Puteti citi toata fantezia doar daca va inregistrati pe FanteziiErotice.ro |
 Primul sarut |
Autor : Nicoleta99 - 2025-11-23
Citita de 1614 ori - Nota 7.78 (27 voturi) | |
|
Era septembrie, prima săptămână după vacanță. Maria se transferase la noi în clasă și toată lumea vorbea despre ea: părul blond-auriu, ochii verzi, zâmbetul ăla care părea că știe totul. Eu eram cea tăcută din ultima bancă, cu caietele pline de desene și cu căștile în urechi. Nu mă băga nimeni în seamă și mie îmi convenea așa.
Într-o pauză, profesoara de română ne-a pus să lucrăm în perechi la o analiză de text. Maria s-a ridicat, a venit direct spre mine și s-a așezat lângă mine fără să ceară voie.
– Salut, Nicoleta, a zis ea, întinzându-mi mâna. Eu sunt Maria. Vrei să fim pereche?
Am dat din cap, roșind până în vârful urechilor. De aproape mirosea a vanilie și a ceva proaspăt, ca iarba după ploaie.
De atunci a început totul.
Mai întâi au fost privirile. În fiecare oră, simțeam ochii ei pe mine. Când ridicam privirea, mă privea fix și zâmbea cu colțul gurii, ca și cum împărțeam un secret pe care nimeni altcineva nu-l știa. Apoi au venit mesajele noaptea: „Ce faci?”, „Ce ascultai azi la căști?”, „Ai văzut cum te-am privit la mate?”. Eu răspundeam cu inima bătând, degetele tremurând pe telefon.
Într-o zi, la ora de educație fizică, ne-am schimbat împreună în vestiar pentru că celelalte fete erau la duș. Maria și-a scos tricoul și a rămas în sutienul alb, simplu. Eu am privit-o o secundă prea mult.
– Îți place ce vezi, Nicoleta? m-a întrebat ea, fără să se întoarcă, dar cu zâmbetul în voce.
Am înghițit în sec.
– Poate…
A râs și s-a apropiat, atât de aproape încât îi simțeam respirația pe gât.
– Și mie îmi place să te privesc când nu știi.
Apoi au fost repetițiile de teatru. Ni s-a dat o scenă de iubire între două fete (profesoara zicea că e „modern”). Toată lumea a râs și a făcut miștouri, dar noi am luat-o în serios. În sala goală, după ore, ne țineam de mână „pentru rol”, ne priveam în ochi prea mult, ne atingeam obrajii „ca să fie autentic”.
Era joi seara, sala de teatru goală, doar becurile de avarie aprinse și mirosul de praf de scenă în aer. Afară ploua mărunt, se auzea cum picăturile lovesc geamurile înalte.
Stăteam față în față, la un metru distanță, repetând scena finală. Textul era simplu: „Te iubesc” și apoi un sărut. Am spus replica amândouă în șoaptă, ca și cum ne era frică să nu spargem liniștea.
Maria a făcut un pas spre mine.
– Hai să încercăm… ca și cum ar fi adevărat, a spus ea, cu vocea joasă.
Am dat din cap. Inima îmi bătea în gât.
S-a apropiat încet. Mai întâi mi-a atins doar obrazul cu dosul degetelor, rece de la aerul din sală. Apoi și-a apropiat fruntea de a mea. Îi simțeam respirația caldă, miros de gumă de mentă și de vanilie din păr. Ochii ei verzi erau aproape negri în lumina slabă.
– Nicoleta… a șoptit ea, ca și cum numele meu era o întrebare.
– Da… am răspuns eu, abia auzit.
Buzele ei au atins mai întâi doar colțul gurii mele, ușor, ca o încercare. Am rămas nemișcată o secundă, apoi am întors capul și am întâlnit-o la mijloc. Primul contact adevărat a fost moale, cald, puțin umed. Am simțit-o cum ezită o fracțiune de secundă și apoi apasă mai tare, deschizându-mi buzele cu ale ei. Limba ei mi-a ... |
