Puteti citi toata fantezia doar daca va inregistrati pe FanteziiErotice.ro |
| oare ne mai putem aduce aminte? |
Autor : donnajay - 2011-11-04
Citita de 13107 ori - Nota 6.13 (31 voturi) | |
|
Iata dragii mei cum ne intoarcem in timp si credem de multe ori ca trecutul nostru ne va lasa la un moment dat in pace, se pare ca gresim.... de cele mai multe ori... am incercat sa las in urma cele intamplate in apartamentul meu, in state, in casa parinteasca, atatea clipe de pasiune si totodata de agonie psihica si remuscari... E ciudat de cele mai multe ori sa realizam ca niciodata trecutul nu ramane decat trecut, au trecut cativa ani buni, am cunoscut un barbat minunat care imi ceruse in genunchi sa-i fiu a lui sotie, am acceptat intr-o suflare pentru ca acest om este acel gen de om care iti face lumea sa para ireala, te face sa te simti minunat si protejata si iubita... dar va avea sa inteleaga vreodata trecutul meu? voi avea puterea sa ii spun vreodata cate si cum s-au intamplat? venea cu pasi repezi nunta... invitatiile erau facute cu plicurile pe masa si cu pixul in mana tremuranda scriam atat de familiara adresa a casei parintesti... adresa sorei mele din statele unite chiar, am vrut sa ma opresc, mi-era atat de frica sa nu stric din nou un lucru frumos... era totusi familia mea... am plecat cu plicurile in mana catre posta... relatiile se racisera din nou dupa aventura petrecuta la nunta sorei mele sentimentul de vinovatie se pierduse undeva... nu mai era atat de pregnant ca si atunci in acele clipe, decisem sa nu mai las sa se intample asta indiferent cat de frumos a fost... era frumos si totusi atat de interzis... am ajuns acasa cu un sentiment amar, cu o temere in suflet, am intrat in cada de dus si am lasat apa fierbinte sa imi biciuie trupul....statusem cred mai mult de 20 de minute in cada cand aud telefonul sunand, imi iau halatul de baie si ies intr-o graba... era al meu iubit, ma suna mereu sa imi spuna ca de-abia asteapta sa fim impreuna pentru tot restul vietii, ii spun cu dragoste in suflet ca si eu la fel ii mai spun ca am trimis si invitatiile si apoi inchid telefonul cu o serenitate cum nu mai experimentasem de mult, aveam un sentiment ciudat, frumos si nemaiintalnit, avea sa fie asta sansa mea la fericire?
Zilele treceau ca nebunele, saptamana nuntii venise, telefoanele sunau, lumea confirma participarea, totul parea de vis... obisunuita cu raspunsul la telefon ridic receptorul din reflex si aud acea voce calda si dulce... mi s-au inmuiat picioarele... era tata...."iubita mea...ce faci draga mea?" cuvintele mi se estompasera in gat... cu o voce tremuranda ii raspund" sunt bine, tati, tu ce faci?" " si eu sunt bine draga mea, vroiam sa te felicit si sa iti spun ca vom veni de joi sa fim alaturi de tine"... mintea mea era blocata... Vom? cine era vom? din cate auzisem eu mama se despartise de el definitiv de ... |
