spre mine. Eu ma uitam inocent la el asteptand verdictul . A spus incet, in contrast cu nervozitatea manifestata anterioar: „Oare, ce as putea sa fac eu cu tine?” M-am uitat la el pur si simplu, deoarece era o intrebare retorica, in opinia mea, care nu necesita un raspuns. A continuat, parca obosit: „stim amandoi ce ai facut aici, nu are rost sa jucam un teatru scabros”.
M-am uitat lung in ochii lui, ca sa imi acord un moment pentru a-mi aduna gandurile haotice. Nu stiam ce sa spun, ma gandeam innebunita ce sa fac: sa imi cer scuze pentru indrazneala, sa ma fac ca nu stiu despre ce vorbeste....sa ii prezint, verbal, demisia?...ce sa fac??? ......ce sa fac???.. Au trecut cateva clipe, care pentru mine au fost ore, uitandu-ne unul in ochii celuilalt. Deodata, dupa tot vartejul emotional, m-a cuprins o stare de calm, luasem o decizie. I-am raspuns: „Da, stiu ca am trecut peste decizia dvs. Sunt constienta de acest lucru. Dar suntem amandoi adulti si cred ca ar trebui sa spunem lucrurilor pe nume. Incep eu sau dvs?”
S-a uitat surprins la mine, probabil nu se astepta sa recunosc totul intr-un mod asa de senin. Se astepta la inevitabile scuze, la justificari. Nu era genul meu. Preferam sa imi exprim direct opiniile. A spus, cu o tensiune evidenta : „continua, daca tot ai recunoscut ca ai trecut peste decizia mea. Vreau sa stiu ce ai de spus”.
Am tacut cateva momente, dupa care am inceput: „de doua luni de zile vin la serviciu tensionata la gandul ca iarasi va urma o repriza din serialul nostru siropos”. A zambit usor. Am continuat: „Da. Asa numesc eu, in gandurile mele, toata aceasta situatie. Mi se pare destul de sugestiv, apelativul ”. „Stim amandoi ca nu mai putem continua asa. Deja se incheie pariuri referitoare la deznodamantul tragicomediei. E prea mult”. „Deci, daca doriti imi voi prezenta demisia” .
S-a uitat neincrezator la mine : „Chiar parasesti asa usor o lupta?? Asta e solutia ta, demisia? Te credeam o luptatoare nemiloasa, care nu renunta pana nu castiga. Ma dezamagesti. Consider inchis subiectul acesta, dar iti voi spune o poveste al carui final tu il vei stabili”.
Se ridica de la birou, se duce in fata ferestrei, cu spatele la mine, parca neavand curajul sa ma priveasca si incepe: „Acum doua luni, intr-o sedinta banala de luni, am vazut o persoana, sub o alta lumina, decat pana atunci. Am observat o femeie bataioasa, care isi sutinea hotarata punctul de vedere, total iesita din stereotipul normal. Erai tu. Iti sustineai pozitia cu atata patos, parca erai altcineva, o fiinta, care a prins brusc viata. M-a inmarmurit noua persoana ivita. Am simtit o nevoie acuta sa te prind in brate, sa te posed, sa nu mai iti dau drumul. Nu stiam cum sa ma stapanesc ca sa nu observe restul persoanelor uimirea mea, dorinta din ochi, excitarea de care eram asa de constient. Te vedeam aşa de provocatoare, in costumul mulat pe forme, cu mainile gesticuland in stanga si dreapta, obrajii rosii.... In fine... poate iti amintesti ca te-am oprit brusc si am spus ca acest punct de vedere este nesustinut de dovezi palpabile, ca este o iluzie. Trebuia sa te opresc inainte de a ma face de rusine. Ai tacut brusc, deodata nesigura pe tine, ai lasat privirea in jos si te-ai asezat usor pe scaun . Eu am declarat sedinta incheiata si v-am spus „Gasiti solutii viabile, ca altfel veti suporta consecintele”. Eram cu mintea deja departe cand am iesit din sala si ametit am ajuns in biroul meu, cu pulsul batandu-mi haotic”
Deodata se intoarce de la fereastra si se uita la mine care intepenisem, de umire, pe scaun. Probabil astepta un raspuns dar eu nu puteam vorbi, inima imi batea necontrolat, tamplele imi pulsau, ochii imi erau larg deschisi.
Spune : „doamne, daca ti-ai vedea uimirea de pe fata! Oare ce credeai? Ca deodata dupa, atatea luni in care am fost multumit de munca ta, te consider incompetenta?”
Continua: „Din ziua respectiva am luptat, clipa de clipa, cu dorinta mea pentru tine, dar nu puteam renunta la disputele noastre cotidiene, erai asa provocatoare, excitanta, ma faceai constient ca sunt un simplu barbat. De abia asteptam sa vin aici ca sa desfasuram o noua cearta, imi luam porţia cotidiana de drog. Credeam ca intuitia ta feminina te-a pus in garda deja. Credeam ca intentionat ma provoci tot mai tare si mai tare” Se uita intrebator la mine.
Eu, cu un glas abia auzit: „In dimineata aceasta mi-am facut planul sa va provoc pana la limita suportabilului, sa va enervez ca sa ajungem la un final al acestui razboi continuu” A inceput sa rada : „A, si atunci te-ai gandit sa imi aduci proiectul finalizat cum vrei tu. Esti o mica smechera. Oricum ti-a reusit, in prima faza; m-am enervat dar dupa aceea instinctul mi-a soptit ca ar fi timpul sa dam cartile pe fata. Acum e timpul sa auzim ce ai tu de spus. Asa este corect. A propos, cred ca ar fi timpul sa imi spui, Adi”.
Cu un glas pierdut, am inceput: „Nu mai suportam acest razboi. M-am gandit ca daca eu simt fiorii atractiei, s-ar putea ca si tu sa simti nebunia aceea. Da, ma simt atrasa de tine. Ma innebunesc certurile noastre, violenta clipei, plec infierbantata de la serviciu de doua luni. Uneori ma umezesc si simt cum palpit. Nu mai suport, e o tortura sadica”.
Intre timp, se apropiase de scaunul pe care stateam şi i-am vazut pupilele dilatate, m-a tras in bratele lui si mi-a soptit: „De azi incepem un nou serial, numit „Atractie de neoprit”. Ce parere ai? Joci alaturi de mine, pe timp indelungat? Nu suport aventurile scurte, sunt degradante”.
Mi-am ridicat si mai uimita privirea: „Da. Sunt de acord. De cand incepem jocul?”
Mi-a soptit: „Din clipa aceasta. Acum te voi saruta. Astept de doua luni sa-ti simt buzele, sa te strang in brate”. Şi- a apropiat buzele incet de ale mele, privindu-ma intens cu ochii albastri, ca cerul. Ce ochi avea! Ochi care te indemnau la pacat, te atrageau in abisul dorintei.
A inceput sa ma sarute lent, incet; i-am simtit limba curioasa sondandu-mi buzele, intrand incet printre ele. Avea un gust inconfundabil, gustul dorintei de doua luni...
L-am cuprins si eu cu bratele, dupa umeri si m-am lasat prada buzelor lui devoratoare, infometate. Mi-am infipt unghiile in umerii lui, l-am auzit gemand sonor.M-a cuprins mai strans in brate, parca taindu-mi respiratia si a inceput sa se uite lung in ochii mei: „Nu-mi vine sa cred ca esti aici, in bratele mele, Mihaela. Vrei sa mergem la mine sa ne relaxam? Am un jacuzzi enorm, care ne asteapta. Si in plus as vrea sa te vad in bratele mele, posedata adanc de mine, cat mai repede”.
Am spus: „Da, merg cu tine daca oferta ta cuprinde si un masaj. Am nevoie de relaxare, dupa doua luni de stres” si am zambit luminos.
Am plecat spre casa lui micuta si cocheta. Ajungand m-a intrebat, politicos daca sunt de acord sa luam masa. Am mancat uitandu-ne dornici unul in ochii celuilat. Totul a fost in ceata...amandoi eram cu gandul la ce va urma........la un moment dat s-a scuzat si a plecat cateva momente in care eu am plutit undeva departe, uitandu-ma in gol....dorindu-l...dorinndu-l...
Ne-am ridicat de la masa si am ajuns in dormitorul lui. Era enorm, cu doi pereti transparenti, de sticla. Era un decor ultra modern, ceea ce m-a uimit, ma asteptam sa fie totul conservator, clasic. Prejudecatile mele, ma gandeam....Patul era foarte jos, stil japonez......
Se uita la mine cu o privire fierbinte, imi masura picioarele puse in evidenta de pantofii cu toc, eu il masuram de sus in jos, excitata. M-am dus langa el, mi-am strecut bratele in jurul gatului sau si am intrebat: „deci, unde este jacuzzi-ul acela? mergem?”. M-a condus in baia alaturata, enorma in care domina o cada imensa, plina de apa. Mi-a spus zambind: „iti acord cateva minute. Ma intorc cat ai clipi”. A plecat inchizand usa incet, dupa el.
Eu am inceput agitata sa imi dau hainele jos, rapid, nebuneste. De abia asteptam sa ii simt mainile pe mine.......ce nebunie...excitatie....il vroiam asa de tare....
Am ajuns in jacuzzi, am inchis ochii ;ce delicios simteam apa peste mine...ca o matase lichida.
Am deschis deodata ochii si Adi era langa marginea cazii, gol cu exceptia boxerilor care ii accentuau masculinitatea. Ce corp avea, brate puternice, abdomen plat...oau!! mi-am spus..va fi o noapte lunga....lunga.......pe care o voi savura ......
Se uita languros la mine, incercand sa vada cat mai mult din trupul meu, prin apa care bolborosea. S-a uitat in ochii mei, si-a dat boxerii jos si a pasit peste marginea cazii. Mi-am pironit privirea exact peste taria lui. Avea penisul tare, lung, gros......mi-a scapat un geamat lung.....mmmmmmmmhhhhhhhhhh......... mi-am umezit buzele .....
S-a asezat in cada in spatele meu, m-a cuprins cu bratele dupa talie si m-a tinut in brate, pur si simplu. Ii simteam penisul cum imi apasa spatele, asa tare...am inchis ochii ca sa „ gust” momentul. Coapsele lui imi incadrau delicios picioarele.
A inceput sa ma sarute pe gat, incet, languros. M-am infiorat brusc, iar sfarcurile sanilor s-au ridicat semete, cersind atentie. Isi trecea acum senzual palmele peste abdomenul meu, cu miscari circulare, mi-a cuprins la un moment dat sanii in palme iar degetele lui au inceput sa imi framante sfarcurile e... |
Ganduri ascunse...
